FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Röyksopp și Robyn au lucrat împreună la piesa future pop „Do It Again”

Ne-au povestit despre cutremurul care le-a întrerupt filmările și despre fiecare piesă de pe album în parte.

La sfârșitul lunii aprilie, Röyksopp și Robyn au lansat un fragment scurt dar incitant dintr-o piesă făcută în colaborare numită „Monument”. Fragmentul muzical era un teaser pentru o nouă lansare a maeștrilor scandinavi electro-pop, iar noi l-am așteptat cu limba scoasă. Din fericire, așteptarea n-a fost lungă.

Pe 26 mai, Robin Carlsson (Robyn), Svein Berge și Torbjørn Brundtland (Röyksopp) au lansat mini-albumul de cinci piese „Do It Again” care e un super tur de forță sonic ce va bubui în toate cluburile vara asta. Pentru a sărbători lansarea, The Creators Project le-au luat interviu artiștilor pe cameră în Mