Fotografii intime cu femei care plâng ca în filme

În proiectele personale precedente, fotografa italiană Clara Giaminardi s-a axat pe corpul feminin şi reprezentarea acestuia în media. Într-o fotografie, o femeie cu pielea neagră şi umedă îşi arcuieşte spatele şi-şi saltă sânul dezgolit. În alta, o femeie cu pielea fină şi albă se apleacă, expunându-şi spatele curbat şi fundul. Fotografiile sunt romantice, emoţionale şi au un scop bine definit. „Recuperăm depersonalizarea corpului feminin într-un mod prin care să ne aparțină", a scris Clara într-un manifest pe site-ul ei. Dar în cele mai recente lucrări, Clara şi-a schimbat scopul de la reprezentarea formelor feminine la felul în care emoţiile femeilor sunt prezentate în artă şi în media. Pentru seria The Reasons I Cry (De ce plâng), Clara a fotografiat din prim plan un model blond, cu bucle perfecte şi îmbrăcată în bluze în stil edwardian, surprinzând o serie de emoţii inspirate de personajele feminine din filmele lui Fassbinder, Kubrick şi ale lui Von Trier. „Seria trece de la lacrimi false de bucurie până la lacrimile usturătoare de furie", explică artista. „Pentru mine, cea mai emoţionantă imagine e cea cu o singură lacrimă. E atât de multă frumuseţe într-un moment de linişte." Am stat de vorbă cu Clara despre artă şi literatură feministă, despre sexism şi misoginie în Italia şi despre ce o face să plângă.

Pe site-ul tău scrie că ţi-ai format viziunea asupra feminităţii citind literatură feministă. Ce autori sau cărţi te-au inspirat cel mai mult?
Autorii care m-au inspirat cel mai mult în ultimii ani sunt Elizabeth Grosz (mai ales cartea ei din 1994, Volatile Bodies) şi scrierile lui Rae Langton. Grosz a avut o influenţă majoră asupra lucrărilor mele, atât prin scrierile sale despre femeia ca obiect, cât şi cele despre femeia ca trup şi emoţie.

De ce te concentrezi pe corpul feminin ca obiect în lucrările tale?
Vin dintr-o ţară unde media prezintă de cele mai multe ori femeia ca obiect sexual, menită să satisfacă privirile bărbaţilor. E un fenomen atât de dăunător, care strică percepţia fetelor despre cum ar putea şi cum ar trebui să fie reprezentate femeile şi care ar putea fi rolul lor în societate. Sabotează aspiraţii, iar subtextul e că orice realizare e irelevantă în comparaţie cu idealul de frumuseţe stabilit de bărbaţi. Cred că lucrurile încep încet să se schimbe în societate, datorită unei viziuni globale care s-a răspândit cu ajutorul internetului, dar facem doi paşi înainte şi unul înapoi. E greu să schimbi mentalităţile integrate în cultură de zeci de ani sau chiar de secole. Acum trei ani, când m-am mutat la Londra, am avut ocazia să fac un pas în spate şi să privesc lucrurile astea din perspectiva unei alte culturi. Cred că asta m-a inspirat la început să abordez astfel de subiecte în lucrările mele personale: dorinţa idealistă de a stârni o discuţie pe aceste teme în Italia. Schimbarea nu poate veni decât prin dialog şi e important ca ideile astea să ajungă la omul de rând, nu să rămână într-un cerc restrâns de artişti.

Te insipri adesea din artă?
Lucrările mele sunt inspirate în primul rând din artele performative şi din dansul contemporan. Admir foarte mult munca coregrafelor Anne Teresa De Keersmaeker şi Pina Bausch, precum şi artiste ca Ana Mendieta şi Valie Export, care se axează pe politicile corpului feminin. Sunt conştientă de inspiraţia internalizată care apare în lucrările mele. Felul în care mă folosesc de lumină şi texturi e probabil inspirat de anii în care am fost înconjurată de secole întregi de artă italiană.

Despre ce e seria The Reasons I Cry ?
The Reasons I Cry e un proiect personal inspirat de lacrimile vărsate de personajele feminine din filme. E o scenă celebră în filmul Vivre Sa Vie a lui Godard în care Anna Karina stă într-o sală de cinema întunecată, privind un prim plan al Ioanei D'Arc a lui Dreyer, căreia îi şiroiesc lacrimi pe faţă. Un prim plan al Karinei arată că şi ea plânge în tăcere. M-a fascinat dintotdeauna capacitatea filmelor de a ne mişca până la lacrimi şi asta s-a legat de o cercetare mai recentă de-a mea cu privire la emoţiile feminine. Mă interesează cum sunt prezentate emoţiile femeilor în artă şi în media şi cum sunt văzute în societate, în general. Exprimarea deschisă şi sinceră a emoţiilor continuă să fie tabu, iar asta face rău şi femeilor, şi bărbaţilor. În The Reasons I Cry, urmăresc reprezentările sterile ale emoţiilor la care suntem expuşi cu ajutorul filmelor şi alte media şi trag de ele în toate părţile.

Pe tine ce te face să plângi?
Plâng din foarte multe motive! Momentan explorez aceste teme în relaţia cu mine însămi şi mi-am dat frâu liber la plâns şi emoţii. Unele din motivele pentru care plâng sunt: furie, finalul unor filme, muzica lui Max Richter, necazuri în dragoste, hormoni şi de fericire.