FYI.

This story is over 5 years old.

Internet

Reacțiile românilor care și-au luat țeapă de la Loteria Română în ultima zi din 2018

Toți visăm să devenim milionari peste noapte. Unii dintre noi, mai creduli, bagă la loto, cam cum s-a întâmplat înainte de 31 decembrie. Ce faci însă când ești dus cu zăhărelul fix de loterie?
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
loterie
Omul din imagine sigur n-a jucat la Loteria Română, dar la ceva tot a băgat. Fotografie de Bev Sykes via Flickr

Pe 31 decembrie 2018, Loteria Română a organizat o tragere ca să îmbogățească români suficient de dispuși să creadă că vor deveni milionari. Înainte de acest moment, ajutați de-o pagină din Loto Prono, jucătorii au crezut că vor fi două trageri. Astfel, șanse mai multe de câștig. Supoziția mai era ajutată și de preț: era dublu, iar justificarea ar fi fost tocmai potul mai mare. Bine, acum știm că a fost o singură tragere, prețul a rămas dublu și oamenii vor o soluție.

Publicitate

Loteria Română susține că banii încasați în plus din vânzarea biletelor au fost folosiți pentru suplimentarea fondurilor de premiere. „Loteria Română a promovat aceste trageri în agențiile proprii, prin transmiterea de comunicate de presă atât în data de 24 decembrie 2018 cât și în data de 28 decembrie 2018 cât și prin postarea de informații relevante pe pagina proprie de facebook și pe site-ul www.loto.ro”, se arată în comunicatul Loteriei Române.

1546761569888-Loto-Prono-anunt

Pagina prin care jucătorii erau informați despre tragerile duble

Pe pagina de Facebook, de asemenea, au fost date două informări în sensul ăsta. Fiecare a fost urmată de sute de comentarii, ca să nu mai zic și de review-uri nașpa pe pagină. Iar ce i-a enervat si mai mult pe oameni cred că-i paragraful ăsta: „În ceea ce privește informarea cu privire la Tragerile Loto Speciale de Anul Nou din revista Loto-Prono, precizăm că în ultimul număr din anul 2018, la rubrica dedicată acestor trageri, s-a produs o eroare de redactare. Aceasta a fost remediată în scurt timp, prin corectarea ediției online și prin retragerea numărului de la difuzare.”

Fix pagina aia din revistă se plimbă pe Facebook și enervează oameni. E și folosită ca armă în argumentarea contra Loteriei. Dar, la cum se prezintă lucrurile, banii au fost dați și nu se mai întorc, iar Loteria Română o dă învârtită, că a fost ceva în revistă, dar s-a corectat. Bine, a fost ceva greșit în revistă, dar mesajul a venit de undeva, nu? Deci, indignarea oamenilor e cumva de înțeles. Așa că m-am aruncat în miezul dezbaterii ca să văd ce vrea lumea, de fapt, și cum au primit lovitura asta în buget.

Publicitate

„Plăcuțe suedeze” în loc de mai tradiționalul „muie PSD”

A circulat cu oarecare spor pe Facebook glumița asta cu „plăcuțe suedeze”. Pentru cine nu s-a prins de ea, e cam așa: a venit acel cetățean cu numere „MUIEPSD”, iar acum e folosită trimiterea la cazul ăla ca o auto-cenzură. Mă rog, dincolo de asta, Orlando Teodorovici și PSD sunt văzuți drept principalii vinovați. Vezi, ne-au învățat că la orice trebuie să fim cu ochii pe ei.

1546761463183-11
1546761482545-13
1546761496625-15
1546761511366-16
1546761537156-22

După tot ce s-a întâmplat, a apărut și un cuvânt care să descrie ce-a făcut Loteria Română: „înșe-loteria”. Am văzut că circulă prin multe comentarii și cred că-i cea mai drăguță formă în care te poți raporta la așa ceva. Da, e la prima mână, dar nu-i ca și cum jucau la loto intelectuali blazați.

1546761553585-18

Să nu se mai joace la loto!

