Cel mai prost regizor de la Hollywood din toate timpurile

Alan Smithee a tot făcut filme de căcat în ultimii cincizeci de ani. Nu doar blockbustere mizerabile sau comedii siropoase sau thrillere psihologice din alea ambițioase care n-au sens pentru nimeni în afară de scenarist – ci toate felurile de filme penibile. Filme atât de îngrozitoare încât nimeni nu și-ar vrea numele asociat cu ele.

Și tocmai de asta e catalogul de filme Smithee atât de prost: pentru că Alan Smithee (sau uneori Allen Smithee) e un pseudonim folosit de-a lungul anilor de diverși regizori care au vrut să se distanțeze de filme asupra cărora n-au avut control și pe care le consideră niște eșecuri.

Primul film semnat Smithee a fost un western din 1969, Moartea unui pistolar. După ce actorul principal, Richard Widmark, a refuzat să mai lucreze cu regizorul original pe la jumătatea filmărilor, a continuat filmul un alt regizor. Cum niciunul dintre regizori n-a vrut să-și asocieze numele cu filmul final, Breasla Regizorilor din America l-a semnat cu numele lui Allen Smithee, și așa a luat avânt cariera lui. De-a lungul anilor, CV-ul lui Smithee a inclus o comedie cu cowboy în care a jucat David Hasselhoff; o continuare la Păsările lui Hitchcock; un episod din serialul ratat Mrs. Columbo; și o continuare la Dune, pentru că scenaristul și regizorul filmului original, David Lynch, n-a fost mulțumit de montajul pentru televiziune. Astfel, Smithee a ajuns „cel mai cunoscut nimeni de la Hollywood", conform revistei Guild.

Profesorul Jeremy Braddock de la Universitatea Cornell, care a editat cartea Regizat de Alan Smithee, mi-a explicat cum se nasc și mor carierele regizorilor în funcție de reputațiile lor. „Pe la sfârșitul anilor 1960, regizorii au primit mai multă libertate să facă filme, mai multă libertate ca să se consacreze drept artiști și autori. Asta înseamnă că numele lor pot crește în valoare sau pot fi asociate cu o producție proastă sau compromițătoare. Așadar, din cu această perioadă, numele regizorului a început să fie folosit ca instrument de marketing."

În cartea lui, Braddock ia ideea de autor – regizorul ca autor și artist – și o aplică la filmele lui Smithee. Chiar dacă fiecare film a fost regizat de altă persoană, susține el, filmele lui Smithee dezvăluie mai degrabă influența industriei decât un individ anume. Apoi, Braddock sugerează că și „asta e o formă de geniu, geniul sistemului. Toate studiourile astea mărețe pot fi considerate autori, într-un fel."

Rick Rosenthal a regizat filmul din 1983 Bad Boys, care a contribuit la lansarea carierei lui Sean Penn, iar acum e producător consultant pentru drama transgender lăudată de Amazon, Transparent. Dar nu prea are chef să fie asociat cu continuarea filmului clasic al lui Hitchcock, Păsările II, pe care l-a regizat, după care n-a mai vrut să fie asociat cu el. Tippi Henden, care a jucat atât în filmul original, cât și în continuare, a spus despre film: „E absolut oribil. Mi-e o jenă teribilă că am jucat în el. "

Rosenthal susține că filmul a fost o reușită pentru producătorii de la Showtime și mi-a zis că faptul că a folosit numele lui Smithee n-are nicio legătură cu succesul filmului. S-a angajat să-l regizeze cu condiția ca anumite părți din scenariu să fie schimbate, „dar acele scene au fost scoase și au fost înlocuite cu scenele originale și mi s-a zis că trebuie să le filmez. Filmul a ieșit altfel decât mi-am închipuit. "

Din păcate pentru alții aflați în aceeași situație cu Rosenthal, nu e întotdeauna ușor să-l faci pe Smithee să încaseze lovitura de reputație. Breasla Regizorilor curatoriază atent fiecare cerere a pseudonimului și negociază cu compania de producție a filmului, iar regizorul își poate pierde drepturile asupra filmului și orice venituri rezultate din el. Rosenthal își amintește că audierea lui a fost o experiență pozitivă – „un fel de proces de vindecare ", după cum mi-a zis.

Tony Kaye, regizorul filmului American History X, a descoperit că poate înrăutăți teribil lucrurile. El a obiectat împotriva influenței actorului principal al filmului, Edward Norton, asupra studioului. În timpul procesului de editare, Kaye a cheltuit 100 000 de dolari pe anunțuri în care îl denunța pe Norton în presa din LA și a invitat un rabin, călugăr și un preot ca să-l ajute să medieze înțelegerea cu reprezentantul studioului. Mai târziu, când a încercat să se disocieze de film și să-l atribuie lui Smithee, Breasla a hotărât că conflictul a fost prea public ca să mai încerce să se distanțeze de film, așa că i-a respins cererea.

Și Rosenthal a luat foarte personal înțelegerile cu studiourile în trecut. Nu a mai lucrat cu Showtime după Birds II și a întrerupt cu stil legăturile cu Warner Bros: „Am angajat un avion să zboare cu un banner deasupra studioului și să-i anunțe că renunț la colaborarea cu ei. N-am mai lucrat cu ei timp de 11 ani. "

Deși își dorește să fi urmat sfaturile prietenilor și să fi luat în considerare proiecte viitoare, Rosenthal recunoaște că e ușor să te porți irațional în industria cinematografiei: „Te cerți cu cineva și te gândești ‚De ce dracu' să lucrez eu din greu pentru cineva care nu pricepe? '

Trailerul unui film de Alan Smithee, 'Burn, Hollywood, Burn'

Oficial, Smithee s-a pensionat după lansarea filmului din 1997 Burn, Hollywood, Burn. Această satiră cu buget mare avea drept personaj principal un regizor pe nume Alan Smithee. Când Smithee – Eric Idle din Monty Python – realizează că nu se poate disocia de filmul său pentru că are același nume cu pseudonimul Breslei, fură filmul și amenință să-l distrugă. În mod ironic, Burn, Hollywood, Burn, a ieșit atât de prost încât adevăratul regizor, Arthur Hiller, a ales să folosească pseudonimul Smithee ca să se distanțeze de el.

Și n-a fost doar un truc publicitar, pentru că filmul a câștigat cinci premii Zmeura de Aur, inclusiv pentru Cel mai prost film. Roger Egbert l-a numit un film spectaculos de prost – incompetent, neamuzant, prost conceput, executat la fel de prost, cu un scenariu penibil și jucat de actori care par niște iepuri în lumia reflectoarelor. De atunci, Breasla a început să folosească alte pseudonime, deși unii regizori continuă să se ascundă sub numele lui Smithee, așa cum atestă pagina lui de IMDB.

Rick Rosenthal crede că singurul mod în care noii regizori își pot garanta controlul creativ și pot evita să recurgă la utilizarea pseudonimului ar fi să facă filme cu buget redus, pentru că „în momentul în care un regizor are un eșec, aripile îi sunt retezate. Devine tot mai dificil să rețină controlul pe care l-ar fi avut înainte ca un film mare să dea rateu. "

Smithee și influențele studiourilor care l-au format vor continua să trăiască prin blockbusterele extravagante pe care le-am văzut în ultimul deceniu, căci echipele enorme rămîn loiale studiourile, și nu regizorilor. Deși Alan Smithee n-o să câștige niciodată un Oscar, filmele atribuite lui dezvăluie ce se întâmplă când viziunea unui individ e zdrobită de industrie. Poate că nu e un autor cu adevărat, dar măcar ne-a oferit niște filme cretine memorabile.

Urmărește VICE pe Facebook.

@bofrankln

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre film pe VICE:
Ăsta e cel mai tare film horror din ultimii ani
„The Look Of Silence" e un documentar mai șocant decât orice film horror
Scenaristul filmului „Robocop" face un film despre atentatul din Boston