Am fost la un party cu ruși într-o zonă de război apropiată de România

Republica Donetsk e un loc tare dubios.

După ce i-a fost furată Ucrainei de către miliția locală și forțele ruse în 2015, zona – care se consideră, din punct de vedere etnic, cultural și politic mai degrabă rusă decât ucraineană – a devenit o eprubetă geo-politică înarmată până-n dinți. Ca să înțelegi în ce punct se află orașul acum, aruncă o privire pe TripAdvisor, YouTube sau Facebook și n-o să găsești prea multe despre oraș de când a început războiul. În afară de informațiile despre război, majoritatea informațiilor sunt de dinainte de conflict, pe când era al doilea oraș ca mărime al Ucrainei și avea o viață artistică înfloritoare, o viață de noapte bogată și o echipă de fotbal cunoscută în întreaga lume.

Au trecut 18 luni și au murit aproape 10 000 de oameni, instituția artelor a devenit un depozit de arme, iar acum echipa de fotbal joacă în cealaltă parte a țării, în Ucraina care încă face parte din Europa.

Republica poporului, cunoscută ca DNR, e un loc separatist și paranoic, în care războiul nu se oprește niciodată. Poate că bombele nu mai ajung în centrul orașului și viața pare să se desfășoare ca de obicei, dar din restaurantele de sushi și hotelul Ramada tot se aud bombardamentele și mitralierele din zona de conflict. Devin și mai zgomotoase după ora 23, când începe starea de asediu și civilii nu mai au voie să iasă din case. Străzile rămân pustii, iar cei mai îndrăzneți, care nu respectă regula, pot fi condamnați la 15 zile de închisoare. Starea de asediu se încheie la ora 5 dimineața, când mașinile încep să circule din nou pe străzi.

Donetsk e un oraș agitat și sunt mulți oameni care încă locuiesc aici, lucrează și chiar se distrează. Câteva cluburi au rămas deschise (cel puțin până la ora 11), așa că m-am dus în oraș să filmez un episod din seria de emisiuni Big Night out, ca să văd cum se poate distra lumea într-un oraș aflat în stare de criză. Majoritatea presei e interzisă de regim, dar cum noi le-am zis că facem un film despre viața de noapte, au hotărât să ne dea voie. Nici până azi n-am înțeles de ce.

Contactul nostru a fost un tip finlandez pe nume Janus Putkonnen, un politician excentric care a ajuns într-o poziție destul de importantă în guvernul DNR, deși nu vorbește o boabă de rusă. Janus e fix genul de persoană care are șanse să urce în funcție într-o țară ca DNR; fost actor de telenovele, director de teatru și blogger de știri alternative, Janus e un vechi comunist care e de părere că DNR e începutul unei revoluții globale.

Nu e greu să ți-l imaginezi în rol de colonel în DNR – un outsider care a reușit să pună mâna pe putere într-un loc în care nimeni altcineva nu îndrăznește să intre. Cred că o să mai auzim de el în viitor.

Ca să intri în Donetsk, trebuie să traversezi punctele de control militare din Ucraina și Rusia. Un drum demilitarizat de câțiva kilometri separă cele două state, iar câmpurile de floarea soarelui din dreapta și stânga lui sunt presărate cu mine de teren. Partea ucraineană pare mai oficială, ca într-un aeroport, cu mai multe arme și controale prin vehicule. Partea rusă sau DNR e mai intimidantă, dar mai ușor de trecut. Soldații au ochelari de soare Ray-Ban.

„Fuck Ucraine", mi-a zis unul dintre ei când eram pe picior de plecare.

Vii în acest colț de lume și te aștepți să găsești război, dar găsești o atmosferă dubioasă. Până la urmă te obișnuiești cu focurile de armă care se aud în fundal și par să nu atingă niciodată centrul orașului. Dar te surprind bărbații din holurile hotelurilor care te fixează cu privirea („a, doar mafioți", ne asigură ghidul), notificările Facebook despre activități suspicioase pe contul tău și oamenii care intră în cafenele și restaurante înarmați. În foaierul hotelului, am văzut un ofițer înarmat care stătea pe telefon cu un ochi și cu celălalt ochi se uita la TV la videoclipuri muzicale rusești.

Dar DNR are farmecul ei. Influența stalinistă l-a transformat într-un loc opus globalizării. Toate brandurile cunoscute au fost eliminate de aici. Nu există nici bănci și, când te plimbi pe străzi, îți vine să-i feliciți că au reușit să facă ceea ce stânga din Vest își tot propune să facă de nu știu când. Donetsk e visul lui Russell Brand, dar realizat în circumstanțe pe care nu și le-ar dori nici cei mai înverșunați dintre stângiști.

Dar în tot haosul ăsta controlat, viața de noapte a rămas vie. O petrecere cu spumă într-o stațiune pe plajă, un club plin de soldați care dansează dansuri tradiționale, o echipă de motocicliști care își spun „colectivul Pilz". Se vede clar perseverența oamenilor și nevoia lor de a-și scoate tot căcatul ăsta din sistem. E o priveliște care face evadările noastre de weekend să pară caraghioase.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia