FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Tipa asta care înfulecă pizza la meci e o eroină

Să te uiți la femeia asta cum devorează pizza pe cameră e probabil cel mai realist Kiss Cam pe care l-am văzut vreodată.

Când te uiți la meciuri acasă și intră reclamele, dai fuga la frigider pentru încă o bere sau o tai la baie. Dar la stadion, trebuie să umple pauza aia și cu mai multă acțiune, așa că fie trimit o mascotă, majorete sau, mai rău, îndreaptă camera spre mulțime.

Asta poate însemna o groază de lucruri. Cine e cel mai mare fan din mulțime? Cine e cel mai bun sau nebun dansator? Și pe cine mai forțăm să se sărute îndreptând camera spre ei? La un meci recent Atlanta Hawks - și aș putea să spun că NBA profită prea mult de „Kiss Cam" - o femeie a decis să-și îndese două felii de pizza-n gură decât să găsească pe cineva cu care să se sărute.

Publicitate

Camera asta a sărutului poate duce la momente ciudate. Cum își dau seama cameramanii că tipul și fata care stau unul lângă altul nu sunt frate și soră? În cazurile bune, vezi doi oameni care se ciugulesc puțin pe buze, și-n cel mai rău, nimerești un tip care se ceartă la telefon cu prietena care încearcă să-i spună că sunt pe ecran. Sau niște privitori se aleg cu bere în poală.

Tipul cu Kiss Cam-ul din Atlanta nu a ales un cadru strâmt, așa că atunci când doamna cu pizza a apărut pe ecran, un cuplu din fața ei a început să se sărute și să-și mănânce fețele. Atunci eroina noastră, cu cutia de pizza în poală, s-a aventurat în două felii de pizza cu pepperoni.

Însă culmea e că ea deja avea două felii de pizza în mână. Unii au sugerat că momentul a fost regizat, ceva ce nu e tocmai nemaiauzit când vine vorba de Kiss Cam. Sigur, e posibil, dar America - și Hawks care erau abia la 24-7 la momentul respectiv - are nevoie de ceva în care să creadă, iar domnișoara cu pizza pare omul potrivit.

Într-o lume plină de informație 24/7, unde legăturile între oameni sunt create și păstrate prin intermediul unui computer sau al unui telefon, dragostea adevărată poate părea un lucru al trecutului. Să te uiți la femeia asta cum devorează pizza pe cameră e probabil cel mai realist Kiss Cam pe care l-am văzut vreodată. E o confirmare a vieții.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre sărut:
Japonezii au creat o bomboană cu aroma sărutului pe care ți-l dă o iubită virtuală
Reacția lui Drake la sărutul cu Madonna e înfiorător de frumoasă
M-am sărutat cu un robot ca să-mi pot pupa prietena prin internet