A fost destul de populară și ideea că gata, până aici le-a fost, boicot total și să ne vedem fiecare de treaba lui, de munca lui, de norocul lui. Ideea nu-i deloc rea, păcat că vine într-un așa context. Iar ideea asta nu va fi dusă la bun sfârșit, pentru că cifrele alea nebune și șansele extrem de reduse, dar existente, de-a câștiga iau mințile oamenilor. Serios, cine s-ar fi gândit că prin loterie nu se îmbogățesc toți cetățenii?

1546761817315-1
1546761855095-6
1546761868234-7
1546761883024-10

Ce s-a întâmplat CU ADEVĂRAT și DE FAPT la Loteria Română (în spatele ușilor CU ADEVĂRAT ÎNCHISE!)

Încă din copilărie am auzit o teorie: „Cum dracu’ toți care câștigă au jucat o variantă simplă?” În mintea conaționalilor mei trebuie să joci milioane ca să scoți miliarde. Cert e că jocul la loto i-a făcut pe unii oameni mari, presa a scris extrem de mult despre ei, iar ei au devenit niște zei care au înțeles altfel lumea și au descifrat codul norocului.

Am revăzut abordarea asta, conspirația combinată cu deznădejea, în comentariile pe care oamenii le-au scris supărați că le-a fugit norocul și acum. Și știi ce e mai amuzant? Fiecare are câte o teorie despre cum se fură, despre cum NU VOR CÂȘTIGA, dar foile alea cu numere tot sunt hipnotizante.

Publicitate
1546761900852-3
1546761915823-9
1546761934025-17
1546761948135-19
1546761962336-20
1546761978278-25

Să vină până și DNA să scoată oamenii din belea

Supărarea s-a dus până într-acolo încât unii oameni au venit cu soluții, iar cineva a spus că DNA ar trebui să vadă ce s-a întâmplat acolo. Eu zic că ar trebui atacată schema asta la CEDO si poate în 10-20 de ani aflăm ce s-a întâmplat acolo. Oricum, am adus și o bijuterie de comentariu despre pașii pe care Loteria Română trebuie să-i urmeze ca să-și spele onoarea.

1546761998341-29
1546762013186-2
1546762029081-14
1546762045250-27

Nu, totul a fost în regulă, dar cineva și-a bătut joc de oamenii cu speranțe

Nu știu cum de se întâmplă în cazurile astea, dar vine cineva care spune că știe cum stau lucrurile și că, de fapt, e așa cum zice o companie sau zice o instituție. Cineva s-a luat atât de în serios pe cazul loteriei, că băga comentarii pe la toate criticile mai acide. M-am uitat pe profil, nu părea afiliat cu Loteria, deci nu înțeleg.

1546762084976-8
1546762098490-21
1546762113350-23
1546762129025-26

Cel mai tare comentariu - cu felicitări și curiozitate maximă

1546762146954-14

„Trebuie sa-i dam in judecata. Sunt lacomi. Trebuie ca extragerile sa fie tinute in piete publice din diferite orase de catre copii mici. Fiecare numar - in alt oras.” Uită-te din nou peste aceste cuvinte și zi-mi sincer că pentru tine lumea nu arată cu totul altfel acum. Parcă și văd piețe pline cu copii chemați la casting să se vadă dacă-s capabili să extragă bile sau nu. Și doar atunci, când atingerea acestor suflete pure va alege norocul, imaginea loteriei va fi fost spălată și nopțile vor fi mai liniștite.

Sigur, pe parcursul textului am mai mult la mișto niște comentarii. Nu m-am putut abține. Situația e cât se poate de gravă și Loteria Română ar trebui să comunice mai mult, nu doar să pună toată vina în cârca unei greșeli din revistă. Când te uiți prin comentarii, vezi că multora li s-a spus în agenție că vor fi două trageri. Un mesaj, la un anumit nivel, o fi fost, apoi și-au spus că nu merită și au retras ideea. Oricum, rămâne un fapt: oamenii au plătit dublu și asta i-a necăjit cel mai tare.