Iarba şi bunele maniere – Transmiterea tradiţiilor

O tradiţie e importantă doar dacă o dai mai departe la fel cum ai primit-o. Ritualurile de fumat sunt în mod special foarte complexe, dar natura lor e una efemeră. În afară de cunoştinţele de bază pe care le implică procesul, un iniţiat trebuie să fie destul de responsabil încât să facă faţă efectelor drogului înainte să fie adus în confrerie. Problema e că mentorul e de obicei doar un pic mai matur decât ucenicul său şi rareori are răbdare ca ăla micul să fie pregătit. Asta e natura tinereţii, a familiei şi chiar şi a prostiei.

Prima dată când am fumat verde am făcut-o ca un copil prost, fără niciun sfat de la alţii. Am cumpărat ceva gen jumătate de gram cu 20 de dolari de un copil rasist cu care aveam în comun doar ora de sport. Am luat-o acasă, am rulat-o în ambalajul de la un pliculeţ de ceai, am dat foc invenţiei mele şi am inhalat toate fumurile. Imediat după aia mi-am sunat fratele mai mare, care era la facultate, ca să mă laud cu noul nivel de conştienţă pe care îl atinsesem.

La celălalt capăt al firului, fratele meu era fascinat. M-a întrebat dacă eram spart încă şi i-am răspuns „da, cred că da.” Mi-a zis că mâncam căcat. Cu dezamăgire mi-a spus că, dacă aş fi fost spart, aş fi ştiut-o sigur, apoi mi-a spus că el bagă ganja din liceu. Şocat şi treaz ca o măicuţă, am jurat că voi învăţa cum să fumez căcatul ăsta înainte să merg să-l vizitez, dar asta a rezultat doar în mai multă risipă de iarbă bună.

Când am ajuns la casa lui din Ithaca, fratele meu a avut în final ocazia să-mi verifice metodele şi să mă înveţe ceea ce trebuie. M-a văzut cum rulam un cui şi a aruncat mâinile în sus dezgustat. Când a văzut cât fum am lăsat în bong-ul lui, mi-a ordonat să-mi curăţ farfuria, ca să nu întinez numele familiei cu manierele mele proaste. De câteva ori m-am făcut prea praf şi am început să spun tot felul de căcaturi, la care el a răspuns cu fraza: „nu ai de ce să te temi, decât de frica în sine.” M-am întors la şcoală în acel an cu mai multe cunoştinţe despre fumat decât orice coleg de-al meu.

După prima vizită eu şi frati-miu mereu am vorbit în timp ce fumam. De sărbători mereu le spuneam părinţilor că vrem să discutăm ca fraţii şi ieşeam să fumăm pe străzile suburbiei şi ne întorceam doar după ce adormeau toţi, ca să halim ce-a mai rămas prin frigider.

O dată, de Crăciun, am văzut o sclipire în ochii verişorului meu mai mic, Eli, când ne-a văzut cum ne încheiam la geci ca să ne plimbăm. În acel moment am realizat că avea aceeaşi vârstă pe care o aveam şi eu când m-a pus frati-miu la punct şi probabil ştia ce urmează să facem. I-am privit cumva în minte pe sub freza lui castron şi am văzut aceleaşi eşecuri de fumat pe care le-am trăit şi eu, aceleaşi idei greşite despre ce înseamnă să fii praf. Mi-era clar că doreşte să înveţe. Câteva clipe după aia am spus: „Eli, ce naibii faci? Vino şi îmbracă-te.” Frati-miu s-a uitat atent la mine. Deşi era sceptic în privinţa deciziei mele, el ştia că, la fel cum el mă învăţase pe mine, eu urma să-l educ pe Eli. Am văzut cum Eli şi-a mascat entuziasmul şi s-a îmbrăcat cu mâinile tremurând de entuziasm.

În maşină m-am întors de pe scaunul din dreapta, m-am uitat la Eli, care îşi pusese centura din mijloc, de pe scaunul din spate şi i-am spus ceea ce ştia deja: „Eli, noi fumăm verde. Ai mai fumat până acum?” A negat din cap, a făcut o pauză scurtă, pe urmă a dat din umeri. „Atunci noi o să-ţi arătăm cum se face. Să nu faci asta cu toţi prietenii tăi tembeli, da?” A dat din cap până i-a ieşit freza de castron de sub gluga hanoracului. I-am dat cuiul şi i-am spus cum să tragă. Până l-a terminat deja fuma ca un maestru şi eu şi frati-miu îl felicitam. Apoi am observat că deja trecuse o oră de când plecasem. Eu şi frati-miu voiam să mai stăm, aşa că l-am trimis pe Eli acasă.

„Stai, nu veniţi şi voi cu mine?” Eli se panicase. Eu şi frati-miu i-am spus lui Eli „O să fie bine. Haleşte nişte resturi şi culcă-te. N-o să-şi dea seama nimeni.” De la experienţa bestială pe care o avusese până atunci tripul lui Eli s-a transformat în paranoie. Când am ajuns acasă frati-miu era îngrijorat c-o să-l miroasă p-ăsta micul, aşa că a suflat fum de ţigară peste Eli în timp ce se rotea. Pe un ton matur Eli ne-a spus: „e ok, ei ştiu că fumez ţigări.”

L-am trimis pe săracul Eli în burta balenei singur şi nu ne-am mai gândit la el până a doua zi când a venit la noi să ne pună nişte întrebări. În cel mai politicos mod posibil ne-a întrebat ce dracului era în capul nostru: „Am intrat şi erau cu toţii treji! M-au întrebat dacă vreau desert şi chiar voiam, doar că am mâncat trei porţii de plăcintă de cartofi dulci şi acum ei cred că-mi place la nebunie, deşi n-o suport. Dimineaţa asta eram atât de stors că taică-miu credea că am gripă.” Avea cearcăne mari sub ochi, deci i-a fost greu să adoarmă. Fiind prezenţi la aproape toatele experienţele dubioase de viaţă ale lui Eli, eu şi frati-miu am reacţionat la fel ca atunci când fusese lovit în coaie pentru prima dată sau prima dată când credea că o fată e drăguţă, am râs ca hienele făcând toată experienţa lui şi mai naşpa decât era deja. La ce altceva sunt buni fraţii mai mari?

Eli a fost lovit de multe ori în coaie, iar interesul lui pentru sexul opus a tot crescut, dar n-a mai fumat niciodată verde după seara aia. În fiecare vacanţă îl invităm să vină cu noi când ieşim la plimbarea noastră, în care a ajuns să meargă şi sora lui mai mică. Dar Eli e adamant. Nu-mi dau seama dacă noi l-am făcut să renunţe la verde sau dacă doar l-am ajutat să-şi descopere propriile gusturi, dar, oricum ar fi, el ne este recunoscător. Deşi tradiţia noastră s-a cam rupt cu Eli, noi credem că puştii lui o să fie mult mai receptivi la antrenamentul nostru când va veni şi vremea lor.

Traducere: Mihai Popescu

Citește și restul articolelor din rubrica noastră jovială Iarba și bunele maniere.