Publicitate
carte

De ce Angela Merkel vrea să aducă gaz rusesc în Europa

Germania și SUA trec, de mai bine de doi ani, prin momente tensionate. Una dintre cauze este relația specială pe care germanii au cultivat-o cu regimul de la Kremlin.

de Sidonia Bogdan
23 Martie 2019, 7:42am

Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Imagine via Αλέξης Τσίπρας Πρωθυπουργός της Ελλάδας / Flickr

Criza a culminat la summitul NATO de la Bruxelles, din iulie 2018, când Donald Trump a acuzat în mod direct Berlin că a devenit „captiv rușilor” din cauza dependenței germanilor de gazul rusesc. Acuzația bătea la proiectul ruso-german, gazoductul Nord Stream 2, care, dacă va fi implementat așa cum dorește cancelarul Angela Merkel, va duce la o creștere a influenței Rusiei în Europa. Controversatul proiect energetic al Germaniei a stârnit reacții în lanț, președintele Consiliului Europei, Donald Tusk, catalogându-l drept „o greșeală”.

De altfel, Comisia Europeană, SUA, Polonia, țările estice și Ucraina sunt cei cei mai mari opozanți ai proiectului lui Merkel. Mizele financiare în joc sunt uriașe.

Divergențele dintre SUA și Germania par că nu se vor aplana curând, din moment ce, acum două zile, Wolfgang Kubicki, vicepreședintele Bundestag, a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, ca ambasadorul SUA la Berlin să fie trimis acasă după ce acesta a criticat planul de cheltuieli al Germaniei pentru NATO. De ce se ceartă americanii cu nemții? Câteva teme mari îi despart în materie de interese geopolitice: gazoductul Nord Stream 2, retragerea SUA din acordul nuclear cu Iran și banii cheltuiți pentru apărare.

Tema banilor investiți în alianța NATO o las pentru altă dată, acum o să-ți explic relațiile ambivalente dintre Germania și Rusia și cum au ajuns cele două țări să aibă interese financiare comune.

De ce vor germanii să facă bani cu rușii

1553326591391-carte

Am citit cartea unuia dintre cei mai buni experți americani în spațiul ex-sovietic, profesor de administrație și pregătire diplomatică la Georgetown University, Angela Stent, director al Centrului de Studii Rusești, Eurasiatice și Est-europene. Lucrarea se numește Putin’s World. Russia against the West and with the rest și a fost publicată recent la Twelve Hachette Book Group.

Cartea lui Stent este cea mai cuprinzătoare expunere a politicilor internaționale ale lui Vladimir Putin și tratează relația ruso-germană într-un capitol separate- „Russia and Germany. The fateful Relationship”.

Stent explică optica germană față de regimul de la Kremlin, prin comparație cu cea americană, iar analiza sa se concentrează asupra perioadei care începe cu tumultuoșii ani ’90, când Europa a fost reconfigurată complet odată cu căderea zidului Berlinului și dizolvarea fostei Uniuni Sovietice, și până în zilele noastre.

Prezentul ne atinge inclusiv pe noi, românii, pentru că, luna trecută, cancelarul german Angela Merkel a sunat-o personal chiar pe premierul Viorica Dăncilă, pentru a pune presiune ca România să aibă o atitudine favorabilă celebrului gazoduct ruso-german. Fără success, de altfel.

Să fim bine înțeleși, și americanii au încercat diverse planuri pentru armonizarea relațiilor cu rușii, însă, prin comparație cu cele ale germanilor, de fiecare dată, relația diplomatică cu americanii s-a terminat dezastruos.

Pragmatismul german nu a semănat cu idealismul american

După căderea URSS, marile puteri au încercat o apropiere de Federația Rusă. Prima parte a anilor ’90 a fost un melanj de tentative romantice de răspândire a unor valori democratice, dublate în mod inevitabil de precauție în investiții de business din cauza corupției și impredictibilităților legislative. Dornic să occidentalizeze economia rusă, dar incapabil să lupte cu mafia și crima organizată, primul președinte al Federației Ruse după căderea URSS, Boris Elțîn, și-a terminat mandatele lăsând țara într-un haos economic generalizat.

Încă din acea perioadă, Germania s-a arătat a fi un partener de nădejde al rușilor în Europa.

„În timpul mandatului președintelui Elțîn, Germania - în ciuda faptului că se confrunta cu provocări economice și sociale după unificarea celor două Germanii - a fost acel partener puternic care a sprijinit politica și economia administrației Ieltin și a acționat ca avocat al Rusiei în structurile europene”, explică Angela Stent.

Nu numai mizele financiare, dar și unele cauze privind migrația au apropiat cele două țări. În anii ‘90, aproape 1,2 milioane de etnici germani au emigrat din fostele republici sovietice în Germania. Au format, mai târziu, un bloc politic de simpatizanți ai politicilor lui Vladimir Putin.

Ce a diferențiat abordarea germană față de cea americană în acea perioadă? Angela Stent explică foarte clar nuanța.

