Nu mai scăpăţi de Lenin după Prut

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Nu mai scăpăţi de Lenin după Prut

Despre proiectul cu statuile lui Lenin.

Big Brother veghează

Am mai discutat cu Vlad Petri acum ceva vreme, despre proiectul Marşrutka în care a parcurs 13 ţări ale fostei Uniuni Sovietice, adică 16 000 de kilometri, împreună cu trei prieteni. Pe lângă documentarea societăţii din statele postsovietice, Vlad a mai avut un  proiect cu statuile lui Lenin din fosta URSS.

VICE: De unde a plecat demersul tău cu statuile lui Lenin?
Vlad Petri: Prima am văzut-o în Rostov pe Don, în Rusia, după vreo trei zile de la începutul călătoriei. Mi s-a părut interesantă prezența statuii într-o zonă centrală, chiar la intrarea în parc. Imediat mi-am adus aminte de imaginile cu statuia din București, de când a fost ridicată din Piața Scânteii, până au depozitat-o în spatele zidului de la Palatul Mogoșoaia. Mi-am propus să documentez statuile cu Lenin pe care urma să le întâlnesc în drum și să urmăresc raportul pe care îl au oamenii de acolo cu trecutul, lucru exprimat cumva în starea actuală a monumentelor. În Rusia, Lenin apare în locuri centrale, e o statuie importantă, însă în fostele republici sovietice din Asia Centrală și Caucaz, am avut parte de multe surprize.

Publicitate

În ce ţară ai întâlnit cele mai multe statui?
În total am întâlnit în jur de 16-17. În afară de Rusia, cele mai multe au fost în Kîrgîzstan, o țară divizată a cărei regiune nordică e încă sub o puternică influență rusească din punct de vedere politic. La polul opus s-a aflat Uzbekistan, unde nu am găsit niciuna.

În ce stare erau?
Unele erau ok, altele erau izolate, departe de ochii turiștilor și trecătorilor. Cea mai părăginită am întâlnit-o în Khorog, într-o regiune din Tajikistan, unde statuia care odată se afla în centrul orașului era acum în spatele unui gard, înconjurată de ierburi, buruieni și de o vacă care păștea lângă ea, nestingherită.

Prin ce zone ale oraşelor vizitate erau aşezate statuile?
Noi am ajuns într-o perioadă a mutărilor și transformărilor, care a început de mai demult. Unele statui erau mutate în spatele clădirilor în fața cărora au stat 20-30 de ani. Altele erau tăiate și reasamblate în parcurile de la marginea orașelor. Singurele pe care le-am găsit în locurile inițiale au fost trei statui din Kîrgîzstan și două din Tajikistan. Asta spune multe despre prezent, despre felul în care noile Republici își caută identitatea.

Ce spuneau oamenii din ţările fostei URSS despre statui?
Părerile erau împărțite. Cei în vârstă, care au trăit perioada comunistă și aveau o anumită nostalgie erau apărători ai statuilor și se opuneau mutării în zone marginale sau distrugerii lor. Tinerii erau mai interesați de eroii naționali, proaspăt re-descoperiți și promovați, unii dintre ei instalați pe același soclu unde fusese amplasat Lenin, având uneori aceeași mărime și o ipostază similară. Akdod Muradaliev, fost secretar al Partidului Comunist al raionului Ishkashim, Tajikistan (în apropiere de granița cu Afganistanul) spune: „În 1978, când eram şeful biroului de propagandă, am făcut comandă pentru statuia cu Lenin. A fost amplasată pe strada principală. E o statuie istorică, care nu încurcă pe nimeni. Am trăit 79 de ani în URSS; copiii trebuie să înveţe că a existat acest lider, V.I. Lenin, care a răsturnat lumea, a creat lagărul socialist. Cine mai poate să facă asta? Aşa că statuia lui va rămâne aici şi oamenii vor veni să o vadă.” Ai văzut statui şi cu alţi dictatori sovietici?
În Georgia, în Gori, unde s-a născut Stalin, există un muzeu dedicat acestuia care are o statuie la intrare. Acolo sunt mai multe obiecte personale, fotografii, casa memorială și un vagon special care era folosit de Stalin în călătoriile lui prin lume. Există și o sală a cadourilor primite de la diverși șefi de stat. O delegație română i-a oferit cadou un tablou cu un peisaj realizat din foi de tabac.

Publicitate

Citiţi şi Uniunea Sovietică ştia cum să petreacă

Click pe pozele de mai jos ca să aflaţi pe unde reflectă tătucul Lenin lumina soarelui cu chelia:

Karaganda, Kazahstan.

Karaganda, Kazahstan.

Osh, Kîrgîzstan.

Targ de vechituri, Tbilisi.

Khorog, Tajikistan.

Biskek, Kîrgîzstan.

Karakol, Kîrgîzstan.

Murgab, Tajikistan.

Gori, Georgia.

Rostov pe Don, Rusia.

Jalal-Abad, Kîrgîzstan.

Astrahan, Rusia.