Publicitate
Știri

Cum o scaldă Guvernul Orban în problema Roșia Montană în UNESCO

Guvernul PNL mai are doar câteva ore în care poate demonstra că nu este PSD, în ce privește dosarul Roșia Montană.

de Claudia Apostol; consemnat de Ioana Moldoveanu
30 Ianuarie 2020, 10:51am

Activiștii Roșia Montană au afișat ieri un banner pe gardul Parlamentului. Fotografie de Antonia Babeș

Mâine, ora 19, este termenul până la care România poate cere UNESCO să introducă Situl Istoric Roşia Montană pe agenda sa de discuții din vară, în urma căreia ar putea intra, în sfârșit, în Patrimoniul Mondial.

Deși PNL are asta în programul de guvernare, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, cu cinci zile înainte de expirarea termenului, că ministerele se vor întâlni să discute cât de oportun este acest lucru, în contextul procesului cu RMGC de la Washington. Compania cere peste patru miliarde de dolari despăgubiri statului român, pentru blocarea proiectului minier, deși a cheltuit în zonă cu 83 la sută mai puțin. Și se folosește de dosarul UNESCO pentru a demonstra că statul român s-a opus de la bun început proiectului minier.

Cuvintele ministrului au activat societatea civilă, care s-a mobilizat prin petiții, proteste și scrisori către președintele Klaus Iohannis. Și eu sunt implicată în salvarea Roșiei Montane de zece ani, în principal în cadrul Asociației ARA, cu care renovăm case la Roșia Montană, alături de sute de voluntari. Zilele astea trăiesc o senzație teribilă de deja-vu. Este a treia oară când România ar putea da cu piciorul ocaziei de a vedea Roșia Montană mai aproape de includerea în Patrimoniul Universal al UNESCO.

Un sit ajunge pe această listă doar dacă este într-adevăr unic, excepțional și semnificativ pentru evoluția Umanității. Pentru a-i fi recunoscută această valoare, situl trebuie protejat prin lege de statul care cere includerea, iar UNESCO atestă faptul că este într-adevăr un loc fabulos. Asta aduce șanse la finanțări mai mari, asistență tehnică și profesionistă din partea celor mai abilitate foruri de specialiști, exponențial mai mulți turiști, dezvoltare economică accelerată, deci și locuri de muncă, servicii și infrastructură. Patrimoniul înseamnă bani în economie. Atestă asta studii pe care țări deștepte și interesate de patrimoniu și economie le fac periodic.

Ca să beneficieze de toate astea, România a urmat un proces de patru ani, în care a făcut un dosar despre Roșia Montană și patrimoniul pe care îl deține: cel mai extins sistem de galerii romane conservat în lume, alături de întreg patrimoniul tehnic și construit pe care l-a generat de atunci și până de curând, când a început să și-l distrugă. Experții au verificat dosarul, inclusiv prin vizite la fața locului și au făcut o recomandare de înscriere, valabilă timp de trei ani, începând cu 2018. Ea ar fi trebuit citită în fața Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, ca acesta să poată lua o decizie în acest sens.

Asta ar fi a treia amânare a dosarului

România a amânat dezbaterea în Comitetul UNESCO până acum de două ori, pe mâna PSD. Prima dată, în 2018, am urmărit pe net, live, cu sufletul la gură, ședința Comitetului UNESCO. În așteptarea discutării Roșiei Montane, am ascultat zeci de dezbateri pe marginea siturilor propuse de statele membre și am văzut cum își apără țările patrimoniul. România și-a trimis în schimb reprezentanții ca să împiedice înscrierea și într-un final au reușit, speculând faptul că, în relație cu UNESCO, statul este suveran.

Cu alte cuvinte, UNESCO nu îți protejează nimic cu forța, trebuie să vrea asta statul respectiv. La momentul ăla, România era reprezentată de premierul Viorica Dăncilă, ministrul Culturii George Ivașcu și un secretar de stat trimis să susțină în fața Comitetului clauza returnării dosarului, angajându-se solemn, în văzul întregii lumi, că România va avea grijă de Roșia Montană ca de ochii din cap, până se termină arbitrajul.

Momentul a fost marcat de declarații ale ministrului culturii, care m-au făcut să mă întreb de două ori, dacă nu cumva se ocupă de portofoliul finanțelor sau industriilor. Nicio vorbă despre valoarea patrimoniului unic sau despre faptul că Roșia Montană are totuși o recomandare din partea experților internaționali de a intra pe selecta listă UNESCO.

