Am întrebat tineri din satele din jurul Bucureștiului dacă bătaia e ruptă din rai sau nu

Un studiu realizat de Worldvision arată că 51% dintre părinții români între 18 și 70 de ani își bat copilul pentru că ei consideră că asta le va prinde bine în viitor. În timp ce unu din nouă dintre ei spune că n-ar face asta niciodată cu copilul lor.

E de ajuns doar să observi asta în grupul tău de cunoștințe. Mulți au fost loviți de părinți în copilărie și adolescență, asta în timp alții n-ar recunoaște-o din teama de a nu fi arătați cu degetul. Iar asta ne-a propulsat pe primul loc, în Uniunea Europeană, în ceea ce privește violența în familie.

Ca să văd cum e percepută chestia asta în România aia de care uităm de obicei, m-am dus prin satele din apropierea Bucureștiului, unde am vorbit cu tineri români despre violența-n familie. De menționat e că străzile satelor erau pustii, deci mi-a fost destul de greu să găsesc persoane care să fie și receptive când vine vorba despre violența-n familie, din România.

„Acasă, fiecare am luat câte-o palmă. Dar când eram la școală și-i vedeam pe colegi cum erau urecheați, ridicați în picioare și bătuți în fața clasei de către părinți, îmi era frică și mă rugam Doamne, să nu mi se întâmple și mie la fel. Îmi ziceam că, atunci când o să am copii, n-o să mă comport așa cu ei.

Acum că am copii, mama mi-a zis că n-o să mă ia în serios, că sunt prea copilăroasă cu ei. Chiar vorbeam și cu soțul zilele trecute despre asta și ne-am zis că mai bine să fim așa cu ei decât cum am văzut la alții.

Pe Facebook sau la televizor vezi discuții despre violența în familie, dar ar fi bine să existe și comunități de părinți unde să se vorbească despre asta. Văd pe stradă sau prin parcuri părinți chiar tineri care-și lovesc copilul și mă doare asta. Uneori, le mai zic că nu-i bine ce fac, fiindcă ar trebui să țină minte că și pe noi ne-au bătut părinții, iar acum suntem supărați pe asta. Mulți îmi zic, da, ai dreptate, în timp ce alții mă avertizează să nu mă bag, că nu-i treaba mea, că știu ei ce fac, că așa i-a învățat mama.

Am mai păstrat legătura cu câțiva dintre foștii colegi. Unii din ei au devenit ca părinții lor și le aduc aminte ce se întâmpla când eram mici, iar în momentele alea le vezi durerea din copilărie pe față. Deși nu sunt mulțumiți de ceea ce fac, tot o fac, că sunt prea obișnuiți de acasă. Violența în familie creează alta în familiile viitoare.”

„Să fiu sincer eu n-am prea auzit pe aici prin sat cazuri recente de copii care să fie bătuți de părinți, dar sigur există. Probabil nu vor să le facă publice, din respect pentru părinți. Dar ce văd ei acum, o să facă și ei când o să crească. N-au ce educație să învețe. La școală nici nu se prea vorbește că nu-i bine să-ți bați copilul, doar pe la tv din când în când mai sunt emisiuni.

La mine-n familie mai mult decât să-mi zică tata să mă duc în aia a mamei, niciodată n-am avut parte de bătaie.

Eu nu-s de acord nici cu lovirea soției, dar tot aici în sat au fost câteva cazuri. Unele dintre femei au și plecat ceea ce-i foarte bine. Nu doar că bărbații le băteau, mai erau și bețivi. Femeia, na, avea și ea plăceri, dar ce să facă cu ei când erau zilnic beți.”

„La mine-n familie n-am avut parte de mare violență. Bine, mai primeam câte-o pălmuță de la ai mei, dar uneori mi-o ceream și eu, și nu pot să zic că m-a afectat asta acum.

Dar la unchiul meu în familie era la ordinea zilei. Cum se îmbăta puțin, cum era mare scandal. Toată furia și-o vărsa asupra soției, iar copiii se băgau între ei ca să-i despartă, după care și-o luau și ei. De multe ori se lăsa cu venirea poliției. Așa își arăta el dragostea față de familie. Mergea pe ideea faci ca mine, ori ți-o iei.

