Protestul din Bethelehem din 15 mai

Am primit o petardă lacrimogenă la un protest din Palestina și mi s-a făcut dor de România

Palestina este printre cele mai sigure țări de pe planetă, spune ministrul Turismului din această țară.

|
mai 22 2017, 2:26pm

Protestul din Bethelehem din 15 mai

Mie îmi place să merg cu mulțimea. Mai ales când sunt într-o țară străină. Unde văd mai mulți oameni adunați la un loc, hop, și eu. Îmi iau aparatul foto în mână, mă bag printre oameni și încep să fac poze. Așa am ajuns la o ceremonie religioasă în Mauritius, la o înmormântare în Bali sau la o adunare marxistă în Brazilia. Chiar dacă nu înțeleg nimic din ce strigă sau cântă oamenii ăia, tot mi se pare mișto. Mulțimile acționează ca un magnet. Vrei și tu să fii acolo, deși uneori nici nu știi bine de ce.
În Palestina chestia asta este însă un pic diferită. Aici, nu prea poți să o faci pe turistul detașat, care participă, dar nu se bagă: „Mă scuzați, doar eram în trecere, fac niște poze, după aia bag o bere și fug la moscheea cutare să mai bag niște poze și acolo, după care să mă duc la hotel". În teritoriile palestiniene, dacă te amesteci cu protestatarii, pățești ce pățesc localnicii. E o regulă simplă.

Eleve venite de la școală direct la protest.

Zilele trecute am fost prin mai multe orașe palestiniene cu un grup de jurnaliști români. Turismul local era subiectul principal al delegației, numai că în Palestina, n-ai cum să eviți politica. Ca să-ți dau doar un exemplu, când ne-am întâlnit cu ministrul Turismului, Rula Maayah, am aflat niște chestii super interesante, cum ar fi că anul trecut au fost peste 25 de mii de români la locurile sfinte, iar numărul e în creștere, suntem undeva în top (Hai, România!). Pe de altă parte, din prezentarea aia făcută de oamenii ministrului am aflat și că principala problemă a turismului local e „ocupația israeliană". Pe locul doi, check-point-urile, pe locul trei zidurile care-i țin separați pe palestinieni de israelieni și lista continuă. Toate obstacolele astea reprezintă, desigur, vina exclusivă a israelienilor.

Eu nu vreau să o dau în politică, pentru că problema conflictului israelieno- palestinian e mai complicată decât facerea Universului și nu mă simt deloc un Stephen Hawking al Orientului Mijlociu. O să-ți povestesc în schimb cum a fost la un protest palestinian din Bethlehem, într-o zi importantă pentru istoria celor două părți aflate în conflict, dar și într-o perioadă extrem de agitată pe plan local.

Un pic de context palestinian

Marwan Barghouti are cinci sentințe pe viață în Israel. Palestinienii îl consideră erou

Mai întâi, trebuie să-i explic ce este Nakba, care în limba arabă înseamnă „dezastru" sau „catastrofă". Pe 15 mai, palestinienii comemorează Nakba, adică ziua în care, după războiul israeliano-palestinian din 1948, vreo șapte sute de mii de oameni au trebuit să-și abandoneze casele și au devenit refugiați. În tabăra cealaltă, ziua asta e prilej de bucurie, pentru că atunci s-a înființat statul Israel. Bine, granițele astea s-au tot modificat de-a lungul vremii, au trebuit să plece și unii israelieni de pe teritoriile lor. Din nou, nu vreau să dezvolt. Cert este că palestinienii organizează demonstrații mari în fiecare an de 15 mai, iar uneori a ieșit urât, cu morți și răniți, alteori protestele au fost mai pașnice.

Citește și: Am fost în Palestina, unde oamenii trăiesc ca într-o pușcărie întinsă pe câteva județe

După aia mai avem și contextul politic actual. În momentul ăsta, vreo 1 600 de deținuți palestinieni din închisorile israeliene, în frunte cu liderul lor Marwan Barghouti, sunt în greva foamei (din nou, cifrele astea vin din tabăra palestiniană, ia-le ca atare). Deținuții cer condiții mai bune în închisori, iar israelienii aruncă în public imagini care ar demonstra că greviștii mănâncă pe ascuns. În Palestina este însă furie mare pe subiectul ăsta, iar unii vorbesc serios chiar de o extindere la scară națională a acestei forme de protest extrem.

