FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Ghidul VICE despre cum să nu ajungi într-o trupă

Viaţa oferă o grămadă de alternative pline de aventură şi fără a fi într-o formaţie amărâtă şi obosită.

Sunt aproape trei decade de când Big Boys scandau, „Acum duceți-vă și faceți-vă o trupă!". În mare, lumea s-a conformat. Avem cu mult mai multe trupe decât în trecut, cluburile colcăie, se ard milioane de CD-uri pe care nimeni nu le mai vrea, infrastructura națională a broadband-ului se-ntărește. „A fi într-o trupă" a devenit activitatea default pentru câteva generații de tineri care caută aventura, ocupând spațiul deținut în trecut de „mersul în armată" sau „focusul pe carieră."

Publicitate

E clar o alegere de lifestyle. Pentru generațiile anterioare, trupele au servit cea mai simplă cale spre o viață aventuroasă, echivalentul modern al mersului cu pluta pe Mississippi. A fi într-o trupă e o idee excelentă ca să ajungi să vezi lumea – dacă ideea ta despre lume cuprinde exclusiv bodegi, autostrăzi și băi publice.

Desigur, muzica live nu e singura opțiune. Viața oferă o grămadă de alternative pline de aventură și fără a fi într-o trupă. În timp ce o parte din emoții (zeppelinele, Arcticul) rămân în afara sferei de activități accesibile marii majorități, tot mai există o grămadă de opțiuni care nu necesită același nivel de implicare, specializare sau investiție. Aici sunt 20 dintre ele.

1. DĂ O TURĂ PRIN ORAȘ CU POLIȚIA LOCALĂ

Fapt mai puțin cunoscut: Orice cetățean american poate face o cerere la departamentul local de poliție pentru a însoți patrula prin oraș. Asta chiar înseamnă că poți să te plimbi cu mașina poliției și să fii martor la infracțiuni în timp real. E ca în Lege și Ordine, mai puțin partea plictisitoare de Ordine. Și e 3-D. Se întâmplă în realitatea adevărată, fizică. În plus, chiar o să semnezi un act de cesiune!

Plusuri: O aventură gratuită, doar pentru tine, pentru că ești suficient de deștept încât să citești articolul ăsta.

Contra: Există niște șanse infime să se-ntâmple chestii nașpa.

Cum: Contactează secția locală de poliție. Încearcă la biroul de relații cu publicul, dacă au unul. Modul în care funcționează tipul ăsta de program variază mult de la un oraș la altul.

Publicitate

2. FĂ O EXCURSIE ÎN MARELE CANION

Nu e mare brânză. E doar Mama Natură care și-a petrecut ultimele două bilioane de ani măcinând și strâmbând platoul Colorado sub forma uneia dintre cele mai uimitoare minuni ale naturii pe care omul poate să le vadă. Un fleac. Există și canioane mai mari (pe Marte).

Plusuri: Grandoare, mișcare, uimire, dreptul la lăudăroșenie, supunerea la o serie de riscuri prietenoase cu turiștii, posibile șanse de sex în public la hotelul de mii de stele din vastitatea semi-vizibilă a Căii Lactee.

Contra: Ai șanse să devii un om mai bun, mai integru, după experiența asta?

Cum: Bright Angel Campground (928-638-7875) costă $5 de persoană pe noapte, plus un permis de $10. Vezi adresa de la sfârşitul articolului pentru informații complete, inclusiv cum poți organiza călătorii pe măgari.

3. CONDU DEPARTE (ÎN MAȘINA ALTUIA)

Întrebare: Când poți să folosești legal mașina unui necunoscut pe post de covor magic? Răspuns: Atunci când mașina e drive-away. Un concept uimitor de simplu. Când cineva se mută în alt stat, compania de drive-away te contactează ca să le duci mașina. Primești un rezervor de benzină gratis, o perioadă alocată de timp și un număr de mile. E, practic, o formă legală de a ciordi o mașină cu final fericit.

Plusuri: Toate părțile bune ale unui turneu cu o trupă, fără partea de muncă, beție, mirosuri neplăcute, futai de creieri, timpi morți sau probleme de intimitate.

Publicitate

Contra: Trebuie să ai peste 23 de ani și să ai $350 pentru o garanție rambursabilă. Unele excursii nocturne au o atmosferă de Twilight Zone.

Cum: Vezi adresa de la sfârşitul articolului pentru informații complete.

