De ce nu are România nevoie de banii RMGC

Ilustrație Sam Taylor

România nu dă doar vrabia pentru cioara de pe gard, ci toată curtea, doar pentru că nu este în stare să și-o măture. Confirmă asta Consiliul Fiscal, o organizaţie guvernamentală care consiliază autoritaţile pentru construcţia unui buget sănătos, prin raportul pe anul 2012 dat vineri publicității.

Potrivit raportului, evaziunea fiscală în 2012 este evaluată la 13,8% din PIB, adică aproape 20 de miliarde de euro. Atentie, sunt bani pierduți de bugetul statului într-un singur an. Mai clar, pierdem de cinci ori mai mult decât ar câştiga România, conform celor mai optimiste prognoze, din exploatarea de la Roşia Montană în toţi cei 20 de ani.

Cu toate astea, finanțiștii, oficialii guvernamentali și susținătorii proiectului se bucură pentru două sute de milioane de euro aduși anual de companie, plus maximum șase sute de locuri de muncă, după cum declara chiar fostul director al RMGC, Gabriel Dumitrașcu acum doi ani, într-o anchetă jurnalistică: „După construcţia minei vor mai fi în jur de 550 de locuri de muncă, din care doar vreo două sute de slujbe vor putea fi ocupate de localnici, din cauza specializării înalte pe care o implică proiectul”.

Cele două sute de milioane sunt o sumă derizorie pe lângă pierderile de zeci de ori mai mari pe care statul român le are de pe urma proastei administrări, a incapacității de a combate evaziunea fiscală și a corupției care le guvernează pe toate. Bonus, raportul mai arată că, în cazul în care România și-ar colecta la maximum impozitele și taxele, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană!

Mare parte din cele 20 de miliarde provin din evaziunea la TVA, rezultatul micii evaziuni fiscale, cum ar fi magazinul din colţ care nu dă bon fiscal, dar și a marii evaziuni – uriașele reţele organizate de importuri intracomunitare, care nu funcționează fără complicitatea unor funcţionari ai statului neglijenți sau corupți. Doar în sectorul legume-fructe evaziunea fiscală este estimată chiar de oficiali la două miliarde de euro. Aceiași oficiali care se sufocă de surprindere când numară cifrele, dar rămân impasibili la fenomen. Cei care ar trebui sa stopeze furtul se mulțumesc cu câteva revelații periodice, neapărat publice, în momentele rare în care cineva le cere socoteală. Atunci realizează brusc că, în Romania nu se aplică nici măcar aritmetica elementară. Mai niciodată nu se pupă cuantumul importurilor, deci ceea ce intră în țară, cu ceea ce încasează statul după comercializarea mărfurilor.

Cum se întamplă șmecheria? De exemplu, pentru importurile de legume fructe şi carne, Autoritatea Vamală pune un sigiliu pe camionul care transportă marfa, urmând să fie ridicat de Garda Financiară, când camionul ajunge la destinaţie. Totuși, după controlul Gărzii, marfa din camion care este declarată la un preţ mai mic şi de o calitate inferioară celei reale, tot ajunge pe piață. Adică, importatorul cumpară marfă de 20 000 euro, dar o declară de calitatea a doua, ca să valoreze doar două mii. Astfel plateşte taxe de zece ori mai mici. Iar Garda Financiară știe asta, doar e organul de control.

O altă metodă prin care pur si simplu se fură TVA-ul, pe scurt: orice import din UE este scutit de TVA, pe care îl plăteşti când vinzi în România. Aşadar firma X cumpără cu o mie de lei un produs din UE, îl vinde aici firmei Y cu o mie de lei plus TVA, iar aceasta îl vinde mai departe supermarket-urilor, fără să îşi pună adaos comercial.  În urma tranzacţiei, X va datora 240 lei statului, iar Y nimic, pentru că TVA-ul se compensează, iar profitul este zero. Doar că, ambele firme sunt controlate de aceeaşi persoană: firma X se vinde cu tot cu datorii unui aurolac sau unui turc de negăsit, iar în locul ei apare alta. Evident, principiul ia urma banilor nu se aplică, altfel rezultatele ar fi fost remarcate.

Acesta este unul dintre motivele pentru care pe rafturile magazinelor vedem vara legume din import, în timp ce producatorii români nu au unde să vândă.

Dar nu doar asta ne sugrumă economia. Mai pierdem și din proasta absorbție a fondurilor europene. Pare complicat, dar nu este. Aici, România se situează pe ultimul loc  din Uniunea Europeana. Și în acest caz este vorba despre multă birocrație, funcționari nepregătiți și corupție, firește.Țări precum Polonia au accesat fonduri, au înființat sau au modernizat ferme și produc suficient cât să exporte și-n România, fiind încurajați de subvențiile date produselor destinate exportului.

Rata de absorție a fodurilor europene. Sursa

Așadar România are bani de luat de la UE, dar nu e în stare, altfel nu ar fi accesat fonduri structurale de doar cinci miliarde de euro din felia de 19,2, disponibile României în perioada 2007-2013. De aceste miliarde pierdute ar trebui sa se ocupe Guvernul, în loc să considere că două sute de milioane de euro anual, câștigați din exploatarea propriilor resurse, ar fi  suficient pentru a uita să protejeze și să nu expună la riscuri oamenii pe care pretinde că îi reprezintă.

Soluția cea mai simplă a guvernanților, sub falsul pretext al beneficiilor, este să dea resursele minerale pe nimic. Și un țăran din piață știe că, înainte de a vinde din casă, trebuie să ia bani de unde are de luat și să-și coasă buzunarele pe unde își pierde zilnic portofelul.

În timp ce bogățiile naturale ale  României atrag companii străine care abia așteaptă să exploateze orice resursă găsesc, lobby-iștii cu funcții guvernamentale ai RMGC, plătiți și din bani publici, se tânguiesc la TV  și încearcă să convingă că nu au alte alternative decât să distrugă tot, să încalce dreptul la proprietate și să ne înece în cianură. Argumentul lor este că România nu are bani să își exploateze singură resursele. Dar rar se spune de ce nu are bani.

Totuși, înființarea unui Fond care să administreze toate resursele naturale, de la aur și gaze până la cărbune, respectând în primul rând legile acestui stat, apoi patrimoniul, normele privind mediul, dreptul la proprietate și listarea unor pachete de acțiuni ale acestui fond pe bursă, nu ar fi o soluție?

Astfel s-ar asigura finanțarea, dar și o guvernanță corporativă eficientă, eliminând riscul proastei administrări de către reprezentanți ai statului coruptibili, prin presiunea acționarilor al căror interes ar fi profitul fondului.

Dar în mai toate domeniile sunt oameni plătiți din banii publici, care închid ochii și consideră că nu fac un rău chiar atât de mare. De-aia ajungem sa trăim toţi în beznă. Înainte de a da altora resursele naturale, toate  guvernele de până acum ar fi trebuit să oprească pierderile şi să înveţe să gestioneze eficient resursele financiare ale României.

Citește și:

Protestul care schimbă jurnalismul

Un exemplu de cenzură în presă la nivel național

Victor Ponta, avocatul familiei Udrea-Cocoș

Articolele cu și despre Roșia Montană în rubrica VICE Goana după aur - varianta românească