Și a treia chestie pe care trebuie să o reții este că Trump va ajunge marți în Palestina, unde se va întâlni cu președintele Abbas. Deci, iată, încă un motiv puternic pentru ca tensiunea politică să rămână ridicată cât mai sus posibil. Palestienii își pun oarece speranțe că președintele american îi va ajuta în negocierile cu Israelul, dar vom vedea repede dacă s-au amăgit sau nu.

Oare de ce oamenii din jurul meu poartă căști și măști de gaze?

La protestul din Bethlehem au participat foarte multe eleve de liceu

Pe 15 mai, eram deci la Bethlehem, când, în jurul prânzului, mulțimea a început să se adune pe străzi. Totul arăta foarte bine organizat: copii veniți de la școală, unii cu tricouri negre pe care scria 1948 (trimitere la anul „dezastrului"), alții în uniformă de elev, oameni în toată firea cu steaguri negre sau în culorile palestiniene, care strigau și cântau, dirijați de lideri cu microfoane și stații de amplificare. Relativ repede, s-au strâns câteva mii și, la un moment dat, au luat-o în marș spre zidul care desparte orașul de teritoriile locuite de israelieni. De altfel, zidurile astea fără nicio geometrie sunt peste tot în Palestina și au rolul de a-i ține departe pe unii de alții, de parcă oamenii ar fi fost făcuți ca să stea despărțiți de niște plăci de beton.

Ziariști locali pregătiți cum se cuvine pentru proteste

Am mers și eu cu mulțimea, la început de pe marginea străzii, după aia intrând printre oameni. Nu puteam să-mi iau ochii de la băieții și fetele de 10-12 ani care scandau înflăcărat lozinci legate de evenimente ce au avut loc în urmă cu 60-70 de ani. Din câte mi s-a zis, mesajul principal era că se vor întoarce la un moment dat pe pământurile lor. Mă gândeam că vor ajunge la zid, vor striga și acolo ceva în direcția soldaților israelieni, eventual le vor arăta niște semne obscene cu degetul mijlociu, dar în fine, ce pot face niște copii în fața unora dintre cei mai buni soldați din lume?

Citește și: Activiștii britanici pro-Palestina au protestat pe acoperișul unei fabrici de drone

Și tot mergem și mergem către zid, iar în jurul meu, oamenii erau cu căști de protecție în cap, unii cu veste pe care scria „Press", alții aveau măști de gaze, iar cei mai mulți eșarfe în dreptul gurii.

„Uite așa se vine la un protest palestinian, cu cască și mască de gaze, nu cum suntem noi, în cămașă și cu ochelari de soare", îi spun amicului român de lângă mine. Dar îi spun asta cu relaxare, de parcă îi povesteam un film ce nu avea nicio legătură cu realitatea de lângă noi. Oricum nu aveam de gând să merg prea departe, până la zid mai erau vreo 200-300 de metri. „Mai fac o poză și mă întorc", mă gândesc, constatând că puștanii de mai devreme se transformaseră în războinici și, ca într-o luptă biblică, au început să arunce cu pietre în soldații Israelului ce păzeau zidurile cetății.

Soldații israelieni trag în rafală cu petarde lacrimogene

Și m-am întors și am luat-o la fugă, când în jurul meu au început să zboare proiectile cu gaze lacrimogene, trase în rafală de soldați. Și, pe măsură ce alergam, norul de fum alb era din ce în ce mai gros, îmi curgeau lacrimile și-mi venea să vomit, nu mai puteam respira și mă gândeam că o să mă prăbușesc în orice clipă. Mă opresc să-mi trag sufletul, mă uit la câțiva palestinieni care vomitau și tușeau lângă mine și-mi dau seama că fumul alb care mă înconjura venea exact din rucsacul meu. Petarda încinsă făcuse o gaură de câțiva centrimetri și acum fumega, aruncând în jur gazul toxic. Eram ca o bombă lacrimogenă vie de toată frumusețea, plângea toată lumea pe o rază de câțiva metri în jurul meu. Am aruncat rucsacul din spate, cu tele-ul de la aparatul foto cu tot și am rupt-o din nou la fugă, făcând în minte un scurt inventar al bunurilor la care tocmai renunțasem. În afară de obiectivul de la camera foto, nu mai era nimic de preț acolo, deci asta e.

