Activista rusoaică LGBTQ Ira Putilova a fost eliberată

Ira Putilova (fotografie de Faith Taylor)

Dacă Ira Putilova ar fi fost deportată în Rusia de către Biroul de Imigrări săptămâna aceasta, ar fi aterizat direct în închisoare. Ira, activistă pentru drepturile LGBTQ, și-a petrecut weekendul în centrul de imigrări din Bedfordshire. Sosise în Marea Britanie în timpul verii după ce fugise din țara ei natală, unde ea susține că era hărțuită și amenințată de poliția rusă și era înregistrată pe lista mandatelor de percheziție ca activistă. În mod miraculos, luni noaptea, guvernul britanic a făcut un gest generos necaracteristic și a hotărât să-i dea drumul. Așa că, deocamdată, Ira e în siguranță.

Deși a ieșit din centrul de imigrare Yarl's Wood, aplicația Irei pentru azil politic e în așteptare. Încă nu știe când va afla dacă poate sta în Marea Britanie și se confruntă cu complicatul labirint birocratic al biroului de imigrări. Din fericire, are susținerea a mii de suporteri britanici, printre care se numără și Stephen Fry și un avocat foarte bun.

Totuși, alți deținuți din Yarl's Wood nu au acces la același fel de ajutor juridic și, deși Ira și echipa ei de campanie sunt ușurați că a fost eliberată, sunt conștienți că zeci de alte persoane care încă sunt închise sunt în pericol de a fi deportați înapoi. Ira se ocupă acum de o campanie prin care vrea să răspândească vestea despre condițiile de trai din centrele de detenție britanice și să-i ajute măcar pe unii dintre deținuții pe care i-a întâlnit acolo. Am sunat-o ca să vorbesc cu ea despre centrul Yarl's Wood, despre cum e să fii urmărit de poliția rusă și despre următorii refugiați care trebuie salvați.

VICE: Salut, Ira. Ai trecut prin niște zile dificile – cum a fost când ai ajuns la Yarl's Wood?

Ira Putilova: Am ajuns acolo la 1 a.m. sâmbătă dimineața. Au regula asta – îi închid împreună pe oamenii din aceeași țară sau cei care vorbesc aceeași limbă. Eu eram singura persoană din Rusia, așa că m-au cazat într-o cameră cu două paturi. Era o alarmă anti-incendiu care tot răsuna din senin în timpul nopții, așa că n-am prea putut dormi. Sâmbătă mi-am petrecut ziua încercând să înțeleg ce se petrecea. Am început să mă ocup de acte și să vorbesc cu lumea. Majoritatea oamenilor erau disperați.

Ce s-a mai întâmplat acolo?

Am început să adun povești de la oameni. Am 15 povești pe care le voi publica. Eram trei persoane care mereu le puneam întrebări celorlalți și ne documentam.

Poți să ne spui și nouă câteva dintre aceste povești?

Vreau să evidențiez cazul lui Prossie N. E din Uganda. Are 20 de ani. Și-a pierdut familia când era foarte mică. De la vârsta de opt ani, a fost violată în mod constant de unchiul ei. A reușit să fugă de el. Când avea 15 ani și mergea la școală, și-a dat seama că e lesbiană. A avut multe probleme din cauza asta, dar cumva a reușit să fugă din țară în 2010. De atunci tot încearcă să primească azil în Marea Britanie, dar nu a reușit. Au trimis-o deja înapoi în Uganda pe 12 decembrie.

Protestatarii cer azil pentru Ira Putilova în Marea Britanie

Ce groaznic. Uganda stă foarte prost la capitolul „drepturile comunității LGBTQ”.

Da, cazul ei e foarte trist și dificil de rezolvat.

Tu când ai aflat că vei fi eliberată?

Luni, la ora 5 p.m.

Și-au cerut scuze?

