Chestii

Regizorul acuzat de viol care o să fie milionar mulțumită „Bohemian Rhapsody”

Mulți de la Hollywood sunt nemulțumiți de cum s-ar putea rezolva cazul ăsta.

de Kara Weisenstein; translated by Diana Pintilie
03 Februarie 2019, 8:19am

Stânga: Bryan Singer, fotografie de Jon Kopaloff/FilmMagic via Getty. Dreapta: Rami Malek în Bohemian Rhapsody, fotografie de Nick Delaney via 20th Century Fox

Articolul a apărut inițial în VICE US

The Hollywood Reporter a informat că, în ciuda faptului că a fost concediat de la filmările Bohemian Rhapsody, regizorul Bryan Singer ar putea câștiga 40 de milioane de dolari de pe urma producției. Singer a fost concediat după ce nu s-a mai prezentat pe platou. Totodată, el e subiectul unui scandal serios din cauza acuzațiilor de viol și agresiune sexuală.

Pe 7 decembrie, Deadline a informat că Singer era dat în judecată pe motiv de agresiuni sexuale față de o adolescentă, la o petrecere din 2003. Pe 24 ianuarie, The Atlantic a publicat un articol care detalia acuzațiile împotriva lui Singer și a scos la lumină câteva alte acuzații de la presupuse victime. În aceeași zi, GLAAD Awards a anunțatfilmul Bohemian Rhapsody era exclus, ca act de solidaritate față de supraviețuitorii agresiunii sexuale. Și publicația Time’s Up a publicat o declarație în care făcea presiuni ca Hollywood să ia în serios aceste acuzații împotriva lui Singer.

Cu toate astea, filmul despre Queen, care a primit recenzii mixte, a luat o grămadă de premii la Globurile de Aur și a mai fost nominalizat pentru cinci categorii la premiile Oscar, inclusiv pentru „Cel mai bun Film”.

Conform THR, istoricul comportamentului haotic al regizorului se întinde pe mai bine de un deceniu, iar la filmările Bohemian Rhapsody nu a fost cu nimic diferit. „Malek, care intra la machiaj la șase și jumătate dimineața, era nevoit să-l aștepte pe regizor”, se arată într-un articol despre producție.

Dexter Fletcher a fost angajat să termine filmul, însă Singer și-a păstrat dreptul regizoral, ceea ce înseamnă că e posibil să primească „compensații de sprijin”, adică un procentaj din profit după ce filmul își acoperă cheltuielile, plus bonusuri de box office. Plata lui Singer pentru Bohemian Rhapsody nu a fost divulgată, dar omul primește zece milioane de dolari ca să facă Red Sonja, film care-i va propulsa cariera.

THR a mai menționat că cel mai probabil Singer și-a negociat „o compensație” în contractul regizoral pentru Bohemian Rhapsody. Probabil de acolo se trag acele 40 de milioane de dolari. Filmul a strâns 817 milioane de dolari în toată lumea, conform THR, iar asta înseamnă că Singer ar putea primi și mai mulți bani.

Se înțelege de ce studioul Fox, care a co-finanțat și lansat filmul, nu este deloc mulțumit să-i plătească lui Singer 40 de milioane de dolari. Conform surselor de la THR, Fox „ia în calcul toate opțiunile legale în privința obligațiilor financiare față de Singer”. De exemplu, dreptul său la compensații ar putea fi anulat dacă studioul dovedește că Singer a fost concediat pe bună dreptate, deși cel mai probabil au negociat o amnistie, când regizorul a fost concediat, adaugă sursele.

Concedierea lui Singer nu a avut nicio treabă cu acuzațiile aduse împotriva sa, însă e clar că i-au afectat șansele să primească o compensație uriașă pentru Bohemian Rhapsody. Cel mai probabil nu o să urce pe scenă la Oscar, chiar dacă filmul câștigă (nimeni din echipa filmului nici măcar nu i-a mulțumit la Globurile de Aur), cariera lui Singer a fost compromisă din cauza scandalului.

Întrebarea este dacă acuzațiile împotriva lui, care circulă de ani de zile, vor avea repercusiuni asupra sa.

Urmărește-o pe Kara Weisenstein pe Twitter.