FYI.

This story is over 5 years old.

TV

Poți să afli deja sfârșitul „Game of Thrones”, dacă ai suficientă răbdare

Ești invitatul meu să analizezi la sânge piesa asta de la Rage Against the Machine.
GoT
Imagine: IMDB / HBO

Articolul a apărut inițial pe VICE UK

Game of Thrones are premiera noului sezon luni dimineață, iar creatorii David Benioff și D.B. Weiss au tot creat vâlvă în jurul acestui ultim sezon cu glumițe precum ascunderea a șase tronuri de fier în jurul lumii sau pregătirea unei expoziții ambulante în jurul seriei. Acum, creatorii serialului (sau, mai exact, echipa de marketing de la HBO) mai au o surpriză: un playlist pe Spotify numit „Game of Thrones: The End is Coming” care spune povestea acestui ultim sezon prin muzică și conține și un indiciu legat de final.

Publicitate

După ce vezi acest playlist, îți dai seama că serialul ar putea să se termine în aproape orice fel. E complet deschis interpretării și e greu să determini o intrigă coerentă dintr-o compilație eclectică de 50 de cântece care includ și Led Zeppelin, Prince, Kanye West, Guns N’ Roses, Rage Against the Machine, Danzig sau U2. Dar e un playlist bunicel, măcar. Ascultă mai jos și sari cu speculațiile!

Deși genurile muzicale sunt de toate pentru toți, cumva lista reușește să fie unitară într-un mod surprinzător, piesele fiind probabil ținute împreună de coeziunea spiritului momentului, după acest anunț. Piesele rock sunt accesibile și sigur vor face ascultătorii ocazionali să dea un pic din cap când vor veni în contact cu acest spirit contagios.

GoT a reușit să convingă artiști precum Ed Sheeran să compună o baladă pentru serial în trecut, iar pentru acest nou sezon vei putea asculta o colaborare între The Weeknd, SZA și Travis Scott. Însă, în ciuda acestor excepții, soundtrack-ul oficial compus de Ramin Djawadi nu e tocmai un peisaj de muzică actuală. Însă creatorii par să simtă că esența muzicală a serialului are și o altă latură.

Ca să completeze profilul muzical de până acum, ei au luat problema în propriile mâini și au creat primul playlist pe Spotify în 2017, „Game of Thrones: Cântece de gheață și foc”, predominant plin cu melodii rock despre război, gheață, foc și lupi. Dar, de data asta, pe primul plan pare să fie transpunerea vibe-ului, a felului în care show-ul îi face să se simtă, și se pare că asta se traduce prin faptul că oricine îndrăznește să le stea în cale e în pericol.