Pe vremuri, tramvaiele trase de cai și cele electrice se întâlneau p-aici. Rețeaua de tramvai se extindea și era prioritară construirea unui nou depou. Astfel, la începutul secolului XX, pe Calea Șerban Vodă, s-a înființat Societatea Tramvaiu Nou, cu două hale pentru vagoane. A fost al treilea depou inaugurat după Bonaparte, cel de la Victoriei, de la Teilor și cel de pe Vasile Lascăr, demolat după 2000.După Primul Război Mondial depoul Șerban Vodă a fost modernizat; aici erau adăpostite mai ales tramvaiele electrice, până în ’64, când depoul și-a pierdut rostul, pentru că linia de acolo a fost desființată. Noile lucrări pentru Magistrala Nord-Sud și reorganizarea circulației în Piața Unirii au transformat vechiul depou în autobază pentru noile autobuze. Aici s-au tras mașinile Leyland și Ik4, dar numai până în 1987, când a fost desființată definitiv și a rămas doar un garaj tehnic alături de câteva servicii precum cel Comercial și cel de Control.Situația a degenerat și mai mult după Revoluție. Fostul depou a ajuns garaj al firmei de salubrizare REBU, iar de curând halele părăsite, ruginite și prădate au ajuns sub grija unor romi care-și fac veacul pe-acolo.Am ignorat romii și strigătele unei femei îndurerate din cabina de la intrare. Mi-am scos camera când eram destul de departe de ei și mi-am început explorarea.Depoul era mult mai spațios decât mi-am imaginat - zece tramvaie ar fi încăput lejer. Probabil o să se trezească careva să deschidă un nou club de snobi pretențioși p-aci.După ce-am trecut de niște camere mici pentru depozitarea uneltelor, am dat de o scară, care-mi inspira la fel de multă încredere ca barele alea de pe tramvaiul 41, care se rotesc când te apuci de ele.Totuși am urcat pe ea până pe balcon, de unde am avut o perspectivă nouă asupra interiorului. Parcă era un fel de junglă urbană cu bucățile alea de metal și firele groase care atârnau peste tot. Mai lipsea un maidanez turbat care să se balanseze dintr-una în alta ca Cheeta, maimuța lui Tarzan.Scorojeala de pe pilonii ăștia de susținere îmi inspira niște picturi moderne. Nu-i mai fac ca pe vremuri. Ăștia erau cam singurul lucru pe care pakistanezii din zonă n-au reușit să-l amaneteze.Mă rog, mai era și sistemul de ventilație, care era format din tubulaturi înaintate în vârstă, dar presimt că o să ajungă într-un club de hipsteri cu tematică industrială, că doar nu-și cumpără nomazii din zonă o macara cu care să-l ducă la fiare vechi.Canapeaua asta zăcea în mijlocul halei plină de gunoaie precum luna între stele.O întind repede de-aici și-i las pe indieni în urmă cu toată sărăcia din depou. Nu aveam ce să-i fac, timpul o să-i rezolve problema. În schimb, vizavi, scrisul colorat de deasupra unui magazin închis de ani buni mi-a făcut foame. Era timpul pentru o gustare cu pită!
Publicitate
Publicitate