4. FĂ-TE CURIER AERIAN

E ceva gen #3, dar e valabil pentru toată lumea, nu doar pentru o singură țară. Există companii care au nevoie de livrarea unor colete mai rapid decât ASAP. Zborurile comerciale pot fi mai ieftine decât cele de marfă, dar încărcătura necesită o escortă umană. În consecință, curierul companiei comisionează toate aranjamentele și îi vinde curierului (adică ție) un bilet la un discount extrem de mare (în general în jur de 15 la sută). Curierul zboară în țara de destinație, trece bunurile de vamă, le lasă în aeroport și n-are decât să-și facă de cap într-o țară exotică în care n-a ales să meargă.

Plusuri: Să-ți petreci ziua în Kuala Lumpur fără bani în loc să faci asta acasă.

Contra: Va trebui să zbori dintr-un oraș mare într-un interval de timp foarte scurt, fără bagaje. Și nu vei fi plătit pentru asta, așa că fă-ți provizii suplimentare de alune pentru zbor.

Cum: Vezi adresa de la sfârşitul articolului. Lumea abundă de escroci, așa că fă-ți treaba cum trebuie.

5. FĂ-TE ÎNGER PĂZITOR

Giuliani Time (și limitarea de termen lung a lui Curtis Sliwa ca personalitate radio) nu i-a încetinit pe Îngerii Păzitori. E vorba de aceeași organizație veche de când lumea formată din luptători împotriva infracționalității în anii '80: berete roșii, patrule de stradă, arestări civile, training-uri de karate. Nu o să călătorești nicăieri ca Înger Păzitor, dar vei vedea părți ale orașului tău noaptea care ar putea fi rupte din atmosfera post-apocaliptică a unui film Syfy.

Plusuri: N-ai cum să ajungi mai aproape de rolul unui cruciat vigilent, ca să nu mai vorbim de super-eroi înaripați.

Publicitate

Contra: O să ți-o furi de la un bețiv.

Cum: www.guardianangels.org

6. FĂ-TE URMĂRITOR DE FURTUNI

Urmăritul de furtuni e, în esență, ruda săracă a cântatului live: ai parte de drumuri lungi cu mașina, cheltuieli ușoare, oportunități de muncă cu ziua. Însă vei vedea părți ale țării mult mai drăguțe decât cele pe care le-ai vedea călătorind cu o trupă și vei deține un brevet de hidroplanare la ciorap. Mamă-mamă, imaginează-ți cum va fi când vei merge la următoarea petrecere și le vei spune tuturor cum îți petreci timpul liber. Invidieee!!!

Plusuri: Să stai la zece scări de bloc distanță de o tornadă indice F4 e mult mai tare decât să cânți în proiectul colateral al tipului ăluia de la Animal Collective.

Contra: S-ar putea să fi hăcuit de o bucată zburătoare de aluminiu.

Cum: N-ai nevoie de training. Consultă doar adresa de la sfârșitul articolului.

7. FĂ-TE PAPARAZZO LIBER-PROFESIONIST

Asta e varianta luxoasă, sexy și dubioasă a urmăritorului de furtuni. Se muncește mult pe frontul urmăririi de vedete. Competiția e mare, riscurile legale și fizice sunt ridicate, există șanse să te pierzi printre alți indivizi care încearcă să-și vândă pozele fără să fie reprezentați de un agent. Este, însă, posibil ca un singur fotograf să pună mâna pe un cec cu trei zerouri pentru o singură poză. Trebuie doar să ai poza corectă. În plus, vei munci în aer liber și vei face o grămadă de mișcare. Aparatele foto digitale sunt mai mici și mai ieftine pe lună ce trece. Ai putea să fi primul paparazzo care să transforme „Say cheese!" într-o vorbă celebră.

Plusuri: Măcar nu te-ai băgat într-o gașcă de cartier.

Publicitate

Contra: Practic, chestia asta te transformă într-un gunoi biped.

Cum: Citește Paparazzi de Peter Howe. Caută pe eHow.com despre „cum să vinzi poze ca paparazzi." Mai adaugă 20 de minute de căutări online pentru contacte la tabloide. Cumpără-ți un aparat foto.

8. VÂNEAZĂ COMORI

În America ocupația asta e mai veche decât continentul în sine. O grămadă de bogății zac îngropate doar sub pământul Statelor Unite. Există cele $50K îngropate de Captain Kidd pe lângă Long Island, cele $200K ascunse de John Dillinger în zona central-vestică, și o serie de lingouri de aur în valoare de vreun milion îngropate într-o căldare, în 1879, undeva în South Dakota. După unele estimări, $4 miliarde au fost pierduți sau ascunși în locuri secrete doar în această țară. Știi unde nu se găsește nicio comoară? În barul ăla jegos, jegos, unde va cânta trupa ta marțea viitoare.

