Prima oară când am văzut coperta unui roman de dragoste de Johanna Lindsey, eram la casă la Stop & Shop. Îmi amintesc perfect momentul. Soarele apunea dramatic pe cerul din spatele unui cuplu. Dama părea pe jumătate stânjenită și jumate excitată de faptul că era ridicată de sexosul la bustul gol care o ținea de corset. Eu nu aveam un asemenea corset, dar eram intrigată și deranjată în egală măsură de starea adolescentină hormonală care înmugurea în sufletul meu. Mă simțeam ca atunci când, copil fiind, dădeam peste secțiunea de groază la BlockBuster – știam că ceva nu era în regulă, dar voiam mai mult. Imaginea era de o frumusețe insuportabilă. La vremea aia, nu aveam, să zicem, prea mult material de care să mă îndrăgostesc. Așa că a trebuit să mă mulțumesc cu Fabio Lanzoni.
Publicitate
Indiferent cât de intrigante mi-au părut atunci acele imagini, sunt problematice din multe puncte de vedere. Astăzi, sunt uimită de cât de dureros de albe și heterosexuale sunt ele. M-am întrebat adesea cât de provocatoare ar fi dacă ar reflecta mai sincer realitatea diversă a intimității, păstrându-și în același timp flerul ieftin.Asta m-a făcut să-l contactez pe singurul fotograf care știam că ar fi făcut un job formidabil – Jason Altaan. M-a impresionat mereu cu nepăsarea totală pentru subtilitate și nevoia de a evoca fantezia în orice face. Coperțile de mai jos sunt interpretările lui ale genului romantic, dar cu modele prieteni și cupluri despre care știa că vor complimenta acest subiect. În vremuri de întuneric constant, este mișto să îmbrățișăm puțină afecțiune siropoasă și încorsetare misterioasă.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.