Acum, la toți cei patru veri ai mei se simt problemele. Au fost exmatriculați de la școală, fie pentru că erau agresivi sau aveau multe absențe, ori s-au lăsat ei din proprie inițiativă. Nu e vina lor, ci a locului din care au venit.

Nu cred că violența e în niciun caz o variantă bună. Păi, ce, eu aș accepta să mă lovească cineva?! Am văzut bine ce s-a întâmplat cu verii mei și nu vreau să-i stric viitorul și băiețelului meu. Face ca orice copil prostioare, dar prefer să-l chinui cu pupăceli decât să-l lovesc.”

„Am văzut la școală colegi care erau loviți de părinți la ședințe sau când veneau în vizită. Apoi, îi vedeai pe ei că erau cam retrași față de ceilalți în clasă.

Și părinții mei mi-au mai dat câte-o palmă din când în când, din obișnuință. Poate m-a afectat atunci, dar acum nu știu ce să zic, nu cred.

Când o să am copii, poate rareori să le mai dau și eu câte-o palmă. Dar nu cred că vorba cu bătaia e ruptă din rai e ceva bun.”

„Uite, că tot ne-am întâlnit în locul ăsta, la două case mai încolo a fost un caz de violență-n familie care s-a terminat cu o crimă. Femeia îndura zi de zi bătaia bărbatului până la o ceartă când ea n-a mai suportat și i-a dat cu ceva în cap de l-a omorât pe loc. E și acum la închisoare femeia. Nu-i vorba dacă a fost ea sau nu de vină, că până la urmă nu poți să omori un om, dar e de urmărit motivele pentru care s-a ajuns la asta. În România plusează sărăcia, suferința, lucrurile de genul ăsta.

Eu n-am fost bătută de părinți. Bine, că-i mai dai o palmă la fund sau lucruri minore de genul ăsta sunt bine-venite. Mai mult să-l sperii puțin, așa. Dar bătaie cu cureaua sau cât să-l doară, eu nu sunt de acord.

Am și-o colegă de muncă care-mi zice c-o bătea taică-su și când devenise adult. Un copil care a fost bătut îl simți. Știi cum sunt oamenii străzii, când te apropii de ei mai brusc, instinctul lor e să se ferească, că le e frică să nu-i bați. Și până la urmă când dai într-un câine, apoi și când vrei să-i dai să mănânce tot te mârâie.

Ar trebui date legi foarte aspre care să nu mai accepte nicio virgulă în privința violenței, că poate d-aia s-a ajuns în halul ăsta. Dar politicienii noștri sunt prea ocupați să fure, să se pună fiecare la adăpost. Și parcă cu cât trece fiecare 1 Decembrie, te simți tot mai rece față de România.”

„Ca bărbat, să lovești o femeie mi se pare de-a dreptul jenant. E o chestie total greșită și inconștientă. Cunosc cazuri apropiate familiei și din vecini cărora li s-a întâmplat și-s în continuare într-o relație.

Eu n-am fost niciodată lovit de părinți, iar asta m-a învățat să cred că-i ceva greșit să faci așa ceva. Dacă zici, ca părinte, de exemplu te bat dacă nu faci cum zic eu, n-o să-l motivezi deloc pe copilul ăla. Mai degrabă, ar trebui să-i explici cu vorba bună. Dacă a greșit, îi explici cum să remedieze. Cred că asta e o gândire corectă. Prin comunicare cred că s-ar rezolva atât între părinți, cât și între părinți și copii.

Știu oameni, din vecini sau la școală, la care se vedea c-au fost bătuți acasă din comportamentul lor. Însă n-am vorbit niciodată cu vreunul din ei pe tema asta. Nu consider că ar trebui să mă bag eu, nu-i treaba mea. Mă gândesc că n-aș vrea ca omul ăla să se simtă jenat din cauza mea. Eu n-aș vrea să se bage cineva peste mine când am o problemă.

Poate cea mai mare tâmpenie de vorbă din România este eu te-am făcut, eu te omor.”