În tot acest timp, PNL avea reacții furtunoase în țară. Membrii săi declarau cot la cot cu societatea civilă că România e umilită, că e o rușine monstruoasă, că arbitrajul este un fals argument. Aveau dreptate!

Liberalii de ieri, liberalii de azi

Vicepremiera Raluca Turcan a oscilat de-a lungul anilor de-o parte și de alta a baricadei. Mai întâi a susținut pe față proiectul RMGC și s-a pozat în uniforma lor, în vizită la Roșia Montană, ca membră a Comisiei Parlamentare UNESCO. „România nu îşi permite să dea cu piciorul unei investiţii de o asemenea amploare”, declara ea atunci. Apoi a abandonat ideea, în 2013, când bulevardele au început să se umple de protestatari.

Iar în 2018 a ajuns să se întrebe, de la tribuna Parlamentului, ce interese servește Guvernul Dăncilă, care blochează intrarea Roșiei Montane în UNESCO.

„Atenţie, includerea Zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO nu va avea efect negativ asupra activităţilor economice, nu va afecta interesele companiei miniere sau ale procesului pe care îl are cu statul român! Guvernul Dăncilă fie nu ştie ce face, fie urmăreşte să abandoneze patrimoniul naţional într-un dispreţ total faţă de istorie şi valorile naţionale”, spunea atunci Turcan.

Vicepremiera nu a putut fi contactată până la publicarea acestui material, pentru a stabili pe ce baricadă se află în 2020.

Ionel Palăr este președintele Comisiei Parlamentare comune pentru relația cu UNESCO și din poziția asta a fost, în 2018, unul dintre susținătorii Roșiei. El declara atunci:

„Guvernul Dăncilă a sfidat expertiza specialiștilor români și străini, iar solicitarea de amânare a introducerii Roșia Montană pe lista Patrimoniului UNESCO, până la finalizarea litigiului internațional, este o desconsiderare a valorilor naționale unicat, recunoscute și apreciate la nivel mondial".

Contactat de VICE, Palăr susține în continuare introducerea sitului în patrimoniul mondial, dar zice că „nu trebuie neglijat nici arbitrajul internațional cu RMGC”. Pentru asta, Guvernul a constituit un grup de lucru interministerial, care va decide, până vineri, poziția României. „Nu este nimic pierdut”, încă ne aflăm în marja celor trei ani în care se poate înscrie dosarul, spune Palăr, ultimul termen fiind pe 1 februarie anul viitor. Numai că nimic nu garantează că arbitrajul se va termina până la anul sau că PNL va fi și atunci la guvernare. Sau că vom mai avea ce proteja, căci multe din clădirile valoroase de la Roșia Montană se prăbușesc.

Și premierul Ludovic Orban a declarat marți, într-o conferință de presă, că vrea introducerea Roșiei Montane în patrimoniul mondial. De fapt, face un joc de glezne trist. Dă impresia că el vrea, dar îi pun piedici alte ministere: al Culturii, care la rândul său aruncă pisica la Finanțe.

Pentru mine este dureros să văd cum o companie minieră ține ostatică o localitate cu tot cu patrimoniul pe care îl are, în complicitate cu majoritatea guvernelor care s-au perindat de la venirea RMGC în România, în 1997. Doar așa am ajuns în situația să ne întrebăm dacă e ok să protejăm patrimoniul unic în lume sau să îl distrugem.

În schimb, se face atâta caz pe cele 4,4 miliarde de dolari pe care ar trebui să le achităm RMGC, dacă pierdem arbitrajul, în condițiile în care România a aruncat pe geam în ultimii ani mult mai mult, prin pensii speciale - ajunse la peste 750 de milioane de lei pe lună, prin bani sifonați constant -, prin proastă administrare sau prin simpla nerecuperare a sumelor colosale de la infractori condamnați.

Dar oare cât am fi câștigat, economic și nu numai, dacă investeam în Roșia Montană în toți acești ani, măcar un milion de lei, nu 15 cât plătim lunar subvenții partidelor politice?

rosia montana si pnl
Internetul reacționează cum știe el mai bine

Guvernul PNL mai are doar câteva ore în care poate demonstra că nu este PSD, în ce privește dosarul Roșia Montană.

Editor: Iulia Roșu

Tagged:
dosarul rosia montana
rosia montana la unesco
decizie pentru rosia montana
pnl si rosia montana