Care-s șansele să devii dependent de alcool dacă ai fost dependent de droguri

Pe lângă lauda și admirația revărsată la adresa lui Anthony Bourdain după aparenta sa sinucidere de pe 8 iunie în Franța, câțiva membri deschiși din comunitatea dependenților în recuperare s-au uitat la „demonii” săi și au blamat consumul de alcool din timpul show-urilor care l-au făcut faimos.

Poeta și memorialista Mary Karr, cunoscută pentru cărțile ei faine despre propriul alcoolism, a mers atât de departe încât a dat vina pentru sinuciderea bărbatului de 61 de ani pe alcoolismul netratat, și l-a acuzat pe Bourdain că nu a fost sută la sută treaz. Bourdain a avut probleme cu heroina și cocaina pe la vârsta de 20 de ani, despre care vorbea deschis, și pe seama cărora punea și predilecția sa de a fi alături de cei asupriți și de a oferi compasiune la suferința și nedreptatea din jur.

Karr, pe cealaltă parte, pare să vadă dependența ca pe motivul decesului lui Bourdain. „Să te uiți la el cum bea era ca și cum vedeai un accident de mașină în mișcare lentă”, a scris ea pe Twitter. „Părea atât de disperat pentru fiecare cadru. Nu m-am mai putut uita după un timp.” Prin postările ei de pe Twitter și-a invitat fanii, mulți care păreau să-și susțină abstinența cu ajutorul grupurilor ca Alcoolicii Anonimi, ca să speculeze cauzele sinuciderii lui Bourdain: Dacă Bourdain ar fi fost treaz ca noi, încă ar mai fi trăit. Karr a scris pe Twitter, „… ar fi putut fi evitat dacă oamenii nu îl iertau că e un bețiv doar fiindcă s-a vindecat de dependența de heroină.”

Da, l-am văzut pe Bourdain cum bea în timpul episoadelor și ocazional cum consuma canabis, în Uruguay și Amsterdam, unde se bucura de legile permisive. În timpul unui Reddit AMA din 2013, Bourdain s-a autoproclamat ca „un caz FOARTE atipic”, și a recunoscut că adesea oamenii trebuie să renunțe la tot – inclusiv la alcool – ca să se pună pe picioare. În loc să renunțe și el, a ales să-și găsească propria cale.

După ce am citit asemenea caracterizări critice și neiertătoare – cum ar fi numirea lui Bourdain în bătaie de joc un „bețiv” și un „drogat” – mă întreb dacă Karr și alții se uitau la aceeași emisiune ca noi restul. În timpul unui episod din Parts Unknown din 2016, când Bourdain a băut bere cu președintele Barack Obama în Hanoi, Vietnam, unde era acest diavol „disperat” care tremura? Unde este „accidentul de mașină” care i-a creat repulsie lui Karr până la punctul în care să trebuiască să-și protejeze ochii?

Dacă lăsăm la o parte faptul că testele toxicologice pentru droguri sau alcool nu au fost făcute publice; sau că procurorul în cazul lui Bourdain a spus că nu există indicii că băuse la hotel în zilele dinaintea morții; dacă lăsăm toate astea la o parte, comentariul lui Karr pălește în fața a ceea ce am învățat în ultimii ani despre modul cum adicția și recupererea se desfășoară de-a lungul vieții unui om.

Disprețul cu care Bourdain consuma alcool a fost abordat într-o dezbatere mult mai complexă între două tabere competitive: școala veche vs. școala nouă. Aș descrie școala veche ca esențialiștii, care conține oameni precum Karr, pentru care diagnosticul unei tulburări produse de consumul de substanțe (adicție) este o parte esențială a identității cuiva – o identitate care e auto-conservatoare pentru că, îți aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară când ai băut? De ce să te joci cu focul? Dacă demonizezi lucrul care aproape că te-a omorât, te va ține departe de el.

Mai mult, Karr a postat pe Twitter că adicția este „întotdeauna progresivă și fatală”, lucru fundamental pentru cadrul esențialist, în mare măsură informat de abstinenți, tradiția celor 12 Pași, care domină industria americană de tratament nereglementată. Din acea gândire izvorăsc expresii ca „odată un dependent, întotdeauna un dependent”. Adicția nu este o boală, ci mai degrabă o identitate fixă și statică care funcționează ca un scut protectiv împotriva consumului ulterior de substanțe.

Grupul de modă veche crede de asemenea în ceea ce se numește „adicție încrucișată”. Ei cred că din cauza faptului că Bourdain a fost dependent de heroină la vârsta de 20 de ani, s-a pus sub riscul unei noi dependențe bând alcool. Pentru esențialiști, moartea lui Bourdain confirmă un prognostic sumbru: „Singurele alternative la AA(Alcoolicii Anonimi) sunt închisorile, internările sau moartea”, conform Big Book a Alcoolicilor Anonimi.

Kenneth Blum, care a creat conceptul de „sindrom al deficienței sistemului de recompensă” în timpul cercetării care a corelat pentru prima oară alela A1 cu dopamina în cazurile de alcoolism sever, îmi spune că cineva cu dopamină diminuată riscă să devină dependent încrucișat. „Faptul că (ai putea) să devii un alcoolic mai târziu în viață, după ce ai fost interesat de cocaină și heroină mai devreme, asta nu e o surpriză pentru mine”, spune Blum, care e acum profesor adjunct la Western Uniersity Health Sciences în Pomona, California. Adaugă: „Este cunoscut faptul că oamenii trec de la o dependență la alta de-a lungul vieții.”

