Ce se întâmplă când o cauți cu lumânarea

Sărbătoriți o nouă săptămână de rahat în timpul căreia au țipat la voi părinții, șeful, iubita, proprietarul, cel mai bun prieten și străinii citind această colecție de povestiri cu oameni care au dat de belea. Poate vă va face să vă simțiți mai bine.

Ilustrații de Sam Taylor.

Am ieșit cu niște prieteni în Holloway. Eram deja destul de beți când vedem deodată pe un tip care locuia pe lângă noi și care se dăduse de curând la iubita unuia dintre noi. Am luat foc instant. Ne-am repezit spre el când deodată, apar și prietenii lui din senin. Zburau pumni și picioare. La un moment dat, unul dintre băieții din gașca lui a căzut pe jos și nu s-a mai ridicat. Toată lumea a luat-o la fugă.

M-am gândit că a leșinat și l-am ridicat ca să-l duc la el acasă. Pe la jumătatea drumului reușește să vorbească și-mi spune că nu e de la pumni, ci pentru că a fost înjunghiat. L-am depus pentru o clipă pe capota unei mașini și mi-am dat seama că sunt plin de sânge. Am sunat salvarea și le-am spus să vină cât de repede pot. Ajunge poliția în câteva minute și mă găsește stând deasupra lui plin de sânge. M-au arestat și am fost eliberat pe cauțiune în timp ce el era la urgență. Vine peste două săptămâni și anunță că renunță la acuzații, ceea ce a fost super drăguț din partea lui.

Ies în Holloway să mă îmbăt de fericire. Pe drum spre casă, un nenorocit se ia de mine și mă snopește în bătaie. Asta-i viața.

Eram într-o excursie cu școala spre teatru sau ceva de genul ăsta – au trecut prea mulți ani ca să-mi amintesc exact. De plictiseală, m-am apucat să scriu pe bilețele chestii tâmpite despre profesorii care ne supravegheau și să le dau colegilor, care au continuat activitatea cu mare interes. Una dintre profesoare era doamna Bush (Tufiș).

N-a durat mult până am început să facem glume despre tufișul doamnei Bush, de genul: „Doamna Bush și-a tuns tufișul!". După care am ajuns la „D-na Bush îi suge pula d-lui Fisher" și „D-na Bush vrea toată ziua să și-o tragă în tufiș".

O colegă proastă ca noaptea e atât de șocată de aceste mizerii, încât se hotărăște să ne pârască. Eu și colegii încercăm să scăpăm de bilețele, le rupem, le aruncăm la gunoi. Dar ea oricum ne pârăște, iar domnul Fisher scoate bilețelele din coș, le lipește și le predă directorului, care mă cheamă la școală în ziua următoare și îmi spune să-i explic ce înseamnă ce scrie pe ele.

Dna Bush e cu noi în birou tot timpul ăsta. Acum că mă gândesc în urmă, cred că i s-au părut amuzante, dar în momentul ăla eram pur și simplu distrus de rușine. Mi-am început explicațiile cu „Păi…când un bărbat și o femeie se iubesc…" De atunci am rămas obsedat de sex.

Știi când vine trenul și ai un impuls puternic și cretin de a te arunca pe șine în fața lui? Sau când stai în fund, cu picioarele în aer, pe acoperișul unui bloc, și-ți vine să-ți iei avânt în palme și să sari? Așa am pățit eu în școala primară, pe când aveam un creier mult mai mic decât al unui adult și mi-era greu să-mi stăpânesc pornirile astea anti-Darwiniste. Profesoarei mele i-a luat super mult să-mi noteze lucrarea și eu m-am săturat să tot aștept, aș luat-o razna și am vrut să-i închid cartea în nas cu zgomot, dar am lovit-o în ochi cu colțul copertei.

A început să plângă, ceea ce a fost foarte nasol, dar am refuzat să-mi cer scuze, așa că m-a dus la director și i-au sunat pe părinții mei. Nu erau acasă așa că le-au lăsat un mesaj vocal. Știam că părinții mei o să fie la lucru câteva ore, așa că am fugit acasă cât de repede am putut și am șters mesajul. Asta n-a contat prea tare, pentru că adulții vorbesc mult mai mult decât își închipuie copiii, așa că am intrat rău de tot în belea, mai ales că de curând aruncasem în budă echipamentul sportiv al unei colege. Ca pedeapsă, mama m-a pus să duc înapoi la magazin jocul Pokemon Yellow pe care tocmai îl primisem. Când m-am dus la facultate și am stat singur, primul lucru pe care am dat banii de la ai mei a fost un joc Pokemon Yellow.

Am avut interdicție la magazinul Sainsbury din zona mea atunci cînd, din cauza lipsei de bani, am fost obligat să fur 12 lămâi. Vă puteți imagina mutra paznicului atunci când mi-a deschis rucsacul și a scos din el lămâie după lămâie, după lămâie. Ne-a bușit pe toți râsul. În orice caz, după întâmplarea asta, am primit o scrisoare sfâșietoare de la patronul Sainsbury (scrisă de mână personal, probabil cu propriile lacrimi) în care mă anunța că nu mai am voie să intru în Sainsbury.

Au trecut doi ani de atunci și nu-mi pasă de ordinul de interdicție. Iată-mă din nou în magazin.

În nici jumătate de oră, sunt din nou în camera paznicilor, de data asta cu prietenul meu, cu care comisesem împreună jaful secolului: trei caramele. Să știți că nu sunt o hoață compulsivă, a fost o coincidență că singurele mele infracțiuni (sincer) au fost comise în același magazin și că am fost prinsă de fiecare dată. Sunt un hoț foarte prost, cum mi-a zis și mama câteva ore mai târziu.

De-a lungul vieții, figura autoritară de care m-am temut cel mai mult a fost mama. E genul de femeie dură, serioasă și foarte respectuoasă. După ce am scăpat de paznic, am mers să mă întâlnesc cu mama, care mă aștepta la Indo, o cârciumă din Whitechapel. Dar mă sună cu un sfert de oră înainte de întâlnire să-mi spună că vrea să ne întâlnim FIX ÎN MAGAZINUL SAINSBURY UNDE TOCMAI FUSESEM PRINSĂ FURÂND pentru că voia să cumpere ceva și să-mi ceară părerea.

N-am reușit să găsesc nicio scuză, m-am blocat. Am încercat să-i zic că e prea frig acolo de la frigidere sau că miroase urât, dar normal că pentru ea n-au avut niciun sens, așa că a trebuit să-i spun ce se întâmplase. A urmat liniște, după care mi-a spus: „Stai acolo." Am simțit un gol în stomac, ca și cum mă pregăteam de ghilotină. A apărut în bar și a început să urle la mine în fața tuturor de acolo – atât de tare încât cineva a venit să mă întrebe dacă eram ok. Nu eram ok. Mă simțeam umilită. Nici acum părinții nu mă iau cu ei la cumpărături ca să nu-i fac de râs. Mi-e ciudă că nu mă mai pot juca cu frate-miu cu cărucioarele în magazin.

Eram într-o tabără de vară pentru evrei pe când aveam cam 13 ani și una dintre liderele taberei era o evreică super drăguță cu păr ondulat. Avea vreo 17 sau 18 ani și eram total îndrăgostit de ea. Făceam împreună niște felicitări sau ceva, iar eu decupam inimioare, când s-a întors cu spatele la mine și nu m-am putut abține să nu-i tai o șuviță de păr. S-a uitat la mine de parcă tocmai mă văzuse scoțându-mi pula dintr-o pisică.

Inima mi s-a frânt pe loc, în timp ce primeam lecții de la lidera taberei despre răutate, violență și sexism. Cea mai mare pedeapsă a fost că m-au scos din grupul ei și n-am mai văzut-o toată săptămâna. Am încercat să îmi cer scuze în timpul prânzului, dar se ferește de mine până în ziua de azi. Încă te iubesc, Maya.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Vreți și alte povești?
Întâlniri dezastruoase
Povești de căcat