FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce trebuie să faci dacă ești agresată pe stradă, în România

Un bărbat „persoană publică” m-a hărțuit verbal într-un restaurant din București, așa c-am scris un ghid și pentru tine despre ce e bine să faci în astfel de situații.
Fotografie de J Stimp via Flickr

Duminică noapte am fost agresată verbal și amenințată de un bărbat într-un restaurant din București, dar am avut noroc că s-a băgat barmanul între noi. Pe la ora 23.30, eram într-un restaurant de lângă casă, cu un amic american. La masa din fața noastră stătea un cuplu, amândoi în jur de 50 de ani, iar soțul vorbea vulgar și super tare cu soția, folosind din greu „pula" și „pizda" și toate cuvintele din acest câmp lexical ca să-și exprime furia pe el știe ce.

Publicitate

Inițial am crezut că omul e nervos și o să-i treacă repede și i-am tradus prietenului american cuvintele. Bărbatul continua să urle și să vorbească obscen de se auzea mai mult el, chiar dacă muzica era destul de tare. L-am rugat frumos, fără să mă ridic de la masă, să vorbească mai încet, că nu sunt obligată să-i aud porcăriile.

Atât mi-a trebuit. A început să mă jignească și în română și în engleză, să mă facă „târfă", „whore", „hooker", „slut", „tâmpită" etc. Când am văzut că nu se calmează și pentru că nu știam la ce să mă aștept, am scos telefonul și am început să filmez. Apoi, i-am spus că sunt jurnalistă și că o să apară în presă. S-a enervat și mai tare și a venit la masa mea să mă amenințe, că vezi doamne el e persoană publică.

Dacă nu s-ar fi băgat ospătarul între noi, nu știu exact ce s-ar fi întâmplat. S-a prezentat ca fiind Mihai Hristea și după ce inițial mi-a zis că e procuror, s-a răzgândit și a spus că e regizor și lucrează cu regizorul Dan Pița.

În timp ce încerca să treacă de ospătar și să ajungă la mine, soția lui, care îi spusese mai devreme angajatului de problemele ei psihice, a început să zbiere la el să meargă acasă.

Chiar dacă suntem în secolul XXI și în Uniunea Europeană, de zece ani, violența asupra femeilor e încă tolerată, uneori chiar băgată sub preș. La fiecare 30 de secunde în România e bătută o femeie. La fiecare patru ore, una e violată. Opt din zece femei nu se simt în siguranță pe străzile din București.

Publicitate

În noaptea aia am reacționat instinctiv și nu am știut ce măsuri legale să iau după ce s-a terminat totul. A doua zi am primit mesaje de la femei care au trecut prin situații asemănătoare, însă le-a fost frică să filmeze sau să facă ceva, așa că am făcut un ghid cu ce trebuie să știi în cazul în care ești agresată într-un spațiu public.

Citește și: Am fost bătută și agresată pe străzile din București și nimeni n-a făcut nimic

Poți să filmezi în spațiul public, fără acordul persoanei, dacă o faci în legitimă apărare

Am vorbit cu Claudia Postelnicescu, avocată specializată în drept civil și drepturile omului, despre ce s-a întâmplat și mi-a spus că am acționat în legitimă apărare. Legitima apărare e prevăzută în articolul 19 din Noul Cod Penal și are loc atunci când faci ceva „pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana ta".

„Tu ai dreptul să te aperi prin orice mijloace, care nu sunt disproporționate cu intensitatea atacului. Din ce am văzut pe film nu a fost disproporționat că l-ai filmat, având în vedere că te-a agresat verbal extrem de violent și, dacă nu o făceai, riscul să te pocnească cred că era mare", spune Claudia Postelnicu.



Dacă cineva te înjură, dar nu te lovește, e contravenție și nu se pedepsește penal

Potrivit legii 61/1991, persoana care te înjură sau te amenință nu săvârșește o infracțiune, ci o contravenție. Pe șleau, dacă cineva te înjură de mamă și de morți și te amenință că-ți rupe capul, dar nu ți-l rupe pe bune, e pasibil de cel mult o amendă.

