FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ghidul VICE de conjunctivită

Câteva sfaturi utile pentru cei care nu ştiu că de la conjunctivită te poţi trezi orb.

Foto via

Pentru că-s mereu într-o stare de somnolenţă de zici că m-am născut mahmur, mă frec constant cu mâinile la ochi. La câţi microbi circulă prin haznaua asta purulentă de oraş, era inevitabil să nu mă aleg cu o conjunctivită severă. Am mai fost binecuvânt cu puroiul ăsta la ochi şi când eram mic şi înnotam prin bazinele în care se pişau toţi puradeii nespălaţi, dar parcă nu a fost la fel de rău. Pentru că e o boală pe care poţi s-o faci de la orice îţi intră în ochi, începând cu un strop de polen şi terminând cu virusul HIV, am decis să vă dau câteva sfaturi.

Publicitate

1.FII SIGUR CĂ NU AI OCHII ROŞII DE LA ALTCEVA

Când m-am trezit cu ochii roşii după două ore de vise scurte, m-am gândit că sunt aşa de la lipsa de somn. N-am scos din ecuaţie nici cuiele fumate cu câteva ore înainte care, de obicei, tind să-mi coloreze un pic umorile. Am băut un litru de ness prost şi, când am văzut că roşeaţa din privire nu dispare mi-am zis că e clar: ori am sifilis, ori am conjunctivită. Decât să stau să analizez problema, m-am gândit că se rezolvă singură în timp şi-am mers la muncă.

2. NU TE DUCE LA MUNCĂ DECÂT DACĂ TREBUIE

A fost o idee foarte proastă să mă duc la serviciu când aveam membrana ochiului virusată. Ochii mei erau foarte sensibili la lumină, iar pagina albă de Word o vedeam ca un far orbitor. Cu chiu, cu vai am reuşit să trimit câteva mailuri, scremându-mă din pleoape să văd literele la tastatură. De asemenea, faptul că arătam crăpat, mahmur sau probabil ambele nu mă ajuta.

3. PENTRU NUMELE LUI D-ZEU NU TE FRECA LA OCHI

E ceea ce ar fi trebuit să-mi zică cineva constant în săptămâna aia. Evident mi-am frecat ochii mai rău decât îşi freacă o maimuţă banana într-un copac cu mango. Ajunseseră ca o rană deschisă sau ca lentilele alea de contact roşii care sunt folosite în filme de căcat cu vampiri gen Twilight.

4. OBIŞNUIEŞTE-TE SĂ TE TREZEŞTI ORB

În a doua zi de conjuctivită m-am trezit cu ambii ochi încrustaţi în urdori, ca şi cum mi-ar fi lipit careva ochii cu superglue. Am încercat să-mi smulg gâlma de pe gene, dar degeaba. M-am izbit orb de toţi pereţii şi mi-am luat vreo două clanţe în ficat până am ajuns la chiuveta de la bucătărie. Ulterior, am avut surpriza neplăcută să constat că, dacă mai mergeam aşa, pe pipăit pereţii cu mâinile ca un orb, aș fi nimerit în vreo trei cuţite așezate cu lama în sus chiar lângă chiuvetă.

5. CURĂŢĂ CĂCATUL DIN OCHI

Cimentul gălbui secretat de glandele mele lacrimale s-a lăsat cât de cât de după ce am frecat mult cu apă. Dar dacă aveţi senzaţia asta rezolvă problema, mai gândiţi-vă. Eu am stat vreo oră în faţa oglinzii de la budă ca să-mi scot cu o pensetă tot căcatul gălbui rămas între gene. Frimiturile alea zici că-s montate acolo cu beton armat. Am făcut asta ca la muncă să arăt doar ca un drogat cu ochii roșii, nu și ca un lepros purulent.

6. AI GRIJĂ UNDE CALCI

Prin a doua sau a treia zi de conjunctivită deja vedeam totul de parcă purtam ochelari cu zece dioptrii în plus. Totul era blurry. Era să alunec pe scări de nenumărate ori. Așa că mi-am blestemat viaţa şi faptul c-am contractat mizeria asta în fiecare minut petrecut afară din casă.

7. NU TE TRATA SINGUR

Pentru că am o teamă inexplicabilă faţă de cabinetele medicale care mi se par cele mai mari focare de infecţie şi pentru că sunt un idiot, am decis să mă tratez singur. După simptome, Internetul mi-a spus că e mai probabil să am sifilis decât o infecţie simplă. Siteurile medicale sunt pur şi simplu retardate. Așa că am căutat direct leacul conjunctivitei și-am găsit că cel mai bun este picăturile antibiotice. M-am milogit mult de farmacistă să-mi dea un flacon. M-au usturat ca dracu şi m-au lăsat semiorb vreo câteva ore. Evident au vindecat o pulă. M-am dus până la urmă la doctor, care mi-a dat o reţetă pentru pastile și mi-a explicat că picăturile sunt doar pentru cazuri grave.

8. NU FĂ ABSOLUT NIMIC

Evident pastilele n-au mers şi m-am ales şi cu o răceală sinistră din cabinetul doctorului, dar, la vreo trei zile după, sistemul meu imunitar s-a trezit din beţie şi m-am vindecat instant de conjunctivită. Desigur, răceala s-a transformat într-o gripă de care cred că încă mai sufăr.

Morala rămâne: dacă nu te vindeci singur, mai mult ca sigur nu te vindecă alţii.