istorie

Părul spune mai multe despre tine decât crezi

Ne-am uitat la felul în care scalpul uman e pânza perfectă pentru rebeliune, experimentare și comunicare.
7.3.18
Ilustrații de Ashley Goodall

Articolul ăsta e susținut de John Frieda Haircare, experții când vine vorba de îngrijirea părului adaptată nevoilor personale. În articolul ăsta, ne uităm la istoria părului și la modul în care a fost folosit ca instrument care reflectă și, în același timp, se revoltă împotriva culturii dominante.

Părul înseamnă mai mult decât niște fire maleabile din filamente de proteină, e, probabil, unul dintre cele mai importante limbaje corporale pe care le stăpânim. Se adaptează, cade și se remodelează, exact la fel ca limbajele noastre verbale. Dincolo de definiția sa macro, părul (și ceea ce facem cu el) e complex și grăitor, la modul serios, în ce privește atitudinile societății de-a lungul istoriei.

Publicitate

„Părul este unul dintre cele mai puternice simboluri de identitate personală și de grup. E puternic în primul rând pentru că e fiziologic (spre deosebite de haine) și, ca atare, extrem de personal, iar în al doilea rând pentru că, deși e personal, e și public mai degrabă decât privat”, a declarat pentru VICE Anthony Synnott, profesor de sociologie și antropologie la Universitatea Concordia. „E extraordinar ce poate să facă: e o expresie a sinelui; sistem de comunicare; formă de protest; semnalează identitatea și determină schimbare.”

Părul împletit constituie probabil una dintre cele mai vechi coafuri atestate istoric, iar la ora actuală se află în centrul unei dezbateri contemporane dezvoltată în jurul ideii de egalitate și apropriere. Ne certăm pe tema lui de secole. Dacă ne uităm în urmă cu 30 000 de ani, la Venus of Willendorf – o sculptură în calcar a corpului feminin, găsită în Austria – și Egiptul Antic, o imagine cu păr împletit a fost găsită într-un cimitir despre care se spune că a apărut în timpul primei dinastii a Faraonului Menes. Ulterior, de-a lungul istoriei, de la formele de artă din Epocile de Bronz și de Fier, vedem pe toată lumea, cu cățel, cu purcel, că pozează cu păr și bărbi împletite și răsucite: sumerieni, egipteni antici, greci antici, hatieni, cilicieni, georgieni, armeni.

Dincolo de scopul estetic, împletiturile erau o metodă de comunicare. Ești măritată? Ești în doliu? Cauți partener? Părul avea răspunsul. Și dacă voiai să te dai mare cu bogăția și statutul tău social, într-o perioadă în care nu existau wi-fi-ul și Instagramul, puteai să spui asta și cu împletituri. Și gestul de a împleti avea o importanță socială – nu doar pentru că timpul pe care-l necesită face ca spusul de povești să fie inevitabil, ci și datorită tradiției de apropiere între generații care vine la pachet cu transmiterea abilităților din mamă în fiică.

Publicitate

Cercetarea asta amintește de sentimentele lui Audre Lorde asociate cu auto-îngrijirea (a se nota că auto-îngrijirea nu e absolut deloc limitată la tratamente externe precum coafura, desigur): „A avea grijă de mine nu e un răsfăț, e auto-conservare, iar ăsta e un gest de război politic.”

A te îngriji și, în mod special, a-ți îngriji părul, are rădăcini în structurile sociale. Vedem o atitudine publică de sfidare în Japonia anilor ’20-’30, când femeile făceau această chestie numită mimi-kakushi (se traduce ca „ascunderea urechilor” și chiar asta înseamnă.) Părul era dat pe spate peste urechi și prins în coc la baza gâtului. În curând, au fost adoptate și buclele și onduleurile permanente. Era un stil destul de controversat, pentru că reflecta influențele occidentale, pe care cetățenii niponi trebuia să le respingă cu fermitate; femeile care îl purtau erau curajoase și cool.

De-a lungul istoriei, părul a mai fost folosit și ca să reflecte și să submineze așteptările tradiționale de gen. Lungimea părului în sine e o parte interesantă a poveștii sale în toate momentele istorice. Lungimea lui la un moment dat, la un anumit gen, poate să simbolizeze un baștan respectabil; lungimea sa în altă perioadă istorică, pe un alt gen, poate să simbolizeze o respingere totală a normelor sociale. Socioloaga americancă Rose Weitz a propus la un moment dat ideea că cea mai răspândită regulă culturală despre păr e că părul femeilor trebuie să fie diferit de cel al bărbaților.

