Am învățat bărbați cum să agațe în România și acum urăsc tot domeniul ăsta

Poate ai auzit de fenomenul „PUA”. Dacă nu, e o chestie prin care bărbații învață cum să agațe femei, pe stradă, în cluburi, la metrou sau în cercuri sociale. Unul din fondatorii acestui curent este Mystery, dar popularitatea lui a crescut odată cu cartea The Game, al lui Neil Strauss.

Instructorii se numesc „Pick up artiști” (ergo, PUA). Ei sunt un fel de zei venerați de cursanți. Peste tot în lume se predă seducție. În SUA e o întreagă industrie bazată pe asta, ba chiar și-n România. E ca la orice alt curs. Vii la clasă, profesorul îți predă teoria, tu bagi la cap, după care începe să-ți dea teste practice să vadă cum te descurci in real life. Poți să vezi testele practice, dacă știi cum să te uiți, în zona Piața Unirii-Universitate-Romană, din București, mai ales. Astea-s locurile cu cei mai mulți PUA pe metru pătrat.

So, dacă ești tipă și te-a abordat vreodată un tip, în zona asta, e posibil să fi fost chiar eu. Dacă n-am fost eu, sigur a fost un alt băiat care mișca mâinile frenetic și te atingea pe umăr sau spate involuntar, gest care probabil îți părea mai mult sau mai puțin creepy. Sau de căcat.

Scopul acestui articol nu e să-i apere p-ăștia de-și zic PUA, cum nu e nici să-i hulească. Pe cât de penibili sunt ăia cu bască de hipster care stau c-o bere în mână, sprijiniți de-un perete în club, și fac mișto de PUA ăștia, pe atât de tâmpiți sunt și cei care au impresia că „seducția” o să le aducă raiul pe pământ. Ambele părți sunt la fel de extremiste.

Noroc cu mine că-s centrist și pot să privesc ambele părți, fără să mă (mai) implic.

Experiența mea cu PUA a început undeva prin liceu. Eram varză la cunoscut fete, abia deschideam gura și mă intimidam la orice tipă care avea sâni mai proeminenți de parcă o aveam în față pe Mila Kunis.

Într-o zi, însă, am dat de-un site care se chema „Arta Seducției”. Pe atunci era un forum foarte activ, în ciuda numelui, unde se discutau chestiuni diverse, dar între timp s-a transformat doar într-un site prost administrat de niște analfabeți funcționali.

După câteva mii de abordări, am ajuns să fiu eu acel „maestru”. Am crescut rapid în ierarhie. Nici măcar nu mi-aș spune vreodată în serios PUA. Mai degrabă eram un băiat simplu care făcea niște bani de buzunar dându-le altora sugestii despre cum să agațe, deși eu aveam 20 de ani atunci și ziceam multe tâmpenii. La fel ca acum, de fapt.

Racolam clienții destul de ușor. Postam pe forum diferite abordări, interacțiuni cu tipe, partide de sex reușite, iar ceilalți useri mă contactau în privat pentru „ședințe de coaching”. Adică îi învățam cum să abordeze fete pe stradă. Că asta era „specialitatea mea”. Alții erau pe zona de cluburi, de exemplu. Dacă ai văzut filmul Hitch, înțelegi la ce mă refer.

Ca să-ți faci o idee, prețul standard la ora actuală pornește de la câteva sute euro și ajunge la câteva mii de euro pentru câteva ședințe (da, și-n România). Eu luam atunci 50 de lei pe ședință, că nah, eram prea băiat și ofeream calitate la preț de student. Toată treaba asta pentru mine a durat undeva la cinci luni.

Motivul e simplu: te ajută să-ți controlezi fricile privind interacțiunea cu oamenii. Nu e vorba doar despre relația cu femeile, ci de despre încrederea pe care o capeți în tine, în diverse circumstanțe.

Când abordezi o tipă pe stradă, te expui în fața tuturor trecătorilor. Poate din întâmplare privitorii sunt prieteni, vecini sau colegi de muncă. Riști să se facă mișto de tine. Ai impresia că toată lumea se uită la tine și că ești penibil (pe alocuri poți să fii). Dar adevărul e că nimănui nu-i pasă de tine. Iar odată cu asta, începi să devii mai relaxat. Asta te ajută să fii mai încrezător și la job, când ai întâlnire cu cea mai frumoasă fată din Drumul Taberei sau anxietăți cu privire la socializarea cu oameni care nu-s din confortabilul tău cerc social.

Și mai gândește-te la o chestie. Ți s-a întâmplat de multe ori să mergi pe stradă, la un party sau la metrou, și să vezi o persoană care ți se pare drăguță și pe care ai vrea s-o cunoști, nu? Ți-ai dori ca tipul ăla cu ochi albaștri și îmbrăcat cu țoale pe gustul tău să se întoarcă din drum și să vorbească cu tine, după ce timp de două stații de metrou v-ați tot privit în ochi, nu?

