FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am vorbit cu un membru CNA care a lucrat la România TV despre manipulare și câini plătiți

Radu Herjeu: „Eu, în general, nu prea mă uit la televizor.”

În seara protestelor, am prins în direct momentul când un prezentator RTV rostea cuvintele deja celebre: „Avem informații că s-au dat 100 de lei de protestatar, 50 de lei de copil și 30 de lei de câine." Apoi a intrat în direct Corina Drăgotescu și a explicat și motivele: când oamenii văd câini și copii, se gândesc, vai, ce animale drăguțe, oamenii ăștia trebuie să aibă intenții bune. Doar că ei nu prea au, cam asta era ideea.

Publicitate

Continuarea o știi, a urmat un val de glume pe seama câinilor plătiți de Soroș să iasă la protest. Și a mai urmat ceva: o petiție împotriva RTV și Antena 3 și o avalanșă de critici aduse Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), acea instituție de stat care ar trebui să sancționeze derapajele televiziunilor. Dar nu o face.

De exemplu, când scriam textul ăsta, am dat pe RTV și pe burtieră au curs cuvintele astea: „Relația cu mogulul mort/Ce a vrut să ascundă Iohannis/Dezvăluiri cutremurătoare."

Apoi, ca într-un banc sec, un invitat a spus: „Presa e câinele de pază al democrației și dumneavoastră asta faceți." Am râs.

Reporterii RTV care au venit să transmită, onest și obiectiv, din mijlocul protestelor de duminica trecută. Fotografie de Mircea Topoleanu

M-am gândit că nimeni nu e mai în măsură să-mi spună de ce pe burtiera de la România TV poate să scrie, practic, orice, decât un membru al CNA. Dintre cei 11 membri ai Consiliului, l-am ales pe Radu Herjeu, pentru că, potrivit CV-ului său, a lucrat trei ani la România TV și nouă la Antena 1. După cum el însuși spune, recunoaște manipularea „din avion".

Am discutat despre motivele pentru care CNA a fost trecut pe traseul următoarelor proteste anunțate, dar am atins și alte subiecte. De pildă, dacă a fost ironic sau nu când a scris următoarele cuvinte, despre protestul de săptămâna trecută: „Împotriva a ce au manifestat oamenii aceia duminică și pentru ce facem referendum? Nu mai pricep nimic. Să-mi explice un tânăr frumos, liber și foarte inteligent!".

VICE: În ultimele zile, CNA-ul a fost ținta unor critici mai dure decât de obicei, iar la următorul protest e pe listă și CNA. Credeți că au motive întemeiate să scandeze în fața instituției?
Radu Herjeu: Există motive de insatisfacție față de activitatea acestei instituții, motive pe care le am și eu, dar ale mele sunt bazate pe o cunoaștere foarte bună a realității din teren. În momentul în care nemulțumirile sunt bazate pe o senzație din afară, când nu cunoști exact cum funcționează o instituție, riști să nu-ți atingi obiectivul, adică un CNA mai performant. În momentul în care vii și îi reproșezi (instituției) unele lucruri pe care nu le poate face, scazi efectul protestului tău.

Publicitate

Câte sesizări a primit CNA pe tema acoperirii manifestațiilor de săptămâna trecută?
Multe. Nu știu exact, nu numărul lor contează, ci dacă s-a încălcat legea. Pot fi zece mii de sesizări și să nu se încalce legea sau poate să fie o sesizare și să se fi încălcat. Ele sunt la Departamentul de Monitorizare, sperăm că vor intra în ședința de marțea viitoare.

Citește și Cum a fost la protestul de aseară în care mii de români din țară au luptat contra grațierii PSD

Ședință pe care o veți conduce. Ce veți analiza?
Ca să intre, trebuie să amănâm, de exemplu, discutarea solicitărilor doamnei Codruța Kovesi, care sunt mai vechi. Dar, dacă poporul o vrea, va trebui, că nu le putem face în paralel. Vom citi rapoartele, vom vedea pasaje din emisiunile în care există suspiciuni că ar fi fost încălcată legea, vom discuta cu reprezentanții posturilor. Se vor face propunerile de sancționare și se va vota.

