FYI.

This story is over 5 years old.

Stiinta

Cea mai bătrână persoană din lume și-a urât fiecare zi din viață

Femeia de 128 de ani consideră că viața ei lungă e o pedeapsă de la Dumnezeu.
Fotografie via Getty 

Conform guvernului rus, o cecenă pe nume Koku Istambulova are 128 de ani, ceea ce o face nu doar cea mai bătrână persoană de pe Pământ (ultima care a deținut acest titlu, Chiyo Miyako, avea 117 ani), ci și cea mai în vârstă decât oricine altcineva din istoria recentă. Vârsta ei e imposibil de verificat pentru că documentele i s-au pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Cecen, dar pașaportul său spune că data ei de naștere e 1 iunie 1889. Și culmea e că și-a urât fiecare clipă din viață de când s-a născut.

Publicitate

„N-am avut nici măcar o zi fericită în viața mea. Am muncit de am rupt, am săpat grădina. Sunt obosită”, a declarat Istambuloya pentru Daily Mail. Când a fost întrebată care-s secretele ei pentru longevitate, a zis, „A fost voia Domnului. N-am făcut nimic ca să se întâmple asta… Viața asta lungă nu e un dar de la Dumnezeu, ci o pedeapsă.”

Rusia din secolul al XIX-lea era un loc destul de dur în care să te naști, iar Istambulova a trecut prin cele mai urâte incidente din secolul XX. A supraviețuit Primului Război Mondial, Revoluției Rusești, celui de-al Doilea Război Mondial și deportării pe care o ceruse Stalin pentru cecenii din Kazakhstan și Siberia („Am simțit cât de mult ne urau cazacii”, a zis ea). Își amintește cum era bătută de bunica ei pentru că nu se îmbrăca destul de modest când era mică și că tot săpa gropi și cultiva pepeni. Toți copiii ei au murit, chiar și o fată care a atins vârsta de 104 ani.

Nu e nicio lecție pe care o poți trage de aici, pentru că așa e viața. „Când mă uit în urmă la viața mea nefericită, îmi doresc să fi murit când eram tânără”, a declarat pentru Mail. „Când lucram, zilele treceau cât ai clipi. Iar acum nu mai trăiesc. Ci mă târăsc de la o zi la alta.”

Ziua ei de naștere e în câteva săptămâni!

Articolul a apărut inițial pe VICE US.