FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Femeia asta deține Soarele și vrea să salveze nevoiașii lumii

O femeie din Spania a revendicat Soarele şi vrea să le ceară taxe companiilor de panouri solare. Surprinzător e că-i merge, în ciuda scandalului făcut de un avocat român împotriva ei.

Poză via Facebook

În septembrie 2010, o casnică la vârsta a doua, dintr-un orășel din Spania, a cerut  proprietatea legală asupra soarelui. Inspirată de milionarul american Dennis Hope, care deține Luna, ea pur și simplu s-a trezit intr-o dimineață, a dat o fugă până la biroul notarului local și a oficializat treaba.

Evident, mulți oameni s-au îndoit de veridicitatea revendicării ei. O să-i taxeze pe toți pentru că beneficiază de pe urma proprietății ei? E răspunzătoare pentru chestii ca insolație și cancer de piele?

Publicitate

Trei ani mai târziu, Angeles Duran încă trăiește în orășelul marginal din Spania, dar e mult mai înstărită. Și pentru o persoană care și-a asumat una dintre forțele majore dătătoare de viață din sistemul nostru solar, e surprinzător de dispusă să-și împartă sfaturile, într-o carte care va fi lansată, în care detaliază tot ce ține de proprietatea cerească.

N-am avut răbdare până atunci, așa că am sunat-o să stăm de vorbă.

VICE: Bună, Angeles. Spania a semnat Tratatul Spațiului Cosmic, un document cheie care susține că nu poate revendica proprietate asupra Soarelui, Lunii sau asupra altor corpuri cerești. Ce crezi despre asta?

Angeles Duran: Știi că tratatul nu-i vizează pe cetățeni? E valabil doar pentru guverne.

Asta nu înseamnă, totuși, că Spania trebuie să-ți sprijine revendicarea și să supravegheze orice faci tu cu soarele?

Nu, țara mea nu trebuie să-mi monitorizeze proprietatea. Asta nu-i legal pentru că nicio națiune nu are putere legală în afara Pământului. Ei nu fac nimic, iar eu n-am nevoie de sprijinul guvernului spaniol. Totuși, am oferit 90 la sută din profitul meu guvernului, pentru a fi reinvestit în felul următor: Pentru sprijinul oamenilor cu pensie minimă, pentru educația tinerilor care nu și-o permit, pentru finanțarea investigațiilor medicale. Ştiai că Alzheimerul e a treia cauză a mortalității în lume? Vreau să ajut educația, justiția și administrarea sănătății. Și să ajut, în special, oamenii săraci.

Publicitate

Chiar oferi 90 la sută din profitul tău Spaniei și tuturor guvernelor? Ai predat vreun ban încă?

Sunt în discuții cu un membru al Națiunilor Unite și am avut deja o întâlnire cu un reprezentant al guvernului spaniol. Aștept răspuns.

Cum ții pasul cu șapte miliarde de oameni care-ți folosesc soarele zilnic?

Nu-i taxez pe oameni pentru folosirea soarelui. Vreau să taxez numai companiile care folosesc energie solară fără autorizația mea.

Asta are mai multă logică.

Zilnic, companiile-mi folosesc proprietatea. Ei voi plăti pentru numărul de panouri solare și pe kilowatt/oră de energie generată. Cer un euro pentru fiecare panou solar. Ei au nevoie de o licență de la guvern ca să instaleze un panou solar, iar acordurile guvernamentale sunt singurul fel în care pot să țin evidența. Dacă refuză să plătească, trec printr-o anchetă judiciară și un pre-proces într-un tribunal pentru interzicerea folosirii panourilor solare. Companiile trebuie să mă plătească. Companiile trebuie să semneze un contract cu mine pentru folosirea proprietății mele. Nu vreau să se îmbogățească de pe urma proprietății mele și vreau să-mi împart profitul cu oamenii.

Și cum rămâne cu un loc ca Barrow, Alaska, care trece prin noaptea polară din noiembrie până la începutul lunii ianuarie?

Plătesc numai pentru nouă luni.

O doamne, taxezi și Alaska? Câți bani ai făcut?

Scuze, dar nu comentez despre bani.

În fiecare an, 80,000 de oameni mor de cancer de piele, probabil cauzat de expunerea la soare. Ce crezi despre faptul că produsul tău ar putea fi cel mai rău ucigaș în masă din istorie?

Publicitate

Nu e vina soarelui. Gaura de ozon a fost creată de umanitate. Ține minte: Fără soare, n-avem viață. Din păcate, mulți oameni mor și din cauza neglijenței din spitale. Sau, de exemplu, din cauza vitezomanilor, dar nu putem opri distribuirea de mașini. Sau din cauza cirozei, dar nu ne oprim din a cumpăra alcool. Tutunul produce cancer, dar oamenii nu-l opresc și îl cumpără în continuare. Știi câți oameni mor din cauza lăcomiei guvernelor? Știi câți oameni mor din cauza armelor pe care le producem?

Nu, dar încerc să rămân optimist. De ce n-ai promovat felul în care oamenii ar trebui să-ți folosească soarele?

Știm cum să ne protejăm. Media ne informează despre lumina solară, deci știm consecințele și ce trebuie să facem ca să evităm cancerul de piele sau alte boli. Acum avem cum să combatem și trebuie să facem asta.

Și dacă o erupție solară distruge un satelit scump din orbită și NASA se enervează?

