Majoritatea celor din Sectorul 1 au văzut faţada Spitalului Filantropia, cea care dă spre Piaţa Victoriei, dar nu au avut curiozitatea să meargă prin spate ca să privească și restul clădirii. În poză vedeţi ce a mai rămas din corpurile abandonate ale spitalului, care au ajuns să fie prădate de toţi vânătorii de fier vechi de etnii incerte. Statul a încercat să le consolideze, dar s-au plictisit repede şi au lăsat totul în plata paznicilor care vin să alunge trecătorii curioşi care staţionează pe trotuar.
Publicitate
E o poveste cam sumbră pentru o clădire care a fost al treilea spital din Ţara Românească. Deşi nu pare, centrul a fost construit pe la începutul secolului XIX, sub numele de Spitalul Iubirii de Oameni, printr-o strângere de donaţii organizată de Dumitru Caracaş, directorul Spitalului Pantelimon, care se angajase să muncească gratis aici până la finalul vieții. Era un macedonean de neam vechi, numit așa de turcii din Macedonia, din cauza sprâncenelor negre şi stufoase. El era medicul primar al Bucureştiului şi a fost şi cel care a recomandat cultivarea cartofului la noi, deci ar trebui sanctificat de toate fast-food-urile şi studenţii români.
Dincolo de poarta din spate, cea de pe strada Iacob Felix, găsiţi o curte mare, plină de jucării și surprize pentru oamenii simpli. În dreapta se înalță câteva corpuri de clădiri datând din perioade diferite, cu geamuri sparte și împânzite de animale flămânde.
Pe plăcuța de la intrare am aflat că responsabil pentru consolidarea celor două corpuri este SC Prominvest Carpați Nord SRL, o firmă în pragul falimentului, ca să înțelegem și noi de ce unul dintre cele mai vechi spitale a ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
Interiorul mai păstrează elementele de textură din epoca de aur. Dacă ați jucat vreodata S.T.A.L.K.E.R., veți observa asemănările dintre atmosfera din spital și Cernobîl.
Clădirea are o personalitatea aparte. Detalii precum storurile înclinate ale ferestrelor sau scările semicirculare destul de rezistente demonstrează că a fost ridicată înainte de Ceauşescu.
Publicitate
Ultimul etaj părea ca un șantier de construcții, dacă n-ar fi avut ferestre aș fi spus că sunt în parcarea subterană de la Universitate.
Norii apocaliptici acopereau întreaga zonă. Pe terasa acoperișului priveliștea era ca într-o zonă industrială de la periferia orașului iradiat Pripiat, de lângă Cernobîl. Chiar şi buruienile astea imense păreau îmbogăţite cu radiaţii.
Aveam vedere spre str. Iacob Felix. În dreapta sunt cele două corpuri abandonate alături de o clădire care mi s-a părut deosebită.
Aici a pus pe picioare artista Marina Albu un proiect de inventare a istoriei. A compus o poveste, pe care mulți au luat-o de bună, despre cum p-acolo se întâlneau membrii celei mai tari grupări artistice radicale de după Cel de-al Doilea Război Mondial, Acvilele Albe, într-o anexă a spitalului, numită de ei Incubatorul. Le-a ridicat chiar și o plăcuță comemorativă.
Am trecut prin spital, am înfruntat norii și am ocolit seringile periculoase găsite pe jos. Spitalul Filantropia nu e abandonat de tot, dar mi se pare sinistru ca, lângă partea activă, curată, unde sunt şi acum trataţi oameni, să fie clădirile astea care strâng jeg, aurolaci şi dihănii. Mă rog, probabil ăia de la Ministerul Sănătăţii gândesc că, de la atâta diversitate în decor va crește imunitatea bolnavilor.Notă: Acest text a fost editat. Înainte prezenta povestea „Acvilelor albe” ca un adevăr istoric, când el este de fapt un proiect de reinventare a istoriei, creat de Marina Albu.
