Am aflat de familia secretă a tatălui meu după moartea sa

Chiar dacă am fost singur la părinți, în timpul copilăriei nu m-am simțit deloc așa. Părinții nu m-au răsfățat; aveam prieteni în jur, pentru că eram foarte sociabil. Îmi aduc aminte cum mă gândeam că aveam un frate pe undeva, cam ca în filmul Parent Trap. Cred că poți să-i spui intuiție.

Părinții mei au divorțat când aveam patru ani. Tata a fost foarte abuziv verbal cu mama și cu mine, așa că nu aveau o relație tocmai bună. Nu era ceva de genul, polițist bun, polițist rău – tata era doar un dobitoc, iar maică-mea încă e o adevărată sfântă. Între divorțul lor și moartea lui, tata a mai avut șase partenere diferite. Când am devenit adolescent, mă durea în fund că tata se vedea cu cineva.

Era genul ăla de părinte care voia să fac ce zice el. Voia să mă apuc de colecționat timbre sau să joc sporturile care îi plăceau lui, să nu iau droguri sau să fac alte căcaturi de genul. Mă bătea dacă nu eram cuminte. Îmi doream să mă accepte așa cum eram – un paria cu prea multă energie.

Ne apropiam când ieșeam în natură împreună. Îmi amintesc călătoriile cu el până în Squamish, unde locuiesc acum. Era la fel, îmi spunea să fac toate lucrurile astea, dar cu siguranță părea mult mai relaxat acolo.

De ultima Zi a Tatălui, am fost la parastasul lui cu nevastă-sa și prietenii lui. La finalul cinei, tipa mi-a spus: „Am să-ți dau niște vești foarte importante”. Credeam că au legătură cu credite sau taxe neplătite. Dar a zis doar: „Sper că nu ești supărat că ai o soră.”

Bineînțeles că nu eram supărat; eram chiar emoționat. S-ar putea să fi fost supărat pe taică-miu timp de câteva zile fiindcă nu ne-a zis despre asta, dar a făcut ceva lumină asupra lucrurilor care se întâmplau cu el. La momentul respectiv aveam o soră vitregă care știa de mine, și și-a luat în sfârșit inima în dinți să mă contacteze dupa ce el a murit.

A murit de Ziua Tatălui anul trecut, iar eu am publicat un necrolog. Sora mea l-a văzut și a contactat casa funerară unde a fost incinerat, iar ei au pus-o în legătură cu nevasta lui taică-miu. Soră-mea a știut de mine de la bun început, dar tata nu ne-a spus nimănui de ea. Chiar și sora lui mai mică, care era cea mai apropiată rudă a lui, habar nu avea. Iar soră-mea e ca o imagine în oglindă a mătușă-mii la vârsta aia.

Crescând, obișnuiam să pun întrebări. Am încercat de atâtea ori să port conversații despre ce însemna să fii adult. El evita asta spunându-mi că nu era ceva ce trebuia să știu, că voi învăța când o să cresc. Cred că se simțea rușinat. Știa că ascunde un secret destul de mare. Probabil că știa că nu e persoana potrivită să dea sfaturi.

Îmi dau seama că o a doua familie este o problemă destul de serioasă. Sora mea s-a născut la mai puțin de un an după mine, deci probabil că el s-a culcat cu mama ei cam prin aceeași perioadă când m-am născut eu. Am aflat că tata o vizita spunând că era „unchiul Tony”, iar când a mai crescut a aflat adevărul.

Dacă tata mai era în viață, i-am fi pus întrebări despre toate secretele astea. Ar fi trebuit să ne spună cum de putea să aibă un copil cu altcineva și apoi să-l abandoneze pur și simplu.

Până acum, am început sa-mi cunosc sora vitregă prin telefon și Facebook Messenger. Simt că deja suntem foarte apropiați. Avem prieteni comuni în Squamish, deci e amuzant să aflu despre ea prin intermediul cuiva pe care-l știu deja. Suntem foarte asemănători, niște spirite libere. E un pic cam rebelă și artistă. E o tipă cam ciudată așa cum și eu sunt un tip dubios.

Am senzația că amândoi simțim o apropiere față de familie, chiar dacă știm că tata a murit cu acest secret. Vreau să se simtă ca aparține familiei. Este vindecător să știe că o familie imensă o vrea alături.

Nu prea am regrete legat de ce ar fi putut să fie, sunt doar fericit că lucrurile s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat. Ar fi putut fi mult mai rău decât a fost. În liceu am avut prieteni din orfelinate, erau și mai multe alte persoane care se luptau cu dependențele și dinamici de familie mult mai rele decât cele prin care am trecut eu.

Cred că înainte să înceapă problemele de sănătate ale tatei, probabil că nu voia ca noi să aflăm – voia să controleze situația. Dar în ultimii trei sau patru ani înainte să moară, cred că a început să caute un sens mai profund în propria viață. A început să accepte posibilitatea unor înțelesuri alternative. Cred că s-ar fi bucurat să afle că ne-am găsit unul pe celălalt.

Trebuie să recunosc că era foarte, foarte bun în a ține un secret. Maică-mea habar nu avea până nu i-am spus eu acum câteva săptămâni. El chiar a investit în minciuna asta; a fost cam aiurea. Taică-miu nu s-a dechis față de mine în copilărie. Îi era foarte greu să spună că poate nu era cea mai drăguță persoană.

De asta cred că am învățat mult mai devreme decât alți oameni că dacă ești sincer, îți salvezi curul. Se poate să te temi să fii sincer despre ceva anume pentru că s-ar putea sa doară, dar într-un final, te salvezi de la lucru ăla care-ți va trage un șut în cur.

Să fiu mereu transparent cu oamenii chiar a devenit țelul meu în viață. Pentru că, chiar și după ce mori, oamenii tot vor afla la un moment dat cine ai fost cu adevărat.

Această istorisire a fost editată pentru lungime și claritate.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.