Nu-s îngrijorată, pentru că ei îmi folosesc proprietatea. Ei stau în orbita solară pentru că Pământul stă în orbita solară.

Bine spus. A încercat cineva să te dea în judecată din cauza Soarelui tău?

Da, un om din A Coruna, Spania, a încercat să mă dea în judecată pentru că el s-a declarat proprietarul universului și apoi al soarelui. Dar tribunalul m-a recunoscut pe mine drept singurul deținător al soarelui care posedă un document oficial, apoi au închis cazul.

Ar fi putut să încerce să cumpere soarele de la tine?

Publicitate

Cineva deja a cumpărat pământ solar pe site-ul meu angelesduran.es.

Stai, vinzi suprafețe pe Soare acum?

Tratatul spațial e foarte clar și nu spune că nu pot să vând teren. O companie poate să cumpere Soarele pentru că o companie nu e o țară. Prima mea vânzare a fost pe eBay la un euro metrul pătrat. Cumpărătorii simt că e o investiție de viitor. Mai vând și strigătul lui Tarzan.

Ah, da, tu ți-ai revendicat și sunetul pe care îl face Tarzan. Ăsta nu e un sunet de la Hollywood care e deja o marcă înregistrată a studio-urilor?

Ei au înregistrat numai filmul și coloana sonoră, dar n-au fost în stare să transcrie urletul tarzanian așa cum era în note muzicale. Eu am reușit să scriu notele și apoi am făcut o înregistrare pe care n-a mai făcut-o nimeni altcineva.

Asta e deja la alt nivel. A încercat vreo companie să cumpere soarele de la tine?

Da. O companie japoneză voia să cumpere parcele solare în schimbul celor lunare, dar nu-s interesată în propunere, din moment ce altcineva, dintr-o altă țară, a cumpărat deja parcelele respective de pe site-ul meu.

Realizezi că un om pe nume Virgiliu Pop a revendicat deja soarele în 2002?

Da, am auzit de el, dar numai după publicarea articolelor mele despre proprietatea soarelui. El spune: „Sunt un avocat spațial român”. Şi a revendicat Soarele sub o înregistrare numită Institutul Arhimede. În primul rând, instituția era o organizație non-profit care nu are nicio autoritate legală sau competență, deci nu are autoritate să valideze vreo proprietate extraterestră. Ca toți ceilalți, în afară de mine, n-a fost capabil să arate vreun document legal. Domnul Pop a recunoscut public că nu e proprietarul real, într-un ziar numit La Voz de Gallicia. A spus: „Sunt un expert în spațiul public.” Dar eu îi consider cunoștințele foarte limitate. El spune că Spania nu are jurisdicție asupra Soarelui și sunt de acord, dar eu spun: „Nici Spania și nici alte nații.” Conform lui, pentru a poseda proprietate: „Trebuie să fi fost în locul respectiv”. Îmi pare rău că nu a reușit să dea pe la școală și că a chiulit la Drept Roman.

Publicitate

Dar nu e adevărat? Nu trebuie să faci uz fizic de ceva pentru 40 de ani pentru a putea să-l revendici ca al tău?

Nu are dreptate pentru că notarul a dovedit că legea proprietății se aplică Soarelui în funcție de legea romană a usucapione și a contactului electromagnetic. El spune că a făcut toate astea ca să arate cât de ridicol poate fi. Îmi pare rău că-s așa de „ridicolă”, dar îți spun eu ce-i serios - lipsa lui de cunoștințe în dreptul roman și civil. Când vorbește despre Tratatul Spațial ONU, semnat de aproape toate națiile lumii, uită ceva foarte important: Eu, Angeles Duran. Eu nu sunt o țară, nu sunt o națiune și nu am semnat niciun acord sau tratat sau convenție.

Nu vreau să-l jignesc pe domnul Pop, dar vreau să-i reamintesc că articolul 2 din tratatul ante-menționat spune: „Spațiul extraterestru, inclusiv Luna sau alte corpuri cerești, nu poate fi obiect de proprietate națională și suveranitate, folosință, ocupație sau altă formă”, dar asta se referă mereu la națiuni, nu la oameni. Voiam să-i amintesc domnului Pop că metoda de obținere a proprietății e acceptată și recunoscută de către toate legile ale tuturor tărilor din lume, din moment ce rădăcinile legii vin din dreptul roman. Eu spun “Come potest nemo contra factum proprium.”

Asta e o lege universală bazată pe principiul Bona Fides (Digest 1, 7, 25). Deja e evident că atunci când domnul Pop vorbește despre mine, vorbește fără nicio bază legală. Datorită acestei legi, am putut să obțin proprietatea Soarelui, conform Codului Civil și legilor recunoscute global.

Publicitate

Practic, chiar deții Soarele atunci, nu?

Acțiunile mele sunt legale, el nu are nicio valoare legală. În același ziar, a susținut că a scris o carte numită Omul care a vândut luna, dar e un mincinos, pentru că această carte a fost scrisă în 1950 de Robert A. Heinlein și a primit premiul Hugo Retro în 1951. Îmi pare rău pentru el, pentru că eu am găsit un mod în care să fiu proprietarul legal al Soarelui, iar el nu va fi niciodată.

Urmărește-l pe Toby pe Twitter: @jane_tobes

Traducere: Irene Teodor

Citește și:
Copilăria petrecută în sărăcie are efecte nocive asupra creierului
Copiii fără noroc știu să și zâmbească
Ghidul VICE de combinat gagici bogate