Am testat cele mai aprige hamsii din Mamaia ca să văd dacă supraviețuiesc mujdeiului

Sunt din Constanța - singurul oraș mare din țara asta unde e social acceptabil să umbli în chiloți pe bulevard - și asta prespune că știu totul despre hamsii. Că identific cu exactitate linia aia fină dintre hamsia prea mare și moale, care are mai mult gust de stavrid, și hamsia prea mică și crocantă, care zici că-i chips cu aromă de pește.

Locul ăla enigmatic, ca un punct G al peștelui prăjit, unde nu e nici prea multă sare, ca să te umfli după-aia cu bere, dar nici prea puțină, ca să încerci să torni peste ea din solnița cu găurile astupate de sare umedă, din care nu curge nimic, așa că ajungi să-i ceri ospătarului sarea într-o farfuriuță. Mujdeiul de consistență perfectă, nici prea gros, să ți-l scoți după aia dintre dinți, nici prea subțire și îndoit cu apă, să-ți strice crocănțeala hamsiei altfel perfecte.

Și, neapărat, lămâia. Tăiată perfect – nu felii, să-ți sară stropii pe haine și să-ți curgă zeama pe mâneca de la haină. Nu, nu. Cubulețe sau jumătăți, după sufletul grătaragiului. Și în niciun caz helas. Doamne ferește.

Și cum nu poți să posezi astfel de cunoștințe și să nu le valorifici cumva în folosul aproapelui, m-am dus în epicentrul hamsiilor, în Satul de Vacanță din Mamaia, ca să gust toate opțiunile de pe piață și să-ți spun, direct, unde să te duci și unde nu, strict pe criterii de gust, nu de curățenie sau alte fițe. Că, vreo toxiinfecție alimentară dacă făceam, oricum n-aveam de unde să știu de la care bombă mi s-a tras.

Am ajuns în Mamaia pe prânz, între plaje, cum ar zice constănțeanul, pe la două după-amiaza, când nu mai reziști pe nisipul încins și decizi să halești ceva. În Satul de Vacanță, multe cârciumi nici nu trăseseră obloanele și grătarele abia începeau să sfârâie, în timp ce gogoșile de ieri se topeau triste la soare și porumbul plutea pașnic în oale, în așteptarea turistului hămesit, cu colacul cub braț, roșu ca racul, după șase ore de zăcut pe prosop (în Satul de Vacanță nu vine turistul care-și permite să dea 20-30-40 de lei pe șezlong) și cu luciul a patru straturi de cremă de soare.

Satul de Vacanță e o enclavă împietrită în timp, undeva în anii 90, ca un safari al tranziției, unde se schimbă doar muzica, în funcție de ce radio mai prinde la taximetriști anul ăsta. Vara asta e cu „Despacito", și „Despacito" era pe la toate terasele, că era prea devreme pentru guristele de Casa Vâlceană, Dobrogeană, Argeșeană, și așa mai departe, care-și fac apariția doar după nouă.

Primul loc în care m-am dus, deci, a fost locul amintirilor mele, acolo unde știam eu că se mănâncă cele mai bune hamsii (deși asta era valabil când eram în liceu, acum mai bine de zece ani), convinsă că nimic nu se schimbă niciodată în colțul ăsta de Univers, dar șoc. Cuptorul cu Plăcinte a decedat, pare-se recent, din ce mi se explică la bomba de vizavi. Da, locul unde se mâncau pe vremuri cele mai bune hamsii din Satul de Vacanță se chema Cuptorul cu Plăcinte. Nu întrebați, că nu știu. Știu doar că avea o terasă pe acoperiș și sarea venea în păhăruțe de plastic.

Așa că a trebuit să mă mulțumesc cu o porție la trei lei suta de grame de la La Cosmin Shaworma, pe care am avut voie s-o savurez pe terasa de lângă, la Casa Argeșeană. Au fost cele mai ieftine hamsii peste care am dat în Satul de Vacanță, dar cam sărate și mici, fără mujdei, doar cu niște lămâie lângă.

La masa de lângă, o doamnă la vârsta a treia savura o bere cu un porumb fiert, iar un domn mustăcios ne arunca priviri suspicioase de sub șepcuță. La Cosmin e în capătul low-end al Satului de Vacanță, imediat după podul dinspre oraș, de peste pitorescul canal decorat cu mașini parcate pe margine, alge și jeg, și cumva au avut un gust muncitoresc. Trebuiau să vină pe ziar, cu bere la PET.

Crocănțeală: 8
Sărățeală: 6 (cam multă, deci a trebuit să scad scorul, deși prefer hamsia mai sărată)
Accesorii: 5 (mujdei nu, lămâie da)
Total: 6,33

Următoarea destinație, Casa Dobrogeană, avea cele mai scumpe hamsii din Satul de Vacanță, șapte lei suta de grame și mese din răchită cu fețe de masă și pahare adevărate. Doar că, asemenea unei Fete Morgana în deșert, Casa Dobrogeană ne-a amăgit simțurile cu răcoarea unei terase umbrite și ne-a dezamăgit cumplit: n-aveau hamsii, deși erau în meniu. Ospătărița aproape că a râs când am întrebat de ele. La Casa Dobrogeană, pare-se că hamsiile sunt mâncare de paisan. „În zece minute aprindem grătarul, domniță", ne-au zis și domnii de la următoarele două porumb fiert-hamsii-gogoșerii. În plus, venise și inspecția de la ITM peste ei și-i cam găsise fără contracte de muncă, aproape că-ți era jenă să-i deranjezi cu poftele tale.

Foamea, însă, n-are zece minute de pierdut, și nici nu știe de birocrație, și ea ne-a propulsat înainte, prin tunelul cu colace, expoziția de reptile vii și taraba cu icoane vândute de arhiepiscopia Tomisului (toate obiectele sunt sfințite!), până când am ieșit în centrul Satului de Vacanță, în luminișul roților de bâlci și trenulețului groazei, iar de acolo direct în zona high end, unde nicio sută de grame de hamsii nu costa sub cinci lei, deși uneori nu prea aveai unde să le mănânci decât din picioare.

La varice, între două tarabe, a trebuit să consum de exemplu marfa de la La Babay (5 lei suta de grame), care nu m-a impresionat nici prin gust, nici prin textură. Nu erau nici suficient de crocante, nici de sărate și au fost servite cu – oroare! - helas.

Crocănțeală: 5
Sărățeală: 4
Accesorii: 1 (fără mujdei, cu helas)
Total: 3,33

Mai departe, înspre capătul Satului, deja ne-am respectat: am stat la mese (relativ) curate, cu scobitori, oliviere, meniuri trase în plastic și, cel puțin în cazul cârciumii La Steaguri, cu wi-fi și plata cu cardul (testată, chiar merge!), tot la cinci lei suta de grame de hamsii, dar în condiții de-a dreptul civilizate față de La Babay, și cu mujdei și lămâie adevărate.

Crocănțeală: 7
Sărățeală: 5
Accesorii: 8 (cu de toate, deși mujdeiul mergea mai puțin îndoit cu apă)
Total: 6,66

Vizavi de steaguri, la Grill World, am profitat la maximum de faptul că băieții de la grătar erau siguri că sunt de la ANPC sau de la Fisc și au scos cu îndârjire bonul fiscal („Uite, să vedeți că scoatem bon fiscal!"), apoi au avut grijă ca hamsiile să vină cu tot ce trebuie: mujdei, lămâie, sare, scobitori, ce să mai, o nebunie la șase lei suta de grame și, de departe, cele mai bune hamsii pe care le-am mâncat în Satul de Vacanță (aproape la fel de bune ca hamsiile idilice din amintirile mele).

Crocănțeală: 10
Sărățeală: 10
Accesorii: 8 (lămâia a venit felii, ne-am întins zeama pe degete și ne-am stropit pe haine, of, ar fi putut fi perfect)
Total: 9,33

Tot în zona high-end, am încheiat turul cu La Hora (5 lei suta de grame), unde am avut chiar și flori de plastic pe masă și am încercat să mănânc hamsia cu furculița, deși nu-s atât de sigură că hamsiile erau hamsii sau stavrid sau alt pește mic („little fish", cum îi zice generic grecul peștelui mic prăjit, ca să nu se mai complice să-i explice turistului prost cum se cheamă fiecare soi de pește). Erau mari, cărnoase și deloc crocante sau sărate.

Crocănțeală: 3
Sărățeală: 3
Accesorii: 8
Total: 4,66

Am părăsit Satul de Vacanță chiar când lumea începuse să se calce pe picioare și eram inundată în ochelari de soare la zece lei perechea, brelocuri și magneți, pălării cu boruri largi, colace în formă de lebede și dinozauri și arome amestecate de vată de zahăr, gogoși, porumb, șaorma și hamsii.

Un bătrân vinde pietre ponce lângă mașinuțe. Viața curge ca de obicei, în colțul ăsta de lume, populat cu extrem de mulți burtoși cu pielea cojită pe spate. Adică exact ca în filmulețul ăsta.