Filmul românesc care-ți amintește de toate momentele frumoase și absurde din viața ta

Suntem în octombrie și deja le simți în aer, vin filmele de Crăciun – pe streaming, pe TV și poate în cinema. De fiecare dată când văd câte unul sunt captivat de trei lucruri: decoruri și cum filmele devin pârghii de promovare turistică; poveștile care par și sunt eterne; și cercul perfect în care se derulează – știi că oricât de rău ar fi tot se termină ceva cu bine, chiar dacă nu tot. 

Fără să fie un film de Crăciun, Dragoste pe muchie de cuțit (pe care-l prinzi în cinema acum) este construit pe rețeta asta de feel good movie.

Are trei fire narative importante prin care te poartă: eterna poveste de dragoste de tipul Romeo și Julieta; o bunică păstrătoare a unei moșteniri de familie; și copilul care vrea să se rupă de familie și să își facă propriul drum în viață. 

Povestea filmului Dragoste pe muchie de cuțit e cam așa, în linii mari: Mama Maya (Carmen Tănase) are rețeta ursului de mămăligă, una veche, excelentă și pentru care tre’ să stai la coadă ca să apuci s-o guști. Mama Caparco (Gabriela Popescu) – și familia Caparco cu totul – ar vrea să i-o fure și, cumva, nepoata Marina (Ada Galeș) are norocul de-a gusta din preparatul ăsta cu ajutorul lui Ducu (Răzvan Bănică), nepotul Mamei Maya. 

Doar că el împarte ursul cu ea fără să știe bunica. Nici n-avea voie să facă așa ceva. Îl prinde în fapt ta-su Clau (Alexandru Pop) și de acolo cei doi copii sunt despărțiți pe vecie. Sau, mă rog, până se reîntâlnesc când sunt adulți amândoi și cu vieți destul de diferite de cele pe care familiile lor le-ar fi vrut. Dintr-una într-alta, decid să-și deschidă un restaurant împreună, că tot era mâncarea în centrul disputei între familii. 

Mama Maya a ținut atât de mult la rețeta ei secretă, încât nici fiul n-a aflat vreodată cum se face cu adevărat. Ea i-a spus-o, aproape de moarte, dar fără ingredientul secret care face ursul de mămăligă să fie atât de bun și aproape imposibil de replicat. 

Poate că povestea dintre Romeo și Julieta nu s-a terminat optimist. Poate că disputele între familii nu se termină, de cele mai multe ori, optimist. Dar Dragoste pe muchie de cuțit e pe optimist: o comedie combinată cu gătit și poveste de dragoste.

Carmen Tănase și-a luat foarte în serios rolul de jandarm al rețetei, iar Alexandru Pop e ce trebuie în rolul fiului obedient – atât de obedient, încât scrie el o scrisoare de lamulțiani pentru Mama Maya, în numele fiului său Ducu, și-l ajută pe acesta cu bani pe furiș fără să știe bunica. E ceva poveste de dragoste și la el, că trebuie să-și împartă sentimentele între mama lui și fiul său, ceea ce nu-i deloc ușor. 

Când vine vorba de partea de gătit – și s-a gătit la greu, cu câteva sute de kile de mămăligă făcute în timpul filmărilor – mie mi-a adus aminte de poveștile clasice prezentate în filme americane în care există disputa între familii de italieni care au acea rețetă de paste sau pizza cu acel ingredient secret. 

Filmul românesc mi-a adus aminte de Little Italy (2018) care a sporit și mai mult popularitatea pizzelor margherita și napoletana. Și, da, și pizzele din acel film aveau un ingredient secret păstrat în familie. 

Dragoste pe muchie de cuțit poate face asta pentru mămăligă. Există o rețetă, cum o vezi și-n film, cu apă, mălai, sare, poate piper, ulei și unt, apoi vezi ce-i mai pui ca s-o faci a ta. Că tot am ajuns aici, printre actori o să-l găsești și pe Chef Samuel care, în aparență, îl ajută pe Ducu să gătească până când se dovedește că se putea lipsi de ajutorul respectiv. 

Marina și Ducu au, până la urmă, momentul lor în care mănâncă ursul de mămăligă fără să o mai facă pe ascuns, Mama Maya se dovedește un personaj cât de cât uman spre final (după deces însă) și rivalitatea dintre familii dispare în momentul în care își dau seama că viața e mai mult de atât. 

Filmul Dragoste pe muchie de cuțit umple acest gol din cinematografia românească: îți prezintă Deva cum poate n-ai avut niciodată ocazia să vezi orașul; e luminos și cu happy end; și te face să te gândești la cum a fost viața ta de familie și ce anume din copilărie te-a făcut să iei anumite decizii mai târziu în viață. Aici cazul lui Ducu e deosebit: visează să eradicheze gustul din viețile oamenilor ca să nu mai existe scandaluri pornite de la mâncare. Mă rog, revine asupra deciziei până la urmă.

Filmul e și despre cum ajungi să accepți greșelile părinților și bunicilor tăi și cum ajungi să-i ierți. Că, până la urmă, murim o singură dată și trăim în toate celelalte zile. Și ar fi păcat s-o facem doar încrâncenați. În fine, e un film la care ai putea să mergi chiar cu părinții sau bunicii și să vezi cu ce rămân ei la final. O certitudine e că fiecare rămâne și cu nevoia de-a mânca mămăligă.