Ghidul care-ți arată cum cumpără partidele românești voturi din banii tăi

Toți vorbim despre cum cumpără partidele voturi, despre influența celor de la centru în alegerile locale, da’ de multe ori rămânem cu impresia că-i vorba doar de sacoșe cu alimente și ulei pe care le primesc săracii în schimbul unei ștampile puse unde trebuie. Lucrurile nu-s atât de simple și banale pe cât par, iar politicienii îți cumpără deseori votul prin scamatorii legislative, fără a-ți răsturna în brațe untdelemn de la bunica.

Despre aceste scheme au vorbit luni cei de Expert Forum (EFOR), în cadrul unei gale care a avut loc la Athenee Palace. Doi dintre vorbitori au fost Sorin Ioniță, expert ȋn reforma administraţiei publice și consultant al Consiliului Europei și Băncii Mondiale, și Septimius Pârvu, specialist în bună guvernare și procese electorale, cu experiență de nouă ani în proiecte legate de cetățenia activă.

Au fost abordate două mari teme: risipirea banilor publici și modul în care guvernările sunt în derivă din cauza populismului și dezinformării (sau cum se folosesc de fake news).

În cadrul galei, experții EFOR au botezat perfect fenomenul clientelismului: guvernare de tip bazar. Cu asta ne confruntăm atât noi, cât și frații din Republica Moldova. Pe scurt, e vorba despre transferurile de fonduri pentru dezvoltare locală.

Practic, politicienii ajunși la guvernare oferă primăriilor și consiliilor județene sume mari care pot fi cheltuite pe diverse proiecte ce țin, în general, de infrastructură. Un drum, un sens giratoriu, d-astea. Deci, dacă te întrebi cum a apărut peste noapte un petic de covor din bitum în mijlocul câmpului, chiar dacă nu trece nici dracu’ pe acolo, e posibil ca banii ăia să fi aterizat recent în visteria primăriei. Și, evident, trebuiau cumva cheltuiți. Asta se întâmplă pentru că banii vin când primarii nu se așteaptă și trebuie cheltuiți în timp record, să nu piardă alocarea. Dacă nu profită, e posibil ca la anu’ să nu le mai răspundă nimeni când bat la ușa guvernului, potrivit lui Septimius Pârvu.

Altă chestie frustrantă e că firmele care lucează cu primăriile sau societățile municipale de servicii publice vor scumpi automat serviciile și vor încorpora în ele o primă de risc ce crește cu cât alocările sunt mai discreţionare şi imprevizibile.

Și mai este o chestie nasoală: aleșii locali vor fi tentați să renunțe la proiectele pe fonduri europene, mai ales că, atunci când banii vin de la guvern, e mai simplu să propui proiecte greu de realizat și de verificat. Plus că nimeni nu stă pe capul tău să verifice „la sânge”, ca-n cazul fondurilor europene, pentru care poți ajunge lejer la pușcărie dacă nu respecți legea cu sfințenie.

În plus, metoda asta duce la crearea unor grupuri de interese pe plan local. Cu cât legăturile politice vor fi mai strânse, cu atât contractele vor fi atribuite după nepotisme sau pe fel și fel de criterii ilicite, nu neapărat către cel care prestează servicii de calitate.

Există mai multe metode prin care sunt transferați banii din bugetul de stat către cele locale. Există transferuri necondiţionate, unde banii pot fi cheltuiți conform nevoilor locale și există o echilibrare financiară din impozitul pe venit. Mai sunt acele transferuri condiţionate, unde banii trebuie cheltuiți conform destinației. De exemplu, din fondul de rezervă, guvernul ar trebui să scoată bani doar în cazuri cu adevărat extreme. Adică, dacă apare o calamitate și guvernul trebuie să dea bani pentru a salva pisicile din copaci, se poate umbla la fondul de rezervă.

Nu-i cazul și-n România, locul în care al treilea guvern al lui Dragnea folosește milioane de lei din fondul de rezervă ca să plătească pensii și ajutoare pentru seniori. Însă, metoda preferată de politicieni constă în transferuri condiționate, adică în investiții. Investițiile astea pot fi făcute prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Fondul de Mediu și Compania Națională de Investiții.

PNDL-ul este alesul în majoritatea cazurilor. Programul ăsta-i gestionat de Ministerul Dezvoltării și e cea mai importantă sursă din țară pentru infrastructură. Sună bine la prima vedere: primăriile și consiliile județene cer bani pentru a dezvolta cât mai bine regiunea, fără prea mult frecuș cu hârtii, studii de fezabilitate, aprobări de pe la cine știe ce comisii și așa mai departe. Adică scurt și la obiect, cum ar zice românul. Pare foarte tare, nu?

