Tipul care și-a petrecut anii '90 călătorind într-o dubiță rave

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Tipul care și-a petrecut anii '90 călătorind într-o dubiță rave

Rave-ul a fost o lumânare care a ars la ambele capete, la fel ca și punkul.

După ce s-a mutat din Dorset în Londra la vârsta de 15 ani și a fost o vreme îngrijitor al Parcurilor Regale, Tom Hunter și-a luat un bilet de un an spre America. În excursia asta a început să facă fotografii, dar, din păcate, după cum mi-a spus: „M-am întors și nu mi-a ieșit nicio fotografie. Cred că aveam lentila stricată."

Totuși, în perioada aceea s-a hotărât că vrea să devină fotograf – așa că în 1991 s-a înscris la ceea ce pe atunci se numea Colegiul de Tipografie din Londra. În timpul studiilor, Tom s-a implicat în comunitatea de squatteri din Ellingfort Road, Hackney – o comunitate de călători, cu dubițe modificate și clădiri abandonate care au devenit mai târziu tema centrală a spectacolului lui de absolvire din 1994.

Publicitate

Sistemul de sunet Total Resistance

Squaturile și festivalurile cu intrare liberă care au apărut în jurul lor au fost elementele care l-au introdus pe Tom în scena de rave. Și după ce a întâlnit oameni din spatele sistemelor de sunet precum Spiral Tribe și Total Resistance, a hotărât să fondeze „Le Crowbar café", o cafenea vegetariană care urmărea scena rave din toată Europa.

„Filosofia era foarte DIY", a spus el. „DJ-ii erau fără nume – totul era anti-ego, iar ideea era să nu dăm banii în cluburi mari. Tuturor ne plăcea la nebunie să trăim în squaturi, să mergem la festivaluri și să ascultăm muzică gratis."

Tom a continuat: „Localnicii ne întâmpinau mereu cu prietenie. În orice loc mergeam, oamenii erau obișnuiți să dea bani grei în cluburi, să asculte muzică proastă și să fie bruscați de bodyguarzi. Noi puneam muzică mișto, le plăcea la nebunie, își puneau și discurile lor, iar intrarea era liberă. Puteau veni și pleca după bunul plac. Își puteau aduce băutură și droguri. Erau extraordinar de încântați și noi simțeam că aducem cu noi un val de bucurie. Ne făceam prieteni minunați în toate locurile în care mergeam, ne plimbam prin magazinele de muzică și luam cele mai noi discuri."

Deși viziunea lor asupra petrecerilor era destul de clară, partyurile nu erau niciodată organizate cu strictețe. „Nimeni nu avea o funcție anume", a explicat Tom. „Dacă erai un bun desenator, făceai un flyer, îl trăgeai la xerox și-l răspândeai prin oraș, în timp ce ceilalți se ocupau să facă rost de bere sau să repare generatoarele."

Publicitate

Una dintre dubele modificate cu care călătoreau prin Europa

„Întâlneam oamenii din undergroundul francez, spaniol, italian, portughez… grupul devenea tot mai mare. Era molipsitor și toți eram plini de entuziasm. Cafeneaua era deschisă 24 de ore pe zi timp de cinci zile și după asta mergeam cu duba lângă un lac, unde înotam și ne relaxam."

Dar nu curgea mereu numai lapte și miere. „Călătoriile pe autostrăzi erau foarte plictisitoare", spune Tom. „Duba mergea cu doar 60 de kilometri la oră pe autostradă, iar camioanele din Germania n-au voie să depășească, așa că mereu aveam în spate șiruri de camionagii super nervoși. Era nasol drumul dintr-un loc în altul, ca și cumpărăturile la un supermarket pentru aprovizionarea cafenelei."

În timp, comunitatea a început să se disipeze. Când l-am întrebat ce s-a întâmplat cu cei implicați, Tom mi-a spus: „Total Resistance a plecat spre Turcia, Orientul Mijlociu și a ajuns în India. Dar au început să aibă probleme cu poliția. Nu plăteam taxe, la festivaluri veneau mulți dealeri de droguri și mulți tineri. Cluburile au început să se oftice că le furam toți clienții, așa că au început să ne facă plângeri. Unii dintre noi au folosit popularitatea câștigată pentru a-și face propriile cluburi prin Anglia, puneau aceeași muzică, dar angajaseră bodyguarzi și le cereau oamenilor o grămadă de bani pe intrare. Vara era mișto, dar iarna nu prea poți face bani cu asta. Totul a început să fie foarte controlat de poliție. A fost cam la fel cu mișcarea punk; energia și entuziasmul ăla nu puteau dura pentru totdeauna. Dar cât a ținut, a fost minunat."

Publicitate

Găsești imaginile mai jos.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește și despre alte petreceri:
Ghidul VICE pentru petreceri
Castelul Cârnaţilor este cea mai depravată casă de petreceri din Florida
Ghidul VICE pentru petrecerile de apartament

Photo by Dave Fawcett

Photo by Dave Fawcett

Photo by Dave Fawcett