Există două aspecte importante atunci când ești tânăr și călătorești. Primul e faptul că mă distrez de minune, iar al doilea e că nu am bani. Asta înseamnă că stau la cel mai nasol hostel din toată Japonia și mănânc ori supă instant ori nimic, cam la orice masă. Așa că e destul de fantastic totul, dar și frustrant.Totuși există o luminiță la capătul castronului: deși stau la cel mai groaznic hostel din lume, singurul KFC cu bufet all-you-can-eat e foarte aproape. Asta ar putea să-mi rezolve probleme banilor, pentru că bufeturile astea sunt infinite în mâncare, ceea ce înseamnă că au mai multă mâncare chiar și decât supermarketurile. Asta le face un rai al fripturiștilor, dacă știi cum să pleci blat cu mâncarea.
Publicitate
Eu sunt genul de persoană căruia i-a plăcut mereu la KFC și să profite de chestii, deci sunt cea mai potrivită care să economisească bani exploatând un bufet. Așa că i-am spus prietenei mele că o scot la o cină romantică și am pornit în aventura de a profita la maximum de bufetul all-you-can-eat de la KFC.
Prima zi
Desigur că am ținut post negru cu o zi în urmă, cum am făcut de fiecare dată înainte de un bufet, de când mă știu. Nu prea am avut răbdare să ascult cum chelnerița îmi explica foarte lent procedura. Într-un sfârșit, ne-a condus la masă și de acolo am rămas pe cont propriu. Nici măcar nu m-am așezat.
Totuși, nu m-am așteptat la ce am găsit la bufet. Croissante, lasagna, spaghetti, opt sortimente diferite de înghețată și niște salate, pe care nu le-am băgat niciodată în seamă la KFC.
Cine dracu mănâncă salată la KFC?
Ca să fiu sincer, mâncarea nu era prea grozavă. Pastele erau cleioase, cartofii nesărați și reci, iar puiul un rateu complet. Însă, eu venisem cu un scop.
Rucsacul meu era plin de pungi de plastic primite moca de la Centrul de Pokemon, pe care-l vizitasem înainte. Am început să bag în pungi pui, cu grijă, pe rând, când nu se uita nimeni în direcția noastră. Apoi am plecat din restaurant cu respirația tăiată și cu un miros distinctiv de pui prăjit din ghiozdanele noastră.
Problema a fost că amândurora ni s-a făcut cam rău de la miros. Eram atât de ghiftuiți încât mă întrebam de ce dracu am mai furat atâta KFC? Așa că, după ce am plecat de la restaurant, am început să împart prada mea cu oamenii din Osaka. Dubios, dar nimeni nu a vrut o bucată de pui din rucsacul meu.
Publicitate
M-am gândit că probabil abordarea mea era greșită. Nu știam foarte bine japoneză, deci m-am gândit să apelez la tehnologie. Am scris în Google Translate: „Salut, vrei niște pui prăjit din ghiozdanul meu?" și arătam mesajul oamenilor, dar lumea tot nu a fost tentată. Așa că am dus acasă tot puiul.
Ziua Doi
A doua zi ne-am trezit înfometați și am mâncat puiul rece. Și în mod bizar, mai voiam, doar că aparent nu luasem suficient. În plus, nu prea ne permitea bugetul să mergem două zile la rând, așa că am rumegat situația: Gunoiul de la KFC?
Am uitat să țin cont de cât de organizate sunt lucrurile în Japonia. De parcă ar fi lăsat un tomberon plin de pui delicios la îndemâna oricui. Toate resturile lor erau transportate după o ușă metalică misterioasă de către autoritățile competente, posibil angajații.
Din păcate, ușa era încuiată.
Singura mea variantă erau coșurile de gunoi din fața restaurantului, folosite de clienții care cumpără la pachet. Am scormonit adânc, dar nu am găsit nimic. Oasele erau curate ca lacrima.
Până la urmă, m-am mulțumit cu resturile minuscule de carne de pe oasele rămase de la masa unui japonez. De ce am făcut asta? Nu știu. Dar pe la începutul acestui an, am scris un articol despre White Australian Ibis, care este cunoscut popular drept puiul gunoier din cauza obiceiurilor alimentare. Ca o ironie a vieții, practic devenisem creatura pe care am studiat-o atât de mult ca s-o înțeleg. Devenisem puiul gunoier.
Publicitate
Ziua a Treia
În dimineața celei de-a treia zi, stăteam în camera comună de la hostel și îmi beam cafeaua, în timp ce mă uitam la tovarășii mei călători și amărâți, care sorbeau din cafeaua execrabilă. Mi-era foame. La toți ne era foame și m-am gândit: „O să fac ce trebuia să fac de acum două zile."
Așa că, împreună cu prietena mea, am făcut un costum de Robin Hood și m-am avântat ca să fur de la bogați și să dau la săraci.
Apropo, am uitat să precizez că la bufetul all-you-can-eat KFC, pentru 12 dolari în plus, poți să bei și câtă bere vrei. Să mor eu. Partea proastă e că alcoolul îți dă o încredere înșelătoare și aproape că am fost prins cum îndesam pui în ghiozdan. Sau poate eram doar paranoic și lumea se holba la mine pentru că eram îmbrăcat ca Robin Hood. Probabil că nu voi afla niciodată.
În punctul ăla, cam terminasem cu puiul. Cred că am mâncat doar trei bucăți de pui, iar pe restul l-am băgat în ghiozdan. În schimb, mi-am făcut plinul acolo cu un curry surprinzător de bun.
La câteva ore după ce am plecat de la KFC pentru ultima oară, am intrat în hostelul meu în pași de dans și cu un rânjet tâmp pe față. Adunați-vă țăranilor: vin cu pui rece și înmuiat. Pe rând, vă rog.
