Sâmbăta trecută am fost introdusă în cultura jucăriilor urbane la Vatra Collective - o galerie deschisă anul acesta, în toamnă, de către Aitch+Kitra+Noper+Saddo+Sinboy, artiști despre care nouă ne place să credem că sunt crema artei urbane românești. Într-una dintre cele trei camere ale galeriei, mare cât un apartament cu două odăi, să tot fi fost expuse vreo 200 de jucării.
Marea majoritate era a Ioanei Slăniceanu, dar contribuiseră cu bucăţi din colecţiile personale și Sinboy şi Nicu Duţă de la brandul de jucării Eldercut. D-asta nu aveai voie să le atingi și erau apărate de bileţelele astea caligrafice care pe mine, pentru o clipă, m-au dus cu gândul la alea care arată în piață preţul la leuştean. Ar fi fost cumva şi peste mână să faci manevra „ia vitrina, atinge jucăria, pune vitrina la loc”.
Publicitate
După ce ni s-a făcut o introducere detaliată acompaniată de nişte slide-uri pe proiector, toată lumea s-a îngrămădit în faţa vitrinei. Apoi ne-am uitat la un documentar făcut de niște francezi, "Vinyl & Co.", din care am aflat că, deși cultura jucăriilor urbane a murit de mult timp, acolo unde s-a născut în anii '90, la Hong Kong, ea a persistat în America și ce să vezi, acum a apărut și în Europa. Chestii foarte interesante pentru un pasionat de jucării cum e o prietenă de-a mea.
Lumea se tot documenta din niște albume culeanu, însă mie mi-a fugit aparatul foto pe soba aurie care soto ar stârni invidia lu' 50 Cents cu bling-bling-urile lui. Am plecat de-acolo după o oră, timp în care am pozat toate jucăriile care pentru-n ignorant ar părea o altă colecţie personală de bazaconii păstrate de la Happy Meal-uri. Dar nu-s.
