Cele mai tari 7 filme despre călătorii

Sunt multe filme despre călătorii care îți cam taie cheful de-a pleca la drum. Experienţele nasoale prin care trec unii dintre protagoniştii preferaţi te fac să să-ți dorești să rămâi acasă, departe de hoţi, inimi frânte sau drumuri pustii pe care să ți se strice maşina. Apoi, mai sunt celelalte: filmele care îți stârnesc cheful să te îmbraci complet în denim (ca Geena Davis în Thelma and Louise) şi să bagi pastile în timp ce traversezi deşertul Mojave (ca Hunter S. Thompson).

Poveştile despre descoperiri, eroism, infracţiuni, maturizare şi devenire colorează de mult filmele, eliberându-te de dramele zilnice, plicticoase şi obosite a căror acţiune se petrece în LA sau la New York. Când spiritele libere îşi unesc forţele şi schimbă pe rând vitezele, luând curbele necunoscute ale vieţii, îți amintesc de îndrăzneala şi dezinvoltura pe care le-ai simţit într-o vară fierbinte, pe când conduceai cu viteză pe drumuri prăfuite, cu geamurile deschise şi cu muzica la maximum.

Filmele despre călătorii îți gâdilă imaginaţia şi te inspiră să visezi la o viaţă fabuloasă, periculoasă şi nicidecum banală. În onoarea celei de-a 50-a aniversări de la lansarea filmului Bonnie and Clyde, iată şapte filme care să te inspire să faci plinul la maşină şi să porneşti la drum cu cine vrei tu. (NB: nu te uita la On The Road. Mai bine citeşti cartea).

Ce-ar fi o călătorie memorabilă fără autostop? Deşi părinţii te-au avertizat să nu faci autostopul niciodată, ți-au mai interzis să faci şi alte chestii care s-au dovedit a fi foarte distractive. Dacă e să te iei după comedia asta spumoasă, ţi se întâmplă numai lucruri bune dacă te urci în maşina unui străin (atâta timp cât călătoreşti în grup şi în regia creatorului It's A Wonderful Life).

Claudette Colbert joacă rolul unei tipe răsfăţate, pierdută fără banii lui tăticu', care-i arată lui Clark Gable cum se călătoreşte cu buget redus. Doar să nu uiţi că, în viaţa reală, nicio cursă nu e gratis şi fantomele trecutului te vor ajunge din urmă, probabil la o autogară unde nu există toalete. Dacă chiar trebui să mergi cu autocarul, consolează-te cu ideea că un străin arătos s-ar putea urca în autobuzul ăsta jegos.

Imortalizaţi în cultura pop de Brigitte Bardot şi Serge Gainsbourg, Beyoncé şi Jay Z şi, cel mai recent, de Chloe Green şi Jeremy Meeks, povestea adevărată a unei fete curajoase şi a unui infractor e una cu adevărat clasică şi cea mai celebră ecranizare a fost cea cu Faye Dunaway şi Warren Beatty (actori care mă cam sperie, dar care în filmul ăsta îşi etalează cu succes laturile maniacale).

Faptul că provin din lumi diametral opuse duce la o mulţime de certuri în public, schimburi de focuri şi un crescendo antrenant şi desfrânat. Ca şi Thelma şi Louise, ca toţi amanţii cărora soarta le e potrivnică, sau ca Hunter S Thompson în Fear and Loathing in Las Vegas, nu voiau de fapt să facă rău nimănui. Sau nu?

Filmul ăsta a apărut cu opt ani înaintea bijuteriei de film Paris, Texas, dar e al treilea din trilogia înălţătoare de filme de călătorie a regizorului Wim Wenders. E şi cel mai poetic dintr-o serie altfel sumbră de speranţe întreţesute şi năruite. Un tehnician de proiecţie itinerant din Germania de Vest lucrează neobosit în cinematografe de-a lungul graniţei cu Germania de Est.