Persoana filmată te poate acuza că i-ai violat viața privată

Legea spune că filmarea sau fotografierea unei persoane fără acordul ei e infracțiune atât timp cât acest lucru îi afectează viața privată, deci omul poate depune plângere împotriva ta. Însă nu e infracțiune dacă cel pe care îl filmezi a văzut că faci asta. Mai poți să filmezi atunci când faptele sunt de interes public, au semnificaţie pentru viaţa comunităţii și divulgarea lor are avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate, potrivit Art. 226 din Noul Cod Penal. Instanța decide care sunt nuanțele.

Fă plângere la poliție

Dacă ai fost agresat verbal și amenințat pe stradă și simți că viața îți este pusă în pericol, fă plângere la poliție. Adună probe și martori. Eu am atașat plângerii o fotografie cu omul pe care l-am reclamat. Dacă ai probe video, e bine să știi că nu le poți trimite pe e-mail, ci trebuie să le duci pe un CD.

Eu m-am dus să depun plângere a doua zi după incident. După mine, în secția de poliție a intrat o fată care avea în jur de 20 de ani, care venise să-l reclame pe prietenului ei care o agresase și o închisese în casă. M-am bucurat să văd că și alte femei își înfruntă agresorul.

Publicitate

A doua zi, am postat filmarea pe Facebook, în încercarea de a-l identifica pe bărbat. Așa am aflat că îl cheamă Mihai Hristea și că are un blog din care reiese că a colaborat într-adevăr cu Dan Pița.

Citește și: Femei din jurul Europei povestesc cum au fost hărțuite pe stradă de bărbați

Te pot ajuta și cei de la HollaBack Romania

Am primit scuze, dar și amenințări

După ce i-am lăsat un comentariu pe blog să-l întreb ce părere are acum despre cele întâmplate și de ce i se par normale comportamentul lui și apelativele la adresa mea, Mihai Hristea mi-a răspuns:

„Mai întâi, da, și eu cred că meritați niște scuze din partea-mi, motiv pentru care mi le și prezint: vă rog să mă iertați pentru limbajul exagerat de… colorat, să-i zicem așa! Însă tot exagerată e și prezentarea situației, așa cum ați făcut-o dvs. - amenințări și tentative de loviri, de unde până unde??? Nici vorbă de așa ceva!!! Nici n-aș avea cu ce să vă ameninț, cel mult v-am avertizat că excesul de zel jurnalistic vă poate aduce neplăceri prin zona juridică. Iar chelnerul-minune e doar un alt exemplu de individ care nu pricepe ce se petrece în jur și se bagă unde nu-i fierbe oala - vă garantez ca nici nu se punea problema de-a vă fi atins măcar, voiam doar sa mă apropii pentru a încerca să fiu mai convingător când vă explicam că acest conflict stupid a fost provocat chiar de dvs. prin acea intervenție într-o conversație privată."

Publicitate

Așadar, dintre toate, înțeleg că ospătarul care a sărit în apărarea mea trebuie să-și vadă de treabă și să lase scandalul să escaladeze.

Nu te lăsa intimidată de reacția agresorului

În răspunsul său, regizorul Mihai Hristea m-a sfătuit, colegial, să nu public acest material, întrucât nu fac decât să caut un război mediatic absurd. Îl asigur că nu asta urmăresc.

„Chiar nu sunt vreo mare vedetă încât sa fiu tentant ca subiect de presă, nu aveți acordul nostru de-a ne fi publicate datele personale (sau) de identificare, sub nici o formă ar apărea ele - nume, prenume, foto, video, audio etc. - și dacă nu respectați aceste condiții s-ar putea ajunge la complicații de natură legală pe care nu le doriți, sunt sigur, apoi, nu neapărat în ultimul rând, simt deja tendința dvs. de a crea o poveste cvasificțională înțesată de subiectivism, ceea ce ar trebui să vi se pară și dvs. cel puțin nepotrivit pentru un demers jurnalistic."

O rezolvare ar putea fi aceasta, propusă de același domn: „Sincer, eu vă propun sa îngropăm securea, să aplanam amiabil acest conflict."

Sau să așteptăm împreună ca justiția să stabilească natura acestui conflict și, dacă este cazul, să impună pedepsele.