O călătorie în lumea Buckfast: băutura care te face rapid praf

Pe la 3 dimineața, pe o stradă suburbană pustie din centrul Scoției, tipul din fața mea tocmai a dat pe gât o sticlă de Buckfast dintr-o suflare, după care a vomitat-o imediat pe asfalt, între propriile picioare, sub forma unei băltoace roșii. „Căcat, e doar puțină vomă,” mormăie trist, dezamăgit că a irosit băutura care a devenit pentru unii un simbol al problemelor cu alcoolul din țară.

Dacă nu ești din Irlanda sau anumite părți din Marea Britanie, probabil n-ai auzit prea multe despre Buckfast. E un vin tonic fortifiat care, deși nu e foarte tare (are 15% alcool), are un conținut de cafeină pe mililitru mai mare decât Red Bull și e plin de zahăr și alte substanțe chimice delicioase. Ce e interesant e faptul că e fabricat de o comunitate de călugări benedictini care trăiesc în Devon. Se pare că au câștigat o grămadă de bănet cu el.

Buckfast are consistența unui sirop și te face praf într-un mod unic. Mie îmi place destul de mult și se pare că e foarte popular și printre anumite categorii de concetățeni de-ai mei – de obicei e vorba de categorii cu care toate celelalte categorii nu vor să aibă de-a face pentru că genul ăsta de oameni își pierd vremea pe la colțuri de stradă, se iau la bătaie și vandalizează orașul. Sloganul neoficial pentru această controversată băutură este: „Buckfast: te face praf rapid și cu fast.”

Popularitatea lui Buckie și baza lui de fani nu atât de populară duce deseori la asocieri între consumul lui și infracțiuni, mai ales din categoria violentă. Politicienii scoțieni aduc des acest subiect în discuție, dar cum politicienilor le place să arate cu degetul și să țipe la ținte ușoare, nu prea e credibil că sunt îngrijorați cu adevărat. Ca să aflu, am făcut o cerere la Poliția Scoțiană și i-am întrebat cât de des e menționat vinul Buckfast în procesele verbale de la diverse infracțiuni.

E imposibil să compari rezultatele din întreaga Scoție, pentru că sistemul de înregistrări n-a fost standardizat după ce forțele regionale ale națiunii au fost consolidate și au format Poliția Scoțiană anul acesta. Așa că m-am concentrat pe o zonă care conține așa numitul „Triunghi Buckie”: Airdrie, Coarbridge, Cumbernauld (unde băutura asta e foarte populară) și restul ținutului Greater Glasgow (unde băutura și violența în general sunt foarte populare). Cum toată această zonă intră sub jurisdicția poliției din Strathclyde, i-am întrebat pe ei cât de des apare Buckfast în rapoartele infracțiunilor.

Se pare că foarte des. Din 2008 până în 2012, Buckfast a fost menționat în aproximativ 2 893 de procese verbale pe an în dosarele poliției Strathclyde, ceea ce ar însemna cam opt infracțiuni pe zi. Curentul nu pare să se demodeze, iar 2013 pare să fie un an productiv pentru infracțiunile alimentate cu Buckie: până la sfârșitul lui august deja se înregistraseră 2 239 de cazuri.

Dacă sunteți în căutare de dovezi care să susțină teoria că Buckfast îi face pe tineri să comită infracțiuni, statisticile sunt destul de convingătoare. Sub 12% din aceste rapoarte implică fie infracțiuni mărunte, fie infracțiuni din Grupa 1, printre care se numără crime, atentate de asasinare, atacuri grave și răpiri. 58% dintre tinerii care au comis infracțiunile au vârste între 16 și 25 de ani.

Un sondaj efectuat de Instituția Tinerilor Infractori din Polmont în 2007 a avut rezultate izbitor de similare. Dintre tinerii infractori din centru, 41 de procente au declarat că Buckfast era băutura lor preferată. Dintre cei care erau în stare de ebrietate la momentul comiterii crimei, 43 de procente consumaseră Buckfast.

The Wetherspoons din Coatbridge – unul dintre puținele locuri din Greater Glasgow unde lumea nu consumă Buckfast

Ce a fost și mai surprinzător, au notat cercetătorii, a fost faptul că Buckfast nu a fost menționat de niciunul dintre respondenții din alte zone din țară cu o densitate mare a populației, cum ar fi Tayside și Edinburgh. Oare de ce le place oamenilor din Greater Glasgow Buckfast atât de mult?

Ca să aflu, am hotărât să intru în Triunghiul Buckie. Vineri seara am ajuns în stația Coatbridge Sunnyside într-un tren plin cu adolescenți beți care cântau imnuri ale echipelor de fotbal și cu grăsani între două vârste care cântau aceleași imnuri. Plimbarea spre centrul orașului – în timpul căreia am trecut pe lângă biserică și mall – a fost așa cum ne-am așteptat: totul era gri, fete în țoale de prost gust îi numeau labagii pe băieții care le strigau pe geamul deschis al mașinii, iar copiii beauu alcool în miezul zilei.

Buckie e foarte iubit în Coatbridge. Într-un supermarket de pe strada principală, managerița prietenoasă mi-a spus că vând câte o sticlă la fiecare zece minute. Ea nu era fană, dar jumătatea ei da. „Bărbatul meu  bea, dar are prieteni care nu pot, zic că-i înnebunește de cap,” a spus ea și a făcut o pauză. „Dar toate te înnebunesc, nu e diferit de altele.”

În Wetherspoons, o barmaniță veselă mi-a spus că a încercat foarte mult timp să convingă conducerea barului să aducă Buckfast, dar n-a reușit. În orice caz, mi-a indicat alte câteva baruri din zonă ale căror manageri aveau curajul să vândă Buckie.

Care e faza? M-am gândit să-i întreb pe niște liceeni care se plimbau printre sticle și care au vorbit c mine doar după ce i-am convins că nu eram un gabor în civil deghizat în jurnalist. „E ieftin și te ia rău de cap,” a strigat unul dintre ei.

Așa și este. Dar nu e, totuși, chiar atât de ieftin. De obicei se vinde la 7 lire sticla și la prețul ăsta poți cumpăra șase litri de cidru Frosty Jack din Islanda, „răcoritor, simplu și satisfăcător”. Știu că liceenii nu se omoară cu aritmetica atunci când au chef să se îmbete, dar diferența e atât de mare încât și eu am observat-o, iar eu nu am nicio treabă cu cifrele. Deci înseamnă că altceva îi atrage pe oameni la Buckfast.

O chestie ar fi că e băutura perfectă de băut pe stradă – nu trebuie s-o amesteci cu nimic altceva, e portabilă și are dop cu filet. O altă chestie ar fi că toată cafeina aia și celelalte ingrediente „îți dau super energie”. „E o tradiție scoțiană,” mi-a spus un alt adolescent amețit. Avea dreptate. N-o prea găsești în alte părți. Un patron de bar mi-a spus că clienții lui mai în vârstă au început să-l comande în loc de whiskey. Am vorbit și cu un tip care era atât de înnebunit după băutura asta încât o amesteca în tot felul de cocktailuri sofisticate, în loc s-o bea simplă (nu că asta nu i-ar fi plăcut la nebunie).

Pentru că rețetele cu Buckie au un gust de căcat, le găsești doar în restaurante ieftine. Rețetele includ înghețată - „cu mult înainte să se gândească și alții la asta” - și Buckfast cu fructe de mare. „Sepie în cerneală proprie, era oribil,” a spus tipul. „Așa că am încercat-o cu Buckfast.” A spus că poate fi folosit ca sos delicios pentru friptură. „Îl amesteci cu usturoi, ulei de măsline și coniac.”

Am fost uimit de toate aceste revelații, așa că l-am contactat pe Dr. Alasdair Forsyth, de la Centrul Scoțian de Cercetare a Infracțiunilor, cu speranța că îmi va putea explica de ce le place unora băutura asta atât de mult. Răspunsul lui, conform unor cercetări de-ale lui, a fost că tinerii văd vinul ăsta ca pe un simbol al culturii golanilor, a delincvenților, cu care ei se identifică: „Toți care beau Buckfast sunt golani și toți golanii beau Buckfast.”

Deci dacă n-ar exista Buckfast, golanii ar bea altceva și s-ar comporta exact la fel? Politicienii își frâng mâinile și spun că nu. Conținutul ridicat de cafeină al băuturii e privit cu ochi răi de multă vreme și au existat tot felul de propuneri de a limita conținutul de cafeină din cocktailuri. Catherine Stihler, parlamentar scoțian, cere interzicerea cafeinei în băuturile alcoolice de ani de zile, așa că am sunat-o s-o întreb de ce i se pare atât de nocivă. „Combinarea de cafeină cu alcool în băuturi creează un cocktail periculos care a fost asociat cu un comportament anti-social pe tot teritoriul Scoției timp de ani de zile,” a spus ea. „Combinația asta provoacă nenorociri de nedescris în comunitățile din toată țara.”

Dar să fim sinceri, oamenii s-au îmbătat și s-au bătut dintotdeauna, cu sau fără cafeină. Doar tipul de băutură blamat s-a tot schimbat în funcție de gusturile și opiniile publicului. În 1750, ginul era privit ca cocaina astăzi, era demonizat de clasele superioare băutoare de bere de ghimbir. Dar 200 de ani mai târziu, oamenii rafinați beau gin tonic în baruri de lux, cu vitrina spre stradă, și sunt oripilați de golanii care mai trec pe străzi, urlă și se pișă pe ziduri.

În orice caz, Buckfast are o trăsătură potențial periculoasă: faptul că se vinde în recipiente din sticlă. Deci nu rănește doar ficatul, ci – spre deosebire de o sticlă inocentă din plastic Frosty Jack -  și mutrele oamenilor, atunci când vine spre ele în viteză. Într-un sondaj inspirat de cel făcut de Polmont în 2007, prizonierii din penitenciare au spus că alegeau des să bea Buckfast și datorită faptului că puteau folosi sticla ca armă mai târziu. Alții au spus că n-ar fi tăiat persoana ghinionistă cu care au avut divergențe dacă n-ar fi avut la îndemână sticla. Cercetătorii au adăugat că în cadrul incidentelor violente, sticlele sunt cea mai populară armă.

Asta era problema lui Forsyth cu Buckfast și, din păcate, sunt slabe șanse ca firma J Chandler & Co Ltd să schimbe tradiția după care ambalează băutura. „Cred că știu de problema asta de ceva vreme și profită de ea,”  a spus el. „Ar fi putut să schimbe sticlele cu unele de plastic, dar și-ar fi pierdut notorietatea, iar ei chiar pe ea mizează ca să vândă.”

Sticlele mai fac și multe cioburi. Cercetările au descoperit că într-un orășel scoțian tipic, 35,1% din deșeurile alcoolice și 54% din cioburi provin de la sticle de Buckfast.

Buckfast Abbey

Sunt destul de sigur că acei călugări de la Catedrala Buckfast nu fac parte dintr-un complot care vrea să provoace crime și haos pe străzile din Lanarkshire, dar m-am întrebat dacă, în ciuda milioanelor de dolari pe care îi câștigă datorită vinului, nivelul lor superior de puritate spirituală i-a făcut să se îngrijoreze în legătură cu efectele nocive cu care e asociată băutura făcută de ei.

Din păcate, nu se poate vorbi despre asta cu călugării decât prin compania J Chandler & Co, așa că am hotărât să merg direct la Catedrală. E situată într-o zonă incredibil de frumoasă din Devon, așa că imaginea de pe sticlă s-a dovedit reală, și nu o minciună de marketing, ceea ce mi s-a părut înduioșător. S-a dovedit că majoritatea localnicilor nici nu auziseră de Buckie. Iar cei care auziseră n-aveau niciun chef să-l bea: „Parcă îl beau delincvenții, nu?” m-a întrebat un localnic.

Înăuntrul catedralei, un ghid prietenos mi-a turnat în ureche niște pagini din scriptură, după care mi-a dat enervanta veste că, deși Buckfast se produce acolo, „baza vinului sosește din Franța, iar călugării doar adaugă ingredientele secrete.”

Mai erau și alte obstacole: după ce am trecut de nenumărate semne cu „spațiu privat” și uși încuiate, am ajuns la magazinul de suveniruri și am întrebat dacă pot vorbi cu cineva de la conducere sau cu un călugăr. Bătrâna de la tejghea, inițial dulce și prietenoasă, a devenit imediat o acritură, și-a îngustat ochii și mi-a spus că nimeni din catedrală nu putea vorbi cu un jurnalist, așa că mi-a recomandat să-i trimit un mail unui reprezentant media misterios de-al lor. Adresa pe care mi-a dat-o n-a funcționat, era falsă. Când am menționat în trecere că nu m-aș fi gândit niciodată să asociez Buckfast cu atmosfera atât de liniștită din Devon, s-a holbat la mine și mi-a trântit: „lumea vorbește mult și aiurea.”

Când am sunat la J Chandler & Co, un tip care se ocupa de relația cu presa, pe nume Stuart Wilson, n-a prea avut timp să răspundă la potențialele critici pe care i le-am expus. Mi-a cerut să dovedesc afirmațiile lui Stihler despre cafeină. Avea și un argument stupid pregătit pentru acuzația cu recipientele din sticlă: „Dacă cineva comite o crimă, va folosi orice unealtă are la dispoziție, fie că e vorba de o sticlă, un cuțit sau o bucată de lemn de pe jos.” Poate că așa e, dar totuși nu cred că ar trebui să scape din vedere că ar fi mai bine ca bețivii să nu aibă la îndemână sticle.

A adăugat că majoritatea oamenilor spun că gustul unei băuturi e mai bun în sticlă decât în plastic, deci n-ar vrea să-i supere pe băutorii de Buckfast, stricând aroma lor preferată. În plus, susținea el, mai era și problema de mediu. „Dacă oamenii nu ar arunca ambalajele corect pentru ca acestea să poată fi reciclate, orașele s-ar umple rapid cu sticlele noastre din plastic,”  a spus el. Ce să zic, poate o fi mai bine să se umple de sticle sparte, copii beți și victime tăiate.

Urmăriți-l pe John pe Twitter: @JM_Beck

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:
Revoluția vinului: „Dacă nu-l vor rușii, îl bem noi!”
Cum să faci vin din fecale
Rubrica Leșii alcoolice experimentale