Ați lucrat la România TV între 2011 și 2014 și ați și predat un curs de „Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune în televiziune", la Universitatea Spiru Haret. Când întâlniți manipularea, se presupune că o recunoașteți.
Din avion! (râde)

Aproximativ 30.000 de oameni au ieșit în stradă la protestul față de legea grațierii. Fotografie de Mircea Topoleanu

Bun, deci puteți să-mi spuneți dacă exagerează cei care acuză RTV de manipulare pentru că pe post a fost rostită, printre altele, fraza: „Avem informații de acolo că s-au dat 100 de lei de protestatar, 50 de lei de copil și 30 de lei de câine"?
Când am fost eu numit în CNA, președintele Comisiei de Cultură de atunci mi-a pus o întrebare: „Domnul Herjeu, cum credeți că se poate opri manipularea din televiziune?". Și eu i-am răspuns „Cam cum veți putea opri ploaia". Deci nu putem vorbi despre niciun fel de organism de presă și să disociem de manipulare.

Publicitate

Dar nu putem vorbi de grade diferite de manipulare?
Sigur că da, putem vorbi de grad, putem vorbi de impact, putem vorbi de rea-voință, de greșeală, de foarte multe lucruri.

Citește și Cum funcționează propaganda Antena 3 și de ce pun părinții tăi botul la ea

Și atunci despre ce putem vorbi referitor la această frază?
Ca să vă răspund la această întrebare, ar însemna să mă antepronunț. Nu mi se pare corect.  Chiar dacă nu sunt judecător, CNA-ul este un fel de instanță de judecată, care trebuie să vadă dovezile, să asculte martorii și să ia o decizie. Nu e singura, asta a fost ușor ieșită din comun (râde). Eu n-am înțeles, de exemplu, de ce trebuia să plătești câinii. Dar voi întreba reprezentanții postului.

Vă pot explica eu, am auzit motivația în direct.
De ce? Eu n-am văzut.

Pentru că se propagă ideea că ești un om blând și bun la suflet dacă ești văzut cu câini și/sau cu copii, așa au explicat jurnaliștii România TV.
A, deci înțeleg că și domnul Nicușor Dan a fost plătit să vină cu bebelușul la miting.

Da, și prezența dumnealui a fost menționată pe acest post.
D-asta spun, o să mă pronunț la ședință.

Am citit pe blogul dumneavoastră că nu ați fost la protest și mi-ați spus că nu ați văzut la România TV imaginile respective. La ce televiziuni de știri vă uitați?
Eu, în general, nu prea mă uit la televizor.

Serios?
Serios. Decât în momentul în care aflu că s-a întâmplat ceva și vreau să aflu mai multe informații. Și atunci, de obicei, baleiez toate posturile de știri. Dar mă bazez mai mult pe jurnalele generaliste, că acolo nu prea ai breaking news și invitați care să bată câmpii de la cânepă la avioane. La mine acasă televizorul merge pe mut.

Publicitate

„Eu n-am nevoie de dezbateri ca să înțeleg cum merg lucrurile pe pământ."

Cât timp ați fost la RTV, vi s-a părut că se dau pe post știri neadevărate, insuficient probate sau manipulatoare?
Sincer să  fiu, nu. În general, m-a deranjat mai tare partea de tabloidizare, nu cealaltă. Pentru că cealalată… hai s-o luăm altfel: știrile nu erau altele decât la celelalte posturi. Iar atunci chiar nu era așa, burtierele alea de jumătate de ecran au apărut cu o lună sau două înainte să plec eu de acolo.

Acum, dacă vi s-ar oferi un post la România TV, l-ați accepta?
Nu, n-aș accepta la nicio televiziune.

La Antena 1, în cei nouă ani în care ați lucrat acolo, ați fost martor la difuzarea de știri nesusținute de dovezi sau manipulatoare?
Nu. Am lucrat acolo până în 2003 și n-am primit un telefon, nimic.