Nu. Nici măcar nu știu cine sunt „ei”. Nu-i vezi niciodată. N-am cunoscut niciodată oamenii care ar putea să-și ceară scuze. N-am idee cine ia deciziile astea – probabil o persoană pe care n-o s-o văd niciodată.

Cum a fost să lași în urmă persoane care ar putea fi deportate?

A fost una dintre cele mai stresante situații. N-a fost stresant să intru, a fost mai stresant să ies. Acolo le dădeam oamenilor lecții de engleză în fiecare zi. Mi se pare nedrept că eu am scăpat și oamenii rămași la centru sunt în pericol să fie deportați. Una dintre prietenele mele a fost deportat noaptea trecută și n-am idee ce se întâmplă cu ea.

Ce planuri ai acum?

Azi am întâlnire pentru azil și-mi vor spune când am interviul. Apoi o să urmeze procesul de cerere de azil. Sper că n-o să mă rețină iar la centrul de imigrări.

Ce șanse ai să primești azil în Marea Britanie?

Am mulți suporteri, așa că simt că am șanse. Dar nu se știe niciodată ce decizii vor lua. În Anglia sunt multe cazuri în care o persoană are toate motivele să primească azil politic și totuși nu primește. Așa că nu știu, nu pot face presupuneri.

Ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să te întorci în Rusia?

Cât timp figurez pe lista federală ca activistă, voi fi arestată. Pentru că e dictatură la mine-n țară, încearcă să închidă cât mai mulți activiști. Rusia e foarte diferită de Marea Britanie, acolo conducerea face ce vrea, așa că știu sigur că aș fi arestată și închisă fără drept la proces.

Ai fost și amenințată?

Unul dintre prietenii mei – activist și el – era foarte activ și a început să primească amenințări cu moartea și e-mailuri de la cineva din departamentul anti-extremist. Vor să protejeze oamenii de extremism, dar asta înseamnă că arestează toți activiștii, îi urmăresc și folosesc metode ilegale de a obține informații pentru a înțelege cum sunt construite rețelele. Așa că prietenul meu a început să primească amenințări prin e-mail, iar unul dintre ele enunța că dacă nu-și va stopa activitățile, își va pierde ambele picioare. Dar ne gândeam că sunt doar niște e-mailuri. Până când, într-o zi, niște oameni l-au prins pe stradă și i-au rupt ambele picioare.

Cum ați reacționat?

După asta am inițiat o campanie majoră pentru a arăta lumii cum funcționează lucrurile în Rusia. În timpul campaniei, am primit e-mailuri de la aceeași adresă de mail. Ne-am speriat. Știam că își vor pune în aplicare amenințările până la urmă, așa cum făcuseră și ultima oară. Am stat închisă în casă o lună întreagă. A fost groaznic.

Cum ți se pare că se ocupă Biroul de Imigrări de imigranți?

Nu-i privesc pe imigranți ca pe niște ființe umane, ca pe niște indivizi. Primesc zeci de imigranți pe zi, așa că pentru ei a devenit o rutină. Sunt doar niște acte noi care li se îngrămădesc pe birou. Așa că le pun tuturor aceleași întrebări și nu intră în detalii la primul interviu. Dar oamenii pot fi reținuți la centru după primul interviu, așa cum am pățit eu. Asta înseamnă că după primul interviu, în timpul căruia ai răspuns la câteva întrebări generale, poți fi închis și deportat rapid. Poți avea un caz deosebit și probleme mentale grave din cauza asta, dar pentru ei ești doar o bucată de hârtie. Mi se pare îngrozitor.

Chiar așa e.

În cafeneaua unde mâncam, erau fotografii din New York și Londra. Și în timpul ăsta, oamenii erau deportați pe capete. Îți dai seama? Vin în locul ăsta de trei ori pe zi și văd fotografii din Londra, după care sunt deportați în Uganda sau altundeva, unde sunt în pericol să fie uciși.

Mulțumesc, Ira.

Urmăriți-l pe Oscar pe Twitter: @oscwilliams

Traducere: Oana Maria Zaharia