Fascinaţia lui Wenders pentru teatralitate şi personaje inadaptate îşi are originea în acest film. Zece ani mai târziu, Wings of Desire spune povestea unui trapezist singuratic, iar în 2011, regizorul a făcut un film despre coregrafia avangardistă a dansatoarei Pina Bausch. Filmat pe peliculă de 35 mm, e un film sclipitor, iar personajele şi locurile surprind perfect acel nicăieri al călătoriilor lungi cu maşina.

OK, ăsta e un film revelator şi înfricoşător în acelaşi timp, dar trebuie să recunoşti că elementul de pericol din a alege să fii părăsit e una din cele mai simple experienţe terifiante ale vieţii. Fie că vrei să fii în mijlocul naturii sau să ai parte de o criză existenţială în privat (ambele reprezentate în acest thriller ciudat şi frumos cu o precizie sublimă), mai nimic nu se compară cu greutatea SF-ului rusesc care te face să-ţi dai seama de importanţa călătoriei tăcute prin sălbăticie şi a drumului prin propria ta minte.

Filmul e o adaptare a romanului SF Picnic la margine de drum al fraţilor Arkadi şi Boris Strugaţki, iar personajele principale sunt purtate dintr-un loc în altul în căutarea unei zone misterioase. Ca şi personajele din film, mai bine ai angaja o călăuză, dar pozele de Instagram din călătoria către destinaţia ta mentală vor fi nepreţuite dacă te laşi în voia sorţii.

Filmul ăsta a avut un impact atât de mare asupra mea, încât atunci când am întâlnit-o recent pe Susan Sarandon în carne şi oase, aproape că m-am înecat încercând să mă abţin să nu-i zic cât de mult a însemnat pentru mine şi milioane de alte femei rolul ei de femeie puternică, impertinentă, vulnerabilă, sfidătoare, de iubită şi de prietenă. Filmul ăsta a spulberat tot ce-a fost înaintea lui, reafirmând privirea senzuală, aducând în prim plan două personaje principale feminine puternice şi capabile nu numai să-şi creeze singure probleme, dar să le şi rezolve.

Tipele astea mortale au modernizat tema femeii fatale, virând pe marile ecrane într-un fel care sigur a inspirat mii de gospodine plictisite să-şi facă bagajele, să-şi ia prietena cea mai bună şi să dea peste cap shoturi de tequila la prima oprire în drum spre Mexic.

În anii '90, lumea filmului australian a făcut o treabă bună scoţând filme cum sunt ăsta şi cu Muriel's Wedding, care au surprins perfect atmosfera sufocantă a vieţii în suburbii. A făcut-o într-un mod introspectiv, comic, plin de umor sec şi de personaje care sunt disperate să scape de o societate sufocantă, dar ajung să se certe între ele.

„Priscilla" e autobuzul liliachiu cu care călătoresc trei dansatori travestiţi fabuloşi din Sydney până la staţiunea Alice Springs din deşertul australian, unde au spectacole. Filmul îţi aminteşte că nicio călătorie lungă nu e lipsită de obstacole şi drame, dar poţi înfrunta orice dacă ai atitudinea şi garderoba potrivite.

Karaoke, băieţi răi şi Britney în vremurile ei de glorie: n-are ce să nu-ţi placă! Mi-e tare drag filmul ăsta şi nu mi-e ruşine s-o recunosc. Mă mai uit la el când sunt mahmură şi am nevoie de puţină inspiraţie de călătorie. Interpretarea e super melodramatică şi filmul are o intrigă dubioasă legată de un viol, dar nimic nu te poate stârni mai tare decât ideea unei aventuri nebune, într-o decapotabilă, alături de prieteni vechi şi o tipă super bună care-ţi face toate poftele între două reprize de cântat în baruri dubioase.

Ne aduce aminte ce naive şi nerăbdătoare eram la gândul drumului care ni se deschidea în faţă şi de cum ne îndrăgosteam mereu de băieţii duri care, uşor dezamăgitor, se dovedesc a fi chiar cumsecade. Printre accentele ridicole e faptul că fetele călătoresc doar dacă e un bărbat la volan şi felul în care acesta se foloseşte de nurii lor să-şi repare maşină. Ne aminteşte cât de mult a evoluat mesajul feminist faţă de 2002 şi ce bunăciune era Britney.