Plusuri: Ai șansa să-ți cumperi prima McVilă de pe urma unor bijuterii-pirat.

Contra: Va fi o mare provocare să nu-i privești pe noii tăi vecini—toți avocați și agenți la bursă— ca pe altceva decât niște fraieri.

Cum: Pe bune, vezi adresa de la sfârșitul articolului. Există grămezi de website-uri, liste întregi gândite pentru vânători de comori. Alege una. Există destule pentru toată lumea.

9. EXPLOREAZĂ O INSULĂ PUSTIE

Statele Unite se întind pe un spațiu de 3.7 de milioane de mile pătrate. Există o tonă de insule pustii. Odată ai Nomans Land (Massachusetts; artilerie neexplodată), Burlington Island (New Jersey; parc de distracții ars din temelii), Plum Island (Wisconsin; 250 de epave de vase), și High Island în Lake Michigan (fostă casă cult, comoară îngropată). E ilegal să vizitezi multe din locurile astea, care sunt extrem de accesibile și nepăzite. După aia mai există Robins Island, o oază de sălbăticie ce se-ntinde pe 435 de acri în golful Peconic, la doar două ore de Manhattan. Magnatul care-l deține (și-l folosește rar pentru vânătoare de fazani) n-o să știe vreodată că ai fost acolo. Poate combini aventura asta cu #8 sau #12. Circus Island?!? Nu-mi vine să cred că v-am dat ideea asta gratis?

Plusuri: V-ați prins de referința la Mark Twain din intro? Acu' ai șansa să trăiești exact genul ăla de poveste.

Publicitate

Contra: Șerpi, urși, mistreți, șobolani, lupi, tarantule, semne mistice în fața cortului tău în fiecare dimineață.

Cum: Vezi adresa de la sfârșit, unde o să găsești o listă lungă de insule.

10. FĂ-TE DETECTIV PARTICULAR

Metodele de licențiere variază mult de la legislația unui stat la altul. Dacă, de exemplu, locuiești în Massachusetts va trebui să treci printr-o grămadă de proceduri ca să obții PI-ul. În New York se dă examen. Dacă locuiești în Colorado, Idaho, Mississippi, South Dakota sau Wyoming, poți deveni detectiv particular printr-un simplu anunț. Oricum, treaba asta nu presupune numai distracție și glamour. Un detectiv particular obișnuit mișună printr-o grămadă de mizerii umane. Poți corecta această situație ținându-ți capul deasupra porcăriilor (trage storurile la geamurile biroului) și așteptând cazurile bune să te găsească. Uite-un sfat rapid și eficient: Infidelitate = NU. Smaralde dispărute = DA.

Plusuri: Imaginează-ți cum o să arate cărțile tale de vizită.

Contra: Soții care înșeală se cam supără când sunt descoperiți.

Cum: Vezi adresa de la sfârşitul articolului pentru informații legate de fiecare stat.

11. EXPLOREAZĂ PEȘTERI

Partea tare la exploratul de peșteri este că există o mare varietate a pentru fiecare nivel de dificultate în funcție de experiență. Poți să-ncepi cu peșterile calcaroase drăguțe, înaintând spre astragal, gheață și peșteri de lavă. Echipamentul necesar e minim și de cele mai multe ori opțional, dacă te simți în stare să te-aventurezi fără. E o experiență fără limite, disponibilă în fiecare stat.

Plusuri: Nu există trupe de noise sub suprafața pământului.

Publicitate

Contra: Lilieci, C.H.U.D.s, căderi, înecuri, oameni-cârtiță albinoși, posibile accidente sângeroase cu stalactite.

Cum: Alătură-te National Speleological Society ($40/an), la una din cele 200 de filiale locale. www.caves.org

12. ÎNFIINȚEAZĂ UN CIRC

Ăsta e standardul de aur al aventurii americane, deși s-a schimbat mult de acum câteva decade. În trecut, puteai să-ți împachetezi lucrurile într-o bocceluță, să o zbughești delicat pe sub nasul părinților tăi adormiți și să fugi cu circul. Zilele alea s-au dus. Acum demnitatea a pus stăpânire pe întreaga poveste. Ringling Brothers cer CV, "colegiul de clovni" pare a exista în realitate și lumea folosește Shriners ca program de internship standard pentru lucrurile astea. Aproape că sună a job serios. Soluția e să pui temelia propriului vârf de lance. Există micro-circuri de genul ăsta cu duzinile în țară și cam toate își fac propriile legi. Cu un bilet de $20 per om e echivalentul financiar al unui festival de muzică unde a ta ar fi doar una din formațiile care cântă pe una dintre scene.