Problema-i că PNDL suferă la capitolul transparență: alocările se fac prin ordin de ministru, iar criteriile de alocare sunt vagi, cum ar fi forța financiară a localității sau populația. În plus, nimeni nu justifică ce proiect a fost mai bun ca altul (nu există o grilă de punctaj, de exemplu).

Un alt aspect îngrijorător e că proiectele nu sunt numerotate, iar în unii ani au avut denumiri diferite, ceea ce face foarte dificilă urmărirea unui proiect cap-coadă. De exemplu, un proiect se poate numi anul ăsta „Alimentare cu apă”, iar anul viitor „Sistem de alimentare cu apă în comuna Colibași, judeţul Giurgiu”. Politicienii profită de aceste probleme pentru a toca banii pe care tu-i dai statului să-ți facă infrastructură. Plus că, spre deosebire de cele cu bani europeni, care au un cod unic, proiectele pe care se câștigă finanțarea de la bugetul de stat nu au unul, iar asta îngreunează procesul de verificare.

În prima jumătate a anului, peste un miliard și jumătate de lei au ajuns la aproape 1 500 de beneficiari. Aproape 880 sunt de la PSD, 490 liberali și 21 independenți. Restul vin de la alte partide politice.

Nu că ar fi vreo regulă, dar județele (Teleorman, Giurgiu) și comunele (Gogoșu/Dolj, Colonești/Olt) care au primit cei mai mulți bani sunt printre cele mai active în mobilizarea alegătorilor.

70% dintre beneficiari sunt comune, aproape 15% consilii județene, iar topul e completat de orașe (aproape nouă la sută), municipii și sectoare. Foarte curios e că Sectorul 1 nu a primit deloc alocări, Sectorul 3, unde-i primar Robert Negoiță, a primit aproape 30 de milioane de lei, în timp ce Sectorul 4 a beneficiat de doar un milion. Primele cinci municipii din țară au însumat doar 27 de milioane, de unde fie tragem concluzia că Negoiță-i cel mai tare, fie că ceva e putred în Titan.

Unii primari știu un singurul lucru: că mai vor un mandat. Pentru asta, trebuie să le arate cetățenilor cât sunt de gospodari. Însă, degeaba e gospodar primarul dacă nu are bani la buget. Așa că, dacă-i nevoie, migrează după bani, de la un partid la altul. Că așa a dat Ponta ordonanță în 2014, iar CCR a ales să susțină treaba asta un an mai târziu.

Așadar, primarii migrează constant către partidul aflat la putere pentru bani de la guvern. Primarul câștigă simpatia și încrederea alegătorilor, iar partidul câștigă membri și capital politic. Că doar nu e nebun primarul să nu-și susțină-n campanie partidul care l-a adoptat și i-a dat de mâncare. Peste 550 de primari (aproape 20%) au migrat către alte partide, majoritatea către PSD. Cei mai mulți au plecat de la PNL la PSD. Cât crez în doctrina liberală!

Deși probabil te gândești la un articol de pe vreun site obscur când auzi de fake news, fenomenul e mult mai complex. În primul rând, cel mai des este folosit de propriul guvern și de lideri politici, conform experților EFOR. Lansarea unor teme false de discuție le oferă guvernanților prilejul de a-și desfășura activitățile ilicite departe de atenția opiniei publice. Așa se face că unii erau mai interesați de căutarea asasinilor lui Dragnea decât de propunerile lui Toader de modificare a legilor justiției. Sau poate-ți amintești teoriile conspirației conform cărora Macovei a dictat raportul MCV, iar cei din Comisia Europeană, habarniști de fel, au luat de bun ce le-a zis doamna.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și un ghid numit „Detectorul de clientelism”, care te învață pas cu pas cum să descoperi clientelismul în România și Republica Moldova. Îl poți găsi online și este destinat celor care vor să înțeleagă singuri mecanismele clientelare și cum se îmbogățesc politicienii din bani publici. Ghidul acoperă Republica Moldova și România, întrucât de multe ori modelele sunt similare, iar persoanele sau firmele despre care vorbim desfășoară activități în ambele țări și a fost redactat de Septimius Pârvu și Sorin Ioniță. Tot din ghidul ăsta poți învăța cum să ajungi direct la sursele de informații și cum să interpretezi informațiile pe care le descoperi.

Un lucru însă-i cert: practicile mizerabile ale partidelor de la guvernare trebuie constant identificate. Apoi, singura șansă pentru o democrație reală și proiecte pe bune ar fi să-i ținem pe liderii politici mereu în gardă.