Citește și Oamenii care mai cred în Adevăr îți arată de ce au inundat știrile false România

Se vorbește mult despre jurnaliștii din spatele acestor știri. Care sunt pârghiile lor pentru a se opune unui derapaj?
Foarte puține. Ideea asta că dacă nu-ți convine, să pleci… Să pleci unde? La un alt post care face același lucru, poate într-o manieră subtilă sau în altă direcție. Să nu ne iluzionăm că există televiziuni virgine în România. Mie-mi pare rău când reporterii sau cameramanii postului, nu vorbesc de vedete, sunt agresați. Își câștigă pâinea. Această nemulțumire ar trebui îndreptată chiar împotriva celor care încalcă legea sau au derapaje.

Publicitate

Lucru pe care ar trebui să-l facă CNA.
Lucru pe care îl face CNA, dar nu cu rapiditatea și nu în măsura în care și-ar dori CNA-ul. Adică eu, că eu vorbesc despre mine, nu pot să vorbesc despre CNA, că suntem 11. Deci, da, există nemulțumiri și eu le-am spus public, dar nu le-a preluat nimeni că eu n-am prieteni în presă.

Energia neagră de la o ședință CNA. Fotografie de Mircea Topoleanu

CNA a fost acuzată deseori de politizare. Chiar recent colegi ai dumneavoastră au spus asta. Despre dumneavoastră s-a scris că ați fost susținut de PSD și că votați în favoarea televiziunilor prietene acestui partid. Cum răspundeți acestor acuzații?
Sunt niște minciuni. Sunt atât de ușor de demontat! Oricine se uită pe tabelul cu amenzile CNA, va vedea asta. Eu sunt în CNA de doi ani, timp în care s-au dat 83 de amenzi. Iar 42 sunt propuse de mine.

43 date căror televiziuni?
Tuturor televiziunilor. S-ar putea ca Antena 3 sau Antena 1 să fi luat cele mai multe amenzi de la mine, pentru derapaje de conținut.

Sunt alți membri din CNA subjugați politic?
Prefer să nu răspund la această întrebare. Ședințele sunt publice, poate oricine să-și răspundă la această întrebare.

De exemplu, ce s-a întâmplat când România TV a dat pe post o falsă înregistrare Anonymous în care se spunea că Soroș e în spatele incendiului de la Colectiv. De ce ați propus doar o amendă de 30 000 de lei?
A fost singura propunere de amendă, a mea! De ce n-au propus colegii o altă amendă? A fost o singură altă propunere, de întrerupere a emisiei de zece minute. Care mie mi se pare simbolică!

Publicitate

„Nu deranjează niciun post că își întrerupe emisia, pe când o amendă, fie ea și de 30.000, îi costă."

Din afară, o sancțiune de întrerupere a emisiei de zece minute pare mai dură decât o amendă de 30 000 de lei.
Este un semnal, dacă vrei, pentru opinia publică. Dar opinia aia publică nu va vedea că au întrerupt emisia zece minute, că opinia aia publică nu se uită la România TV. Aoleu, da, au întrerupt zece minute! Și n-o să mai vedeți zece minute despre Oana Zăvoranu sau despre ce mai știu eu ce extratereștri care conduc planeta. Pe cine afectează? Acele zece minute trebuie întrerupte în principalul jurnal de știri. Și, conform legii, în jurnalele de știri nu se dă publicitate. Deci nu-i costă nimic! Eu am vrut să-i coste.

CNA se află sub controlul Parlamentului. Cum s-a exercitat acest control, în ultimii ani?Parlamentul poate să schimbe Legea audiovizualului. Problema cea mai mare a CNA-ului este că nu s-a întrunit. Noi, anul trecut, am făcut puțin mai mult de jumătate din ședințele de acum doi ani. Un membru de CNA are probleme de sănătate și a lipsit mai mult timp, nu poți să interzici lucrul ăsta, și alți doi care au lipsit în mod constant. Deci sunt trei, din 11, și e nevoie de opt pentru cvorum. Orice alt membru voia să plece o zi în vacanță, se ducea naibii cvorumul.