Plusuri: Călătorii și aventură fără pauzele ostile din rulotă când chitaristul s-ambătat și ajunge să facă pe Godzilla cu tobele de pe scenă.

Contra: Clovni, lei, plăcinte, foc, umilire publică. Turneele de circ implică multe dintre ciorovăielile și momentele goale pe care le-ai trăi și cu o trupă.

Cum: Consultă adresa de la finalul articolului pentru toate resursele necesare.

Publicitate

13. FĂ-TE DETECTIV PARANORMAL

Ca să fii un vânător de fantome îți trebuie coaie serioase. Alege varianta asta doar dacă celelalte 19 te plictisesc de moarte. Cu puțină documentare și niște noroc (?), tu și echipa ta de exploratori o să porniți la drum întru gloria YouTube cât ai zice pește. Dar te rugăm noi să-ți faci echipă. Nu-ncerca asta singur.

Plusuri: Mult mai multă adrenalină decât punctele #6, #16, #17, și #19. Posibilități de marketing cu toptanul.

Contra: Momentul ăla de glorie când puștiul de cinci ani din tine se-ntreabă, „De ce naiba suntem într-o clinică de avorturi abandonată noaptea?"

Cum: FlamelCollege.org oferă „certificate" de detectivi paranormali online în schimbul a $95, care includ o cărticică și un aparat de măsurare EMF. Sau poți cumpăra un aparat de măsurare EMF de pe Amazon la $59. Vă rog io, luați-vă un aparat de măsurare EMF.

14. ALĂTURĂ-TE UNUI KIBBUTZ

Chestia asta presupune mai multe obstacole și ceva mai multă dedicație (deși, în teorie, poți renunța oricând). Trebuie să ai între 18 și 32 de ani. Va trebui să treci peste o serie de interviuri. Va trebui să plătești pentru o viză, o asigurare, dosar medical, taxe de admitere și un zbor în Israel. O să te coste vreo $2,500. Cu toate astea, restul se va rezuma la mult mai puțin odată ce te califici pentru o admitere gratuită și te îmbarci și contribui cu cei $100 pe lună. Dacă-ți place traiul în comun, să ți se delege activități și o intimitate deficitară, atunci kibbutzism-ul poate fi genul tău de aventură.

Plusuri: Hei, măcar ajungi să călătorești.

Publicitate

Contra: Sună a coșmar curat.

Cum: www.kibbutz.org.il/eng

15. ALĂTURĂ-TE MARINEI MERCANTILE

Asta implică și mai multă dedicație decât precedenta. Cinci ani mai exact. Practic, Marina Mercantilă a Statelor Unite este o auxiliară a Marinei. Nu e un serviciu care să presupună uniforme, însă, totuși, calitatea vieții de bază a crescut dramatic în ultimii 200 de ani. Nu mai există omoruri, nu mai există cazarmă, nu mai există osteneală. Dacă poți să treci de examenul fizic (ce include o scanare pentru acnee, astm și bâlbâire) și ți-a plăcut cartea (1070 SAT/2.5 GPA), poți face bani buni transportând încărcături peste mări și țări. Atenție: Renunți la asta în mai puțin de cinci ani și Marina vine după tine acasă.

Plusuri: Imaginează-ți cât de bine o să te simți coborând de pe-o pasarelă în Singapore direct ca dintr-o piesă de-a lui Tom Waits.

Contra: Furtuni, oboseală/plictiseală, Kraken (n.r.ro. monștri marini legendari, de dimensiuni gargantuești).

Cum: Vezi adresa de la final.

16. SARI ÎNTR-UN TREN DE MARFĂ

Cât de departe ești de un depou feroviar în momentul ăsta? Asta e distanța dintre tine și aventură. Și deși genul ăsta de expediție e confuzantă și murdară și surprinzător de greoaie în ceea ce privește regulile (click pe link-ul de mai jos), este, totuși o metoda minunată de a trece peste fobia de a fi strivit sub niște roți gigantice. În plus, o să cunoști o serie de personaje, sotto.

Plusuri: Călătorii gratis în forma lor cea mai pură.