Practic, e ca într-o reclamă sau film regizat de tine (ce pompos sună). Într-o lume pe viteză, în care de multe ori te simți singur, aproape niciodată nu se întâmplă să vorbești cu străini, deși uneori ți-ai dori.

De exemplu, tocmai ce mă mutasem într-o altă casă și-am fost la un supermarket să-mi iau un uscător de rufe. În drum spre casă am luat metroul. În timp ce așteptam pe peron, la câțiva metri, o tipă ținea și ea în mână un uscător. Când a venit metroul, m-am apropiat, m-am uitat la ea și apoi la uscătoarele noastre și-am început să râdem amândoi. A fost ceva contextual. După câteva stații, am făcut schimb de fb-uri. A mers pentru că totul a venit natural.

În 99,99 % din cazuri, nimeni nu vorbește cu nimeni. Iar să hărțuiești ca tâmpitul iese din discuție, dacă nu din principiu, măcar de teama ca s-a dat o lege care te rupe, dacă ești ghiolban.

Eu eram direct. Dacă vedeam o tipă drăguță, mă întorceam spre ea și îi spuneam ceva gen „Îmi place de tine și vreau să te cunosc”, după care mă prezentam. Ori spuneam pur și simplu orice tâmpenie care-mi venea în cap pe moment, ca acum de altfel. E vorba de vibe-ul tău și cum îl calibrezi, să nu fie ostentativ.

Însă, problema mare cu PUA e că riști să devii un noob, fără limita bunului simț, programat să vadă într-o femeie doar o gaură în care să-și bage ceva.

Asta se întâmplă cu 95% din ei. Culmea e că nici nu se fut, tocmai pentru că sunt așa, și rămân prinși în același cerc vicios, ani la rând, fără să treacă la nivelul următor. Învață replici pe de rost, să gesticuleze și să vorbească într-un fel cumva robotic. Eu, dacă merg pe stradă, recunosc în cinci secunde dacă un PUA abordează o fată.

Răspunsul e simplu. Ușor, dar greu. Știu, n-are niciun sens.

Eu am făcut sute, cred că mii de abordări. Nu le-am numărat niciodată. Cert e că se întâmpla să abordez poate trei-cinci-zece sau mai multe tipe într-o zi și la final sigur aveam contactul unei tipe cu care să mă văd la date, fără să-mi fac griji că-mi trage clapa.

Faza mai e c-au fost atât de multe momente penibile, încât de unele mi-e și mie rușine.

Cu toate astea, tu ești încurajat să fii politicos. Dacă o femeie te respinge sau e reticentă, o saluți și pleci. Scopul e să faci sex, deci n-ar ajuta să fii agresiv sau hărțuitor, la rândul tău. În teorie așa este. Doar că uneori se întâmplă să insiști fără să-ți dai seama (sau poate unii își dau seama) și devii hărțuitor.

La mine nu s-a pus niciodată problema așa. Dar unul din cei mai cunoscuți PUA are interdicție de a mai intra în Japonia după ce a hărțuit o femeie, ba chiar s-a făcut și-un protest împotriva lui. Vorba aia, faci ce zice popa, nu ce face popa.

Ce m-a făcut să renunț definitiv la ideea de PUA a fost interacțiunea c-un tip pe care-l știam din secta de „seducători”. Mă întâlnisem random c-o prietenă pe stradă și, în timp ce vorbeam cu ea, tocmai ce trecea și el pe acolo. L-am introdus în discuție prietenește. Dar el a început să se dea la tipă. Folosea „tactica” cu „ce lănțic frumos ai”, atingându-i-l, apoi „prietenesc” a atins-o pe spate cu mâna. Mă uitam la el și nu-mi venea să cred cât de libidinos poate să fie.

Ulterior am realizat că mai toți sunt ca el. Niște maniaci, fără simț de camaderie, dependenți de validarea grupului, asta doar ca să-și satisfacă ego-ul imens.

Dacă ar fi să rezum într-o frază ce-i aia seducție și PUA aș zice că-i asemănătoare unui băjet care te oprește pe stradă și încearcă să te manglească să cumperi un parfum fake din Obor sub emblemă de Gucci original. Tu, naiv, te entuziasmezi crezând că-i de firmă, îl cumperi, iar acasă realizezi c-ai luat apă la turnată dintr-o baie dintr-un apartament comunist din Militari stropită cu umbră de parfum.

Sau gen ca și cum ai cumpără medicamente homeopate cu pretextul vindecării de-o boală incurabilă.

Sau ca și cum ai fi Olivia Steer și ai crede c-o rețetă cu usturoi pisat și ghimbir ras ar fi echivalentul unui vaccin.