Nu există sancțiuni pentru absențe multiple nemotivate?
Nu. Legea nu-i oprește. O să încerc să fac lucrul ăsta prin regulament. Chiar nu e o nevoie de o lege. Dar dacă nu reușesc, nu rămâne decât la latitudinea comisiei (parlamentare). Sunt membri care și-au luat concediu în ziua ședinței! În ziua ședinței, secretara a venit cu cererea de concediu. Soluția este mult mai simplă decât „hai să desființăm CNA-ul sau să-i omorâm pe toți cu pietre".

Publicitate

Captură cu un alt breaking-news. De data asta de la Antena 3.

Mulți au cerut desființarea RTV și Antena 3. Explicați de ce nu este posibil acest lucru.
Teoretic, este posibil. CNA-ul are posibilitatea să retragă o licență, dar în derapaje foarte bine stipulate de lege: incitare explicită la violență, acțiuni pentru disoluția autorității statului, xenofobie și rasism. Nu e cazul acum, să fim serioși. Faptul că a spus că s-au dat 30 de lei la câini nu poți s-o iei ca incitare la violență sau disoluția autorității statului.

Ăsta a fost doar un exemplu, au fost multe altele, că un jandarm a fost bătut de protestatari, că e lovitură de stat sau mineriadă.
Sunt dezinformări, eventual.

Care este sancțiunea maximă pentru dezinformare?
Se poate da, în funcție de impactul și de gravitatea dezinformării și de repetarea ei într-un timp scurt, până la limita maximă de 200 de mii de lei. Problema e că și acum, dacă cineva va propune întreruprea de emisie, în loc de amendă, eu voi avea o problemă. Dar probabil că voi vota întreruperea, ca să nu mă mai înjure lumea. Și toată lumea va fi fericită, inclusiv posturile respective.

Citește și Am vorbit cu Florin Bădiță, organizatorul protestelor care au „cutremurat" guvernul PSD

Ați criticat recent Hotnews pentru un articol cu titlul „Radu Herjeu - ironii pe seama protestatarilor" și ați respins acuzațiile. Am citit însă, ulterior, următorul fragment dintr-o postare a dumneavoastră: „Împotriva a ce au manifestat oamenii aceia duminică și pentru ce facem referendum? Nu mai pricep nimic. Să-mi explice un tânăr frumos, liber și foarte inteligent!". Greșesc dacă percep o ironie la adresa protestatarilor în aceste cuvinte?
(Râde) Este o ironie la adresa unor tineri frumoși, liberi și deștepți. Nu e la adresa protestatarilor. Afirmația asta e făcută după ce a apărut articolul respectiv. Eu n-am spus că niciodată n-am ironizat pe nimeni, eu am spus că în acele declarații care au fost preluate și răstălmăcite, n-am ironizat protestatarii, în general. Și n-am să fac niciodată treaba asta, eu cunosc oameni, am oameni în lista mea de prieteni care au fost la miting și pe care eu îi cred de bună-credință. Asta nu înseamnă că nu pot să ironizez pe unii care erau acolo fără să știe de ce. Și, după ce Iohannis a spus că totuși, grațierea e o parte a soluției, încercau să-mi explice mie că, de fapt, n-au manifestat împotriva grațierii. Hai, serios? Oi avea o moacă așa, mai de neintelectual, dar prost nu sunt.

Notă: Unele răspunsuri și întrebări din acest interviu au fost scurtate, din motive ce țin de cursivitatea textului și de spațiul permis de formatul site-ului VICE, fără însă ca sensul să fi fost în vreun fel distorsionat.

Citește mai multe despre CNA:
Am asistat la o ședință CNA și mi s-au părut halucinanți oamenii care lucrează acolo

Ecologiștii plantează adevărul la CNA

La CNA se stinge lumina când Antena 3 face ceva dubios