„În timp ce Germania a sprijinit programele de securitate americane, politica germană față de Rusia în această perioadă - și de atunci încolo – a fost diferită de politica SUA într-un domeniu major: promovarea democrației. Promovarea democrației în străinătate a fost adesea o parte a politicii externe americane - deși aplicată selectiv - dar nu a fost niciodată un element central în setul de instrumente de politică externă germană. În timpul administrației Clinton (1993-2001), o varietate de ONG-uri – unele aliate cu cele două principale partide politice americane - au participat activ la promovarea democrației în Rusia după prăbușirea sovietică. Toate partidele politice germane aveau filiale în Moscova și lucrau cu diferite grupuri politice, dar au evitat promovarea democrației și intervenția directă în modul în care erau organizate acele grupuri politice”, explică expertul american.

Precizarea devine importantă, pentru că este de notorietate că, în timpul conflictelor din Georgia și Ucraina, președintele Putin și-a justificat acțiunile acuzând Statele Unite că au intervenit în afacerile interne ale fostelor state ex-sovietice, prin ONG-urile care răspândeau valorile democratice în Rusia. De altfel, atunci când Putin a decis închiderea unor ONG-uri americane, cele germane au rămas în Rusia.

Schroeder și prietenia lui cu Putin

Perioada cea mai dinamică a relațiilor economice a înflorit însă după căderea lui Elțîn. La începutul anului 2000 a existat un transfer de putere între el și fostul ofițer KGB, Vladimir Putin. La acea dată, în Germania era la putere cancelarul Gerhard Schroder care, mai târziu, avea să aibă un rol decisiv în construirea gazoductului ruso-german.

Deși a câștigat alegerile, în anul 1998, printr-un program care critica aprins „diplomația de saună” a oponentului său politic, Helmut Kohl, fostul cancelar Gerhard Schroeder a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai președintelui Vladimir Putin și un susținător fervent al intereselor acestuia în lume. S-a simțit atât de apropiat de această țară, încât el și soția sa au adoptat doi copii orfani ruși dintr-un centru de plasament din Sankt Petersburg.

„Într-o zi de iarnă din 2001, Vladimir Putin, cancelarul german Gerhard Schroeder și soțiile lor au urcat într-o troică roșie, sania tradițională rusă, condusă de un bărbat în uniformă elegantă și trasă de trei cai purtând clopoței ce zornăiau în timp ce ei erau trași pe zapadă. Aceștia au vizitat domeniile regale Kolomenskoye regală din secolul al șaisprezecelea, cu casele sale din lemn roșu și bisericile în stil rusesc, cu cupole în formă de ceapă. Fără pălării sau blănuri, înfășurați în pături, transmiteau ideea că se bucurau de plimbare. Au admirat un portret al lui Petru cel Mare. Schroederii veniseră în Rusia pentru a sărbători Crăciunul ortodox rus cu familia Putin”, descrie Angela Stent prietenia dintre cei doi.

Amiciția dintre cei doi continuă și în prezent. La inaugurarea celui celui de-al patrulea mandat al lui Putin, în primăvara lui 2018, Schroeder a fost văzut în primul rând, lângă premierul Dmitri Medvedev și Patriarhul Chiril.

De ce sunt importante mizele energetice

1553326605983-Nord-stream-2-gazoduct
Traseul Nord Stream 2 pe lângă primul Nord Stream

Pe lângă interesele economice, energia a devenit unul dintre factorii cruciali în relația Germania-Rusia, lucru speculat enorm de către președintele Putin, întrucât dorința lui a fost să ridice Rusia la statutul de superputere energetică.

„În timpul mandatului lui Schroeder, Germania a importat aproximativ 36% din proviziile sale de gaze naturale prin conducte din Rusia, deși cifra a fost mult mai ridicată în unele părți ale țării, în special în Bavaria. După Revoluția Portocalie din 2004, când relațiile dintre Moscova și Kiev au fost tensionate, Gazprom și-a intensificat discuțiile cu companiile germane privind construirea unei conducte sub Marea Baltică pentru a ocoli Ucraina. Acordul Nord Stream a fost semnat în 2005 și gazoductul a fost deschis în 2011. Din punct de vedere al Gazprom, aceasta ar consolida și, eventual, spori dependența europeană - și mai ales cea germană de gazul rusesc într-o perioadă de prețuri ridicate la energie. Este cea mai vizibilă și controversată moștenire a legăturilor strânse dintre Schroeder și Putin. Astăzi, pe lângă rolul său în Nord Stream, Schroeder este președintele consiliului de administrație al companiei Rosneft, cea mai mare companie petrolieră rusă, condusă de Igor Sechin, care se zvonește că este unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia”, completează Angela Stent.

Cu puțin înainte de înfrângerea la alegerile din 2005 de către Angela Merkel, Schroeder a propus extinderea unui împrumut finanțat de statul german de 1,1 miliarde de dolari, pentru continuarea conductei. Drept răsplată, după ce a pierdut scaunul de cancelar, Schroeder a fost numit președinte al comitetului de acționari al conductei Nord Stream, devenind partener de afaceri al unor magnați ruși aproape de Putin.