Dar noua școală spune să nu ne grăbim. O să-i numesc contextualiști, pentru că renunță la tot cu atâta ușurință și recunosc că în cazul consumului compulsiv de droguri e în joc un amestec de viariabile care nu sunt în niciun caz permanente. Ei recunosc că oamenii sunt ființe dinamice capabile de transformare și maturizare a dependențelor din trecut.

În loc de anectodele clinice și întelepciunea convențională luate de la întâlnirile AA, gândirea contextualiștilor este susținută de sondaje gigantice cu eșantioane reprezentative la nivel național, cum ar fi acesta de la Recovery Research Institute din Massachusetts General Hospital, care demonstrează că aproximativ jumătate din oameni se recuperează natural (remisie spontană) fără niciun tratament formal și fără ajutor informal de tipul celor de la AA.

Rata „recuperărilor neasistate” e chiar mai mare când vine vorba despre alcool. Cam 75 la sută din oamenii care își revin după o dependență de alcool o fac fără niciun ajutor, inclusiv tratament sau AA, conform unui sondaj din 2009 de la Institutul Național pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism. Asta ar putea fi suprinzător pentru esențialiștii precum Karr, dar aproximativ jumătate din oamenii care intră in categoria „tulburării produse de consumul de alcool” se întorc de fapt la băut controlat, potrivit sondajului.

Ca să fiu sigur, nu știu ca Bourdain să fi spus vreodată că și-a moderat consumul de heorină și cocaină. Dar, esențialiștii ar critica ideea că a devenit dependent de alcool prin încrucișare de adicții. Voi refuza respectuos să speculez în privința tiparelor de consum ale lui Bourdain, dar, în general, există dovezi ample că oamenii se pot întoarce în siguranță la consumul de alcool social după ce au scăpat de o dependență de droguri, mai ales dacă asta s-a întâmplat mai devreme în viața lor.

Ian McLoone, terapeut principal la Clinica Alltyr bazată-pe-dovezi din St. Paul, Minnesota, spune că adicția prin încrucișare este un mit. A subliniat un studiu din 2014 publicat în JAMA Psychiatry unde cercetătorii de la Columbia University au concluzionat că fenomentul este „știință clinică”. El a spus că „Mitul adicției încrucișate este fondat pe ideea că cineva cu o personalitate dependentă are clar mai multe șanse decât orice alt non dependent/alcoolic să devină dependent de orice – heroină, canabis, sport, mâncare, etc. Dar ce știm din dovezi este că asta pur și simplu nu rezistă sub control științific.”

„E ca și cum, imediat cum cineva a fost însemnat cu litera H (de la heroină), nu mai poate fi văzut cu alți ochi decât ca un drogangiu pe calea către următoarea lui decădere”, spune McLoone.

Același studiu JAMA a descoperit că dependența severă timpurie poate chiar deveni un factor protector împotriva dezvoltării unei a doua dependențe mai târziu în viață – inversul concluziei lui Blum despre teoria dopaminei. În AMA a lui Bourdain, el a spus cumva exact asta: „Poate fiindcă experiențele mele au fost atât de urâte în trecut, nu am fost tentat să recad.”

Dar toată știința și sondajele din lume care arată că persoanele care se confruntă cu dependențele timpurii nu sunt blestemate pe vecie cu greu ar putea să convingă pe cineva precum Karr. Pentru că până la urmă toată dezbaterea asta se reduce la identitate.

Doar 46 la sută din oameni care au învins dependența se consideră ca fiind în recuperare, conform aceluiași sondaj făcut de Mass General’s Recovery Institute. Bineînțeles, ăsta ar putea fi rezultatul stigmei: Să recunoști public că ești în recuperare ar putea să-ți prejudicieze cariera. Oamenii s-ar putea să-ți judece caracterul pentru că, până la urmă, să te droghezi este o infracțiune, și să fii dependent înseamnă să fii un infractor. Dar Bourdain nu prea s-a identificat ca fiind în recuperare pentru că, ei bine, nu prea e primit în acel grup dacă și bea alcool și fumează iarbă!

Pentru că Bourdain a continuat să bea și să fumeze după ce s-a lăsat de heroină cu ajutorul metadonei și de cocaină prin pură voință, el s-a autoproclamat „un caz FOARTE atipic”. Dar, după ce am văzut cercetările citate în acest articol, e clar că nu era deloc atât de atipic. De fapt, este o divizare de 50/50 între cei care devin abstinenți și se consideră în recuperare și cei care își găsesc propria cale fără abstinență. Dar pentru că presa adesea senzaționalizează dependența – scot în evidență cazuri severe și înfățișează abstinența ca fiind modul acceptabil moral de recuperare – doar se simte ca și cum el ar fi fost atipic.

Bourdain a fost un erou pentru mulți dintre noi din varii motive. Pentru mine, el a fost anti-eroul recuperării. Ca și el, am avut și o altercație cu heroina la finalul adolscenței și la începutul anilor mei 20. Am împlinit 23 de ani sub tratament, și după câțiva ani de abstinență totală am decis că nu e pentru mine. Cu vreo trei sau patru ani în urmă, m-am trezit la un bar suedez în cartierul Andersonville din Chicago, așezat lângă partenerul meu cu care beam glogg – un vin fiert călduț, care mi se pare de-a dreptul dezgustător. Încă mai facem mișto de faptul că am recăzut bând glogg. Atunci mi s-a încheiat abstinența. Astăzi mă bucur de gin tonic la cină și am învățat că lumea are multe să mă învețe.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.