Doctorul Lauren Rosewarne, lector senior la Școala de Științe Politice și Sociale de la Universitatea din Melbourne, a declarat pentru VICE: „De la femei ne așteptăm să-și dedice energie și resurse financiare din plin în munca înfrumusețării, dar dacă și bărbații se comportă așa, sunt considerați vanitoși sau chiar feminizați.” Aceasta mai adaugă: „De la bărbații din cultura noastră ne așteptăm să nu vrea să fie ca femeile și parte din această atitudine e să nu recurgă prea mult la aceleași practici de înfrumusețare ca și ele.”

Publicitate

Mai avem la dispoziție și anecdota despre protestul lui Francis Russell, al Cincilea Duce de Bedford. În perioada neoclasică, la un moment dat în a doua parte a secolului XVIII, bărbații au început să se tundă scurt, din spirit de solidaritate cu Ducele, care își aranja așa părul ca să protesteze împotriva unei taxe pe pudra de păr. Povestea spune că i-ar fi pus chiar și pe asociații lui să plătească o amendă, dacă erau prinși cu părul lung și pudrat.

În anii ’50, femeile occidentale conservatoare se duceau la salon ca să li se retușeze părul tapat. Asta în sine reflectau atitudinile față de timp și bani după război, dar mai setează și un jalon față de care să se revolte generația următoare. Versiunile mai tinere și din ce în ce mai vocale ale acestor femei au adoptat curând look-ul ca un cuib de viespi – o copie mai haotică a părului tapat, care le reflecta atitudinea fără de reguli. Dar în anii ’60, aceste tinere trecuseră de la a-și provoca mamele prin imitări premeditate la primele tentative de a submina normele de gen, cu tunsoarea still pixie.

Sărim în anii ’80. În deceniul excesului, chiar și cel mai apatic votant putea fi văzut cu bulce Jheri, păr dat pe spate plin de briantină și onduleuri inspirate de Elvis. Dar rebeliunea punk din Anglia a fost cea care a ignorat aproape complet binomul de gen. Indiferent de gen, trebuia să ai părul în sus și ostentativ, ras și transformat în țepi și să fie orice culoare, dar nu cea naturală. Una dintre cele mai înalte creste documentate istoric măsoară 1,13 metri înălțime. Necesita trei tuburi de spray de păr și un flacon mare de gel ca s-o țină în picioare. Poate cea mai macabră parte din poveste e că stilul își are originile în explozia de la bursă – când tinerii aveau destui bani cât să experimenteze mai des cu propriul păr decât când experimentau cu propria identitate, ceea ce, dacă stai să te gândești, nu e foarte punk din partea lor.

Folosing atitudinea punk ca glumă ca să vorbească despre propriul păr blond, Debbie Harry a avut o tentativă justă de a-l scăpa de impotența și ridiculizarea de care avea parte. S-a folosit de înjurăturile pe care i le ziceau camionagii și le-a întors cu vârf și îndesat. În timp ce stătea în fața colegilor ei de trupă, cu ochii la o scenă care acorda în general spațiu și atenție bărbaților, și-a numit formația Blondie și a cântat despre cum tabloidele îți distrug viața și lucrătoarele sexuale întrețin relații cu poliția. Și a făcut asta în timp ce traversa cu succes mai multe genuri.

Ce e amuzant e că părul blond a apărut în urma unei mutații genetice, chestie care, să recunoaștem, sună mai puțin sexy decât epitetul „platinat” în sine. Și, ca să anulăm orice stereotip despre blonde, mutația e doar de suprafață. Un studiu desfășurat la Universitatea Stanford acum câțiva ani a conchis că părul blond e rezultatul unei minuscule mutații genetice – schimbarea unei singure litere dintr-un A într-un G, ceva minor, când te gândești că sunt trei miliarde de litere în cartea ADN-ului uman.

Publicitate

„E un exemplu biologic excelent care arată cum trăsăturile pot fi controlate, precum și că nuanța blondă a părului e, de fapt, o diferență foarte superficială”, a declarat pentru National Geographic David Kingsley, profesor de biologie a dezvoltării, care a condus studiul. Deci, de exemplu, etichetarea lui Marilyn Monroe drept „blondă proastă”, prin prisma personei sale publice, nu e doar nedreaptă, având în vedere cât era de isteață și abilă, mai e și extrem de neștiințifică.

Mesajul părului se schimbă constant și are potențial fără de margini din punct de vedere istoric. Și aici vorbim doar de podoaba capilară – poți să explorezi pe cont propriu laserele și perucile pentru zona pubiană, pentru că e o cu totul altă discuție.

Acest articol e susținut de John Frieda Haircare, care au game anume formulate pentru blonde, brunete și roșcate, precum și produse gândite special pentru bucle, onduleuri și volum. Poți să afli mai multe de aici.