Publicitate

Contra: Va trebui să intri la mijlocul diagramei Venn, ca legătură între lumile celor Normali, a Vagabonzilor și a Criminalilor în Serie.

Cum: Vă rugăm cordial să vă adresați linkul-ui menționat.

17. CAUTĂ-L PE BIGFOOT

Ești prea bun pentru Bigfoot? Poate Bigfoot e prea bun pentru tine, maestre. Pe bune—camping sub stele, drumeții printre pădurile de conifere ale Pacificului de Nord-Vest, în căutarea acelor urme eluzive, cu urme de mușchi: Toate lucrurile astea sunt în mod exponențial mai interesante decât internshipurile, spectacolele sau turneele. Și când o să ajungi să-ți vinzi pozele pentru bani grei? Atunci ce-o să mai zici? (Deși șansele de a avea o poză de vânzare pe bune sunt minime, banii grei de aici se fac din scriitură și suveniruri, ceva care te va cataloga drept un căutător de Bigfoot eminent.)

Plusuri: Tot ce-ți trebuie e un aparat foto, echipament de camping și abilități rudimentare de supraviețuire.

Contra: Risc crescut de ieșiri violente, cu tente sexuale, la maimuțe.

CUM: V-am spus de adresa de la capătul articolului?

18. ALĂTURĂ-TE UNEI ECHIPE DE DEMOLARE

Transformă-ți toate deciziile proaste din viață și toată furia prost gestionată în 12 minute de bucurie terifiantă. Există o grămadă de organizații regionale, o grămadă de reguli, o grămadă de opțiuni de distrugere. Contrar comportamentului pasiv-agresiv al unei trupe de papă-lapte, nu e nimic pasiv în acest spectacol de domolire a furiei infantile.

Plusuri: Ai ajuns la fix. Zilele „sportului" ăstuia—precum combustibilele din fosile—sunt numărate. Cine știe ce fel de explozii periculoase vor produce noile vehicule ale viitorului ce vor funcționa pe bază de nitrogen/Mr. Fusion/biocombustibili sintetici atunci când se vor buși una de alta?

Publicitate

Contra: O să ai nevoie de multe mașini (poate combini asta cu #3?).

Cum: Verifică adresa de la final pentru o listă de organizații și contacte.

19. TRANSFORMĂ-TE ÎNTR-UN NESĂBUIT LIBER-PROFESIONIST

Asta e un fel de garnitură la #18. Următorul pas logic după ce ți-ai demolat mașina este să te demolezi pe tine. Din păcate, Jackass și YouTube au invadat piața de nesăbuiți amatori. Înseamnă că ai două opțiuni: 1) Să devii legit (școală de cascadori, ceea ce presupune: o carieră, ceea ce presupune: De ce mai citești articolul ăsta?) sau 2) Super Amator. Gândește-te la ceva complet cretin ce n-a mai fost făcut vreodată. Anul trecut un ciclist britanic a devenit senzația anului cu „parkour pe bicicletă." Cred că poți și mai bine.

Plusuri: Large Hadron Collider o să ne omoare pe toți, oricum.

Contra: Care e poziția ta în fața durerii dizabilitante? Îți place, nu?

Cum: Găsești câte ceva la adresa de la finalul articolului. Da' pe bune, asta e cam treaba ta s-o scoți la capăt.

20. FĂ-TE CASCADOR DE CARNAVAL

Ouh, la dracu. De ce să nu triplezi miza? La drept vorbind, Mad Max nu s-a oprit la Thunderdome. Chiar și atunci—falit, fără mașină, șnițelifiat—a fost capabil să facă tot ce trebuia să facă ca să iasă lucrurile bine. Tu ai încercat toate celelalte lucruri. De ce să nu călătorești alături de un carnaval pentru tot restul vieții, cât ți-a mai rămas de trăit?

Plusuri: Pe bune? Chiar crezi că e mai puțin demn decât să cânți în fața a șase speriați, beți, fani Dystopia, într-o pivniță a Punkin Patch House din Billips Falls, Iowa?

*Contra:* O să faci o grămadă de sex, adesea în condiții mai-puțin-optime, și cu parteneri mai-puțin-optimi.

Cum: Adresa. Hai, hai.

Traducere: Iris Opriş

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
O trupă rock din Arabia Saudită riscă moartea pentru black metal
Ce trebuie să ştii despre chimia unei trupe - În caz că vrei să-ţi faci trupă
Top 10 artiști japonezi care arată isteric de mișto