Citește și: Fotografii cu naționaliștii evrei care colonizează Cisiordania

Mai târziu, rucsacul mi-a fost adus de unul din colegi, care l-a găsit pe jos. Puțea groaznic. Iar cămașa mea cea albă, pe care o pusesem special pentru întâlnirea cu ministrul Turismului din Palestina avea acum urme de funingine pe spate. Mi-am scos pachetul de țigări din rucsac și mi-am aprins o țigară, dar am aruncat-o cât colo pentru că era îmbibată cu gazul lacrimogen. Și pastilele de tic-tac și guma de mestecat pe care le aveam în buzunarul rucsacului aveau același gust iute, înțepător de la gazul israelienilor. „Mesteci și plângi", nimeni nu s-a gândit până acum să facă o reclamă din asta la Orbit, deși mie acum mi s-ar părea foarte reușită.

Rucsacul găurit de petarda trasă de soldați

Uitându-mă la salvările care treceau în viteză pe stradă, cu sirenele pornite, îmi venea să râd de naivitatea mea de românache, care la el în țară merge la mitinguri împotriva Guvernului, unde protestatarii dau flori jandarmilor, iar jandarmii răspund cu glume. Mai târziu am aflat că mai mulți palestinieni au fost spitalizați la Bethlehem de Nakba, iar unii și-au luat petarde din ăstea încinse direct pe corp, dar, iarăși, sursa e unilaterală. Pe de altă parte însă, ce pot să-ți spun sigur e că dacă proiectilul israelian nu întâlnea în calea sa rucsacul, mă întorceam acasă cu o frumusețe de tatuaj pe spate, care mi-ar fi adus aminte forever de ziua de 15 mai 2017.

Una dintre cele mai sigure țări de pe planetă

Blocarea străzii din Ramallah în semn de susținere pentru greviștii foamei

În cele șapte zile petrecute în Palestina am prins două proteste din astea plus o blocadă de stradă la ieșirea din Ramallah, lângă tabăra de refugiați din Kalandia. Rude, prieteni sau simpli simpatizanți ai greviștilor foamei au blocat pentru două ore drumul către check-point, dar departe de zid, pentru a evita o confruntare cu soldații israelieni. Protestatarii s-au așezat pe scaune în mijlocul străzii, cu portrete ale deținuților, au ținut câteva discursuri și au cântat. Șoferii au așteptat cuminți încheiarea protestului, după care și-au văzut de drum. Deja lucrurile astea au intrat în cotidian.

Chiar dacă viața e mai tensionată decât de obicei în orașele palestiniene, autocarele cu pelerini pentru locurile sfinte, de la Ierusalim, Bethlehem, Ierihon, continuă să vină zilnic cu zecile, ceea ce e până la urmă o dovadă de normalitate, aici, la locurile sfinte ale celor trei mari religii monoteiste ale planetei.
Palestina este una din cele mai sigure țări din lume, ne-a spus ministra Turismului. Și pot să-i dau dreptate pentru că nici palestinienii, nici israelienii nu le-ar face rău turiștilor, pentru nimic în lume. Oricum se urăsc mult prea mult unii pe alții ca să mai aibă loc de ură și pentru străini. Da, Palestina e un loc sigur, dar dacă nu vrei să ai parte de adrenalină inutilă, mai bine eviți protestele când se întâmplă. Vei plânge inutil pentru o cauză pe care, oricum, puțini dintre noi o înțeleg cu adevărat. Dar care, pentru mulți dintre oameni de acolo, poate fi mai importantă decât propria viață.

Citește și alte articole despre Palestina și Israel
Am încercat să vorbesc c-o activistă antiviolență din Palestina și am dat peste ură

Fotografii intime cu tinerele soldat din Israel

Vezi mai jos mai multe fotografii de la protestele palestiniene:

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE