De ce este o veste bună că se întoarce Europa Liberă în România

Primul lucru pe care, copil fiind, l-am învățat de la radio Europa Liberă a fost să aflu de existența lui George Enescu. Într-un fel, îmi pare rău de marele nostru compozitor: a murit fără să știe că uvertura Rapsodiei Române nr. 2 va deveni, probabil, cel mai cunoscut jingle muzical din istoria radioului românesc.

Prima mea amintire legată de Europa Liberă este una extrem de vie, așa cum șade bine oricărei amintiri sănătoase care vine din copilărie. S-a petrecut prin iarna lui 1987, când stăteam la bunici, într-un apartament de două camere din zona Sălăjan.

La un moment dat, la 7 seara fix, bunicul meu a pus în mijlocul camerei onorabilul radio „Gloria” și s-a apucat să rotească din butoane până când, dincolo de paraziții Securității, am auzit acordurile alea muzicale care aveau să devină un veritabil brand gazetăresc – chit că la vremea aia habar n-aveam ce e aia.

Apoi, imediat după anunțul „Actualitatea Românească”, am înlemnit: la radio, niște domni îl făceau albie de porci pe Ceaușescu. De pe un scaun, bunicul mă privea pieziș și-mi zâmbea. Pentru mine, un copil de 12-13 ani, mi se părea ceva fabulos să aud cuvinte ca „tiran” sau „analfabet” asociate lui Ceaușescu. În lipsă de program TV sau jocuri pe calculator, ascultatul „Actualității românești” în acele condiții grele, devenea, pentru un copil născut în comunism, o formă de high-tech entertainment.

Deși habar nu aveam, devenisem parte a audienței excepționale de care se bucura acest post de radio în anii '80: mai bine de 80% din populație, conform fostului colaborator al Europei Libere, Ion Bogdan Lefter. Era radioul pe care-l ascultam, deseori în bezna penelor de curent notorii din acea perioadă, cu un soi de satisfacție conspirativă. Eram însă prea mic să înțeleg notorietatea unor voci precum N.C. Munteanu (favoritul meu, deși habar nu aveam asta, în condițiile în care abia peste ani de zile aveam să aflu că el era cel a cărui voce o ascultam pe durata „Actualității românești”), Emil Hurezeanu, Noel Bernard, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și mulți alții.

Postul a dobândit o notorietate în special după cutremurul din 4 martie 1977, fiind, în primele ore, paradoxal, singura sursă de informații a românilor, în condițiile în care profesioniștii din TVR și Radioul public așteptau întoarcerea lui Nicolae Ceaușescu în țară dintr-o vizită în Iran.

Ceaușescu, care pe vremea aia era un fel de Liviu Dragnea mai norocos, iubea atât de mult Europa Liberă încât a dat frâu liber Securității române să-și facă de cap nițel cu ziariștii postului.

Monica Lovinescu a fost astfel bătută crunt și lăsată în comă în fața casei sale din Paris de doi agenți palestinieni trimiși de Securitate. Pentru că asta e schema standard în ecuația ziariști incomozi – regim totalitar. Sună cunoscut?

Recent, Radio Europa Liberă a anunțat că își va relua emisia în limba română. E o veste care surprinde și intrigă, în același timp, mai ales în condițiile în care radioul respectiv încetase să mai emită în România din 2008.

În urmă cu zece ani, decizia de închidere a redacției de limbă română părea una perfect logică, în condițiile în care România era deja membru plin în NATO și UE: două motive mai mult decât suficiente pentru ca cei din board-ul radioului să declare „misiune îndeplinită, România e acum stat democratic, independent, noi ne-am făcut treaba, vă mulțumim, închidem prăvălia”.

Iată însă că, în 2018, prăvălia Europei Libere se redeschide la București, chit că împlinim deja 15 ani de NATO și 11 de UE. Într-un fel, e de nașpa, în condițiile în care 30 de ani de „democrație originală”, asezonați cu niște porții sănătoase de „integrare euro-atlantică” s-au dovedit, iată, insuficienți, din moment ce avem, iar, nevoie de o sursă credibilă și echidistantă de informații.

Asta ar fi vestea bună, ca să zic așa. De cealaltă parte, dacă arunci acum o privire la țările în care emite, în prezent, acest post de radio, observi că, oricât de mândru ai fi că ești român, parcă nu-ți convine să fii băgat în aceeași oală cu democrațiile din Afganistan, Pakistan, Belarus, Moldova, Kosovo sau Azerbaidjan. Asta ca să numim doar câteva din ele.

În primul rând, trebuie să știi că există două mari entități media americane care „emit pentru străinătate”: Vocea Americii și Radio Europa Liberă (care emite sub denumirea „Radio Libertatea” în țările din fostul URSS). Și există o diferență uriașă între ele.

„Lumea le confundă total, uneori”, spune Dan Alexe, care a lucrat 30 de ani pentru redacția Europei Libere.

„Vocea Americii aparține și e condus financiar și politic de guvernul SUA. D-aia și îi spune așa: Vocea Americii. Când se schimbă președintele american, se schimbă politica radioului, absolut tot, de la directorii secțiunilor, tot. Acest post de radio este propagandă americană. Ei își încep emisiunile prin emiterea unui comunicat care reflectă punctul de vedere al Casei Albe. Acolo (la Vocea Americii), lucrurile sunt foarte clare.”

În schimb, Radio Europa Liberă e finanțat de Congresul SUA.

„Este un post de radio care echivalează cu BBC și Radio France International, în sensul că e un radio public, plătit din bugetul național. Nu aparține guvernului, e și foarte critic, uneori, și împotriva lui Trump”, spune Alexe.

Astfel, consiliul de administrație al Europei Libere e compus, în egală măsură, de democrați republicani. „Verifică bugetul, dar nu se bagă absolut deloc în linia editorială”, spune Alexe. „Mie, nimeni, niciodată, în 30 de ani cât am lucrat pentru ei nu mi-a spus ceva, sau mi-a șters ceva din ce am zis. La Europa Liberă, ai liber la criticat. Poți critica pe Trump, poți critica NATO, pe cine și ce vrei tu”, spune el.

Dacă vine careva la tine să lipească eticheta „Europa Liberă – radio al CIA”, îndrumă-l mai bine spre Vocea Americii, care e un fel de „Russia Today”, dar pe invers.

Redeschiderea Europei Libere în română înseamnă, de fapt, anunțarea unui „plan Marshall” pentru media

Faptul că se redeschide Europa Liberă nu înseamnă, neapărat, că acest lucru se întâmplă de teama tancurilor sovietice.

„Comunismul nu mai vine, a dispărut definitiv, asta e clar”, spune Dan Alexe. „Vine, în schimb, un populism închis în sine, care din calcul manipulator-ideologic, și-a luat Occidentul ca țintă. Această mafie provincială PSD-ALDE și-a găsit o justificare a rămâneriii lor la putere, înnegrind inamici exteriori, inexistenți și jucând foarte abil pe un sentiment de inferioritate al românilor. Sentimentul națiunilor mici care sunt sub jug. De genul: Occidentul e împotriva voastră. Se reinventează și se reciclează vechile spaime și uri ideologice.”

Iar acest discurs, culmea, funcționează, chit că noi suntem deja bine-mesi în ditamai NATO și UE.

„S-a reușit prin repetarea insistentă să se imprime fetișul ăsta, obsesia cu noi vs. ei. Ei fiind cine? Europa și NATO. Dar tu ești membru în EU și NATO! S-a ajuns astfel la o scindare schizoidă unde românul de rând uită că e membru în alea două. Ăștia au reușit să le bage în cap românilor că Bruxelles vrea așa. Dar, frate, tu ești Bruxelles! România preia anul viitor președinția UE. Tu ai să fii Bruxelles 6 luni, anul viitor! UE și NATO nu-ți dictează nimic pentru că, prostule, dja ești acolo! Ai voie să ridici vocea, să dai cu pumnul în masă, să spui ce vrei!”

Astfel de discursuri manipulatorii trebuie combătute, spune Alexe.

„Este și o dovadă că e presa e cam șubredă. E un semnal negativ. Reluarea emisiei Europei Libere e, de fapt, un plan Marshall pentru media. Asta și este, așa se și prezintă.”