În Olanda drogații se plâng de heroina oferită gratis de stat

În anii ’90, Olanda a demarat un program prin care Guvernul oferea dependenților pe termen lung heroină gratis.

Practic, asta însemna că drogaților li se permitea să-și injecteze sau să fumeze heroină de trei ori pe zi într-o cameră banală dintr-o clădire condusă de serviciile medicale municipale.

Alături de un program de asistență specializat, această măsură aproape a eradicat prezența dependenților din spațiul public.

În Statele Unite, heroina este în creștere de parcă am fi în 1983, în timp ce grupul de consumatori olandezi îmbătrânește și este în continuă scădere.

Un studiu din 2002 estima că sunt 25 de mii de dependenți în Olanda (dintr-o populație de zece milioane), dar doar două mii erau considerați consumatori înrăiți, conform Comitetului Central de Tratament al Dependenților de Heroină. 

Consumul de heroină sub vârsta de 40 de ani este practic inexistent, spun serviciile de sănătate din Amsterdam.

Vârstele tuturor pacienților care au fost în programul de metadonă din Amsterdam, între 1985 și 2012. Grupurile de vârstă albastre au peste 40 de ani și cuprind acum aproape toți pacienții. Mai multe servicii de sănătate au spus revistei VICE că nu există consumatori de heroină sub 30 de ani.

Câțiva dependenți care primesc heroină gratis se plâng în legătură cu acest program. Acum că este atât de ușor pentru ei să primească drogul gratis, consideră că societatea a renunțat la ei.

Departe de ochiul public, aceștia primesc heroină sintetizată în laborator, mai pură decât orice au fumat sau și-au injectat până acum.

Comportamentul criminal în rândul celor din grup a scăzut de la începutul programului, dar dependenții simt că au fost dați la o parte de publicul olandez. Aceștia sunt considerați dependenți pentru totdeauna, scoși din vedere și din minte.

În Olanda, heroina este atât de temută încât sperie și oameni mai tineri de 40 de ani, care nici nu erau  în preajmă să vadă cu ochii lor epidemia de heroină din anii ’80 și de la începutul anilor ’90. În acele decenii, abuzul de heroină și criminalitatea la care a dus erau cel mai mare inconvenient pentru oraș. Fiecare gară din Olanda era plină de drogați.

Dar Olanda a combătut problema din capul locului. S-au organizat programe de schimbare a acelor. Dependența era tratată ca o problemă medicală, nu una de natura infracțională. Autobuze cu metadonă au apărut în zone unde consumul era ridicat. Încet dar sigur situația a devenit controlabilă.

În 1992, mai mult de un milion de ace erau schimbate pentru unele noi în Amsterdam, conform departamentului de sănătate al orașului. În 2013 au fost schimbate sub două sute de mii.

În 1985, aproape 100% din pacienții de metadonă aveau sub 40 de ani. În 2014, aproape toți aveau peste 40. Programele de ajutor sunt atât de multe încât cu greu găsești un dependent care să nu facă parte dintr-unul.

A trebuit ca elvețienii să vină cu ideea de a da heroină gratis, heroină adevărată. Au fost acceptați toți dependenții care au convins programul că au încercat să se lase de acest obicei, dar nu au putut. Olandezii au perfecționat abordarea pragmatică și au adoptat programul.

Consumatorii care vor să participe la programul de heroină gratis trebuie să arate că nimic nu indică spre faptul că se vor lăsa vreodată. Bărbații, pentru că aproape toți sunt bărbați, trebuie să poată demonstra că au fost dependenți de mult timp și că au încercat să se lase de consumul de heroină de mai multe ori. Și trebuie să aibă peste 30 de ani.

Dacă toate aceste cerințe sunt bifate, atunci se pot duce la serviciul local de sănătate, după un orar strict, ca să se drogheze și să-și continue restul zilei apoi.

Karien de Ridder de la Serviciul Municipal de Sănătate al Olandei (GGD) ne-a oferit un tur în una din cele trei locații din Amsterdam, unde 70 de oameni sunt înscriși în programul de heroină gratis.

Camera de așteptare arată ca orice altă cameră de așteptare din Olanda.

,,Numim asta o instituție integrată”, a spus De Ridder.

GGD-ul are sediul aici, alături de alte instituții care pot ajuta consumatorii,  un ofițer de probațiune și un centru de carieră. Consumatorii sunt considerați ,,pacienți”.

,,Le oferim aici un tratament medical’’, a declarat De Ridder pentru VICE News. ,,Dar trebuie să înțelegeți, suntem foarte stricți în înțelegerile noastre cu pacienții. Nu e ca și cum spunem: da, hai să fumăm și să fim drogați. Pacienții sunt așteptați la ore fixe și ținem la respectarea lor.”

GGD-ul are ușile deschise pentru orice dependent care are nevoie de ajutor. Scopul principal este să fie ajutat pacientul, să primească un acoperiș deasupra capului, să beneficieze de ajutor social și așa mai departe.

Nu este considerată intruziune a guvernului, ci o reducere a durerii pentru pacienți.

,,Uneori sunt aduși aici de polițiști. Nu ca să-i ducă la pușcărie, ci pentru a îi ajuta. Să arestezi pe cineva de zece ori pentru consum de droguri este inutil”, crede De Ridder. ,,Trebuie să ai în vedere ce are nevoie cu adevărat acea persoană.”

Spațiile unde se consumă sunt observabile prin mai multe geamuri mari.

Este o cameră mică special amenajată pentru injectarea de heroină, și o cameră de aproximativ șapte locuri unde dependenții pot fuma drogul. Aceștia primesc Nutrical, o băutură care conține majoritatea lucrurilor de care are nevoie corpul uman.

Camera are și un coș cu prezervative și ace curate. Sunt chiar și folii de aluminiu pre-tăiate, modelate perfect în cele mai populare măsuri.

,,Unor pacienți le plac foliile mici, pătrate. Alții le preferă în formă dreptunghiulară sau în unele mai mari”, spune De Ridder.

Programul poate fi considerat un mare succes. Infracţionalitatea a scăzut în cartierele unde consumul de heroină era foarte răspândit. Consumatorii au mai puţine probleme cu legea şi vieţile lor s-au liniştit şi îmbunătăţit. Primesc un acoperiş deasupra capului, ajutor social şi conform lui De Ridder, 80% dintre ei au un fel de slujbă.

Singura problemă pe care încă o au, evident, este dependenţa.

Ghalid de exemplu, pierde vremea sub un pod, vizavi de clădirea unde este programat pentru doza lui.

Ghalid fumează cocaină și este mulțumit cu acest program.

,,Nu trebuie să mai fur. Pe vremuri am fost prins de mai multe ori că furasem un DVD player sau un casetofon mare”, spune el. ,,Furam doar din magazinele mari, altfel îmi părea rău pentru patron, știi? E în regulă, viața mea e mai echilibrată acum”.

Dar Ghalid nu are o poveste de succes.

Se înțelege asta din faptul că stă sub un pod și fumează cocaină, dar mai mult de atât, are probleme să rămână în program.

Îi este greu să vină la timp și să țină pasul cu regulile cazării sociale.

Ghalid are și probleme cu banii, nu reușește să își plătească facturile la utilități și a trebuit să evacueze apartamentul. Dar încă este încântat de heroina gratis.

Johan (nu este numele său real) este mult mai puțin zâmbitor în legătură cu programul. Comparativ cu Ghalid, Johan este o poveste de succes.

,,Desigur, ai stabilitate, dar totodată ajungi dependent de asta. Uite, singurul lucru pe care îl faci când ești în program este să fumezi heroină. Te trezești. Te duci la clinică”, spune Johan. ,,Fumezi. Te duci acasă și stai pe canapea fumat. Și când îți trece amețeala, e momentul să te întorci pentru încă o doză. Așa arată viața ta atunci când ești în program.”

Johan a început să nu-și mai suporte viața.

A renunțat la program și în același timp s-a lăsat de heroină. Mai ia metadonă uneori, pentru că îi scade nevoia de a consuma, dar nu îi dă aceeași plăcere ca heroina. Johan este exemplul perfect de persoană care s-a lăsat de droguri după ani de dependență, mulțumită programului.

Dar vede partea negativă a inițiativei, și arată spre un tip mai tânăr René (nu e numele lui real) care s-a întors după ce a fumat după colț.

,,Uită-te la ochii lui René. E incredibil de amețit”, spune Johan.

René confirmă spusele lui Johan printr-o mițcare din cap și bolborosește aprobator, în timp ce Johan continuă să vorbească despre el. ,,Tot ce face e să fumeze heroină.”

,,E foarte greu să te lași”, spune Johan. ,,Mai ales când vezi ce îți oferă clinica. Heroina lor este atât de pură. Toată lumea spune că e cea mai bună pe care au luat-o vreodată. Nicăieri în Europa nu găsești heroină mai bună. Publicul poate fi mulțumit că au dispărut drogații, dar aici, în apartamentele astea de la marginea orașului, încă sunt în număr mare. Mai mult, ei simt că sunt blocați așa pentru tot restul vieții și ca nu vor putea scăpa vreodată.”

Punctul de vedere al lui Johan este cu atât mai interesant cu cât el este cel mai bun exemplu că proiectul poate rezulta în renunțarea la droguri și o viață mai bună. Heroina gratis de care se plânge este totodată cea care l-a salvat.

Până și-a expus punctul de vedere, Ghalid s-a întors și este de acord cu ceilalți.

,,Cu toții sugem de la sânul GGD-ului? Asta facem”, spune Ghalid. ,,O fac să fie mult prea ușor.”

Dennis Lahey, directorul unei organizații care apără drepturile consumatorilor, a văzut numeroși oameni care au fost în program și le înțelege punctul de vedere.

,,Programul are o abordare foarte medicală. Orice lucru care ar putea să aducă puțin amuzament este interzis. Nu vor ca oamenii să se simtă bine acolo. Este tratament medical”, spune Lahey. ,,Ajungi prea târziu și nu primești nimic. Guvernul se poartă de parcă împarte plutoniu, dar e doar heroină.”

Lahey spune că fără acest program, ,,tot orașul ar fi plin de drogați”.

,,Acum dependenții pot trăi pașnic și se pot gândi și la altceva în afară de droguri. Ce rămâne după ce totul s-a rezolvat, este dependența lor”, spune el. ,,Dacă iei heroina gratis, singura ta problemă e dependența de heroină. Pare un paradox, dar e adevărat. După ce totul s-a rezolvat, rămâne doar întrebarea: chiar vreau să continui să consumi?”

Traducere: Gabriel Constantin