FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Consiliul de securitate ONU a aprobat un plan pentru rezolvarea conflictului din Siria

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a aprobat vineri în unanimitate o rezoluție care include pentru prima oară un plan de pace pentru Siria și susține un armistițiu în țară.
21.12.15

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a aprobat vineri în unanimitate o rezoluție care include pentru prima oară un plan de pace pentru Siria și susține un armistițiu în țară.

Votul a urmat după o înțelegere a Grupului de Suport Sirian Internațional (GSSI) din Viena de luna trecută, care a avut ca rezultat niște planuri de discuție între guvernul sirian al lui Bashar al-Assad și grupările opoziției în luna ianuarie și, în paralel, un armistițiu. A setat și țelul optimist de a ține alegeri peste 18 luni. Aceste obiective au fost întărite de rezoluția aprobată vineri.

Publicitate

„Mai avem mult de lucru, dar adevărul e că în ultimele două luni, după ce am bătut atât de mult pasul pe loc, am reușit să avem trei întâlniri separate ale GSSI și acum o aprobare a acestui proces", a zis secretarul de stat american John Kerry după votul pe care l-a supravegheat ca președinte al consiliului.

„Am căzut de acord asupra unui plan de acțiune și acțiunea de azi a consiliului e un pas important spre o rezolvare politică", a adăugat el.

Ceva mai devreme în aceeași zi, Kerry și ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, s-au întâlnit cu diplomați ai altor țări membre GSSI – printre care Iran, Turcia, Arabia Saudită și Uniunea Europeană – la hotelul Palace din New York, ca să stabilească detaliile înțelegerii. Conform diplomaților, negocierile s-au desfășurat aproape în întregime între reprezentanții americani și ruși.

În ciuda idealurilor sale înalte, rezoluția nu atinge toate problemele și afectează doar o parte din conflictul sirian. Două dintre cele mai puternice grupări care operează în țară, Statul Islamic și Frontul Al Nusra, gruparea afiliată al Qaedei, nu sunt incluse în armistițiu și în procesul de pace. Vor mai fi izolați în afara tratatului și alți rebeli extremiști, „asupra cărora vom lua o decizie mai târziu", a zis Kerry. Rezoluția, care a fost sponsorizată chiar de guvernul sirian, nu exclude candidatura lui Assad la următoarele alegeri.

Secretarul de stat american John Kerry dă mâna cu ministrul de Externe rus Serghei Lavrov după aprobarea rezoluției de încheiere a războiului civil din Siria.

Deși Statele Unite și Rusia se opun Statului Islamic și grupării al Nusra, asupra cărora au lansat atacuri cu rachete, nu au căzut de acord asupra soartei lui Assad, pe care Moscova îl susține încă de la izbucnirea conflictului în 2011. Deși unii diplomați ruși au declarat că Assad va trebui să renunțe la putere la un moment dat, viitorul pe care îl văd ei în urma discursurilor diferă mult de cel pe care îl văd Statele Unite și aliații lor occidentali și arabi.

Publicitate

Citește și: Am fost la academia unde al Qaeda pregătește copiii să lupte împotriva Statului

„Siria ar trebui să rămână unită, seculară, pluri-religioasă și pluri-etnică", a remarcat Lavrov după vot. Apoi, cu referire la lista de extremiști care nu a fost încă finalizată, a adăugat că „e inadmisibil să divizăm teroriștii în buni și răi." Autoritățile occidentale au acuzat rușii de bombardamente asupra unor grupări moderate, dintre care unele ar putea participa la discuții cu guvernul. Kerry a repetat această acuzație la sfârșitul unei conferințe de presă prietenoasă cu Lavrov vineri seara. După ce Lavrov a crezut că avusese ultimul cuvînt și a declarat că terorismul e principala problemă din Siria, Kerry a amintit că 80 de procente dintre atacurile aeriene rusești n-au lovit nici ISIS, nici al Nusra.

Rezoluția cere ca „toate părțile să înceteze imediat orice atacuri împotriva civililor, inclusiv atacuri asupra instituțiilor medicale și a personalului medical și utilizarea de arme."

Poate că cea mai letală armă folosită în război a fost rudimentara bombă-butoi, care a fost lansată din aer de forțele guvernului sirian. Deși rebelii au fost și ei responsabili de masacre și de uciderea a mii de civili, forțele lui Assad au ucis cei mai mulți civili în timpul conflictului. Din 2011 până azi și-au pierdut viața peste 250 000 de sirieni.

Conflictul a dus la o evacuare fără precedent atât în interiorul, cât și în afara Siriei. Peste patru milioane de sirieni au fugit din țară și majoritatea trăiesc ca refugiați în Turcia, Liban și Iordania - țări care s-au străduit să adăpostească fluxul enorm de oameni care au fugit din calea dezastrului.

Publicitate

Pe parcurs ce războiul a evoluat, insistențele americanilor că Assad trebuie să renunțe la putere au atras atenția asupra Statului Islamic, care și-a extins enorm teritoriile controlate în Irak și Siria vara trecută. ISIS și-a revendicat mai multe atacuri în afara celor două țări, inclusiv un asalt în Paris în urma căruia au murit 131 de persoane în luna noiembrie, și doborârea unui avion rusesc în Egipt cu o lună înainte.

Votul Consiliului de Securitate a marcat a doua rezoluție pe parcursul a două zile în care au colaborat Statele Unite și Rusia. Joi, cele două țări au întocmit un text despre finanțarea ISIS, inclusiv despre comerțul de petrol și antichități practicat de gruparea teroristă.

Urmărește-l pe Samuel Oakford pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre conflictul din Siria:
În Siria se folosește un nou tip de bombă care omoară pe capete
Siria - Sniperii din Alep
Am întrebat un expert militar ce planuri are Putin cu Siria