Un alt german cu un rol fundamental în construirea gazoductului este Mathias Warnig, un fost ofițer de informații în Germania de Est, țară în care Putin a activat ca ofițer KGB. După căderea Zidului Berlinului, Warnig a devenit președintele filialei Băncii Dresdner în Sankt Petersburg, iar actualmente deține funcția de manager general Nord Stream.

„Argumentele în favoarea proiectului au fost că cererea de gaze a Europei va crește până în 2020, în timp ce producția internă va scădea, iar noua conductă va satisface aceste nevoi în plus. Ucraina crescuse taxele de tranzit pentru gaze, sporind astfel și interesul Rusiei pentru construirea conductei. În plus, sectorul energetic ucrainean este corupt. Argumentele împotriva proiectului au fost că gazoductul contravine obiectivelor UE de diversificare a aprovizionării, privează Ucraina de 2,3 miliarde de dolari din veniturile de tranzit, pune în pericol securitatea energetică a Europei și provoacă daune mediului”, explică expertul american miza proiectului.

Continuarea proiectului, adică Nord Stream 2, lungește prima conducta cu 750 km, alimentându-se cu gaz din Siberia. Noul gazoduct ar dubla capacitatea anuală la 110 miliarde de metri cubi. Compania rusă Gazprom ar acoperi aproape 50% din costurile de 9,5 miliarde de euro, iar restul s-ar împărți între companiile europene Engie SA, OMV AG, Royal Dutch Shell PLC, Uniper SE și Wintershall AG.

Pentru Germania, gazul rusesc oferă un avantaj de preț, cu aproximativ 20% mai mic decât gazul natural lichefiat american, iar miza americanilor ar fi ca Germania să cumpere de la ei, nu de la ruși. „Nu credem că este nevoie în mod fundamental de această conductă”, a declarat recent Dan Brouillette, adjunctul secretarului american pentru energie. „Rusia o va folosi ca pe o pârghie în Europa”.

Cum a gestionat Merkel moștenirea primită de la Schroeder

Cu această moștenire primită din partea lui Schroeder, Angela Merkel a trebuit să învețe echilibristică diplomatică în relațiile cu Rusia, mai ales după ce Vladimir Putin a decis, în anul 2014, anexarea ilegală a Crimeii, provincie care aparținea Ucrainei. Noul cancelar german s-a arătat revoltat față de acțiunile de agresiune asupra Ucrainei și a fost printre liderii europeni care au decis sancțiuni economice drastice pentru Federația Rusă.

După acest episod, relațiile Angelei Merkel cu Putin s-au deteriorat dramatic. Totuși, legăturile dintre cei doi actori sunt catalogate drept speciale, mai ales că ambii au trecut prin experiențe care i-au ajutat să cunoască în profunzime țara partenerului. Angela Merkel este fiica unui pastor protestant care și-a trăit copilăria în Germania de Est, locul în care și Vladimir Putin a activat ca ofițer KGD.

Potrivit dosarului Stasi, la care a avut acces după unificare, „deși Angela are tendința de a vedea rolul de lider al Uniunii Sovietice ca pe o dictatură căreia toate țările socialiste au fost subordonate, ea este entuziasmată de limba rusă și de cultura Uniunii Sovietice”, scrie Angela Stent în cartea sa.

Merkel și Putin sunt mai familiarizați cu mediul și cultura celuilalt decât ceilalți lideri mondiali. De altfel, este de notorietate că Merkel și-a decorat cabinetul de cancelar cu un tablou al Ecaterinei cea Mare, o prințesă germană care a devenit un simbol al istoriei ruse, după ce a fost și împărăteasă a Rusiei (1762- 1796). „Se înțeleg reciproc într-un mod unic. Asta consacră relația simbiotică dintre Rusia și Germania”, notează Angela Stent.

Menținând sancțiunile asupra Rusiei, din cauza Crimeii, sprijinită inclusiv de comunitatea germană de afaceri care face bani cu rușii, Merkel încearcă să-și conserve legăturile prin Nord Stream 2. Argumentul său suprem în apărarea proiectului este că gazoductul ar funcționa strict din rațiuni economice și nimic mai mult. Însă niciodată acest proiect nu se va rezuma numai la asta, el implicând și multe alte consecințe geopolitice.

De teama unei influența majore în Europa, europenii au împărtășit poziția SUA, liderii politici de la Varșovia comparând proiectul cu infamul pact din trecut, Ribbentrop-Molotov. Probabil că prin această comparație se merge mult prea departe, dar sensibilitățile istorice nu pot fi șterse atât de ușor cu buretele. Nici ele, dar nici istoria specială dintre Germania și Rusia.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre Rusia și influența sa în Europa:
Cinci momente când PSD a arătat că e mai apropiat de Rusia decât de America

Cum te manipulează Putin să crezi că democrația a murit în Europa

Am întrebat un expert militar cum ar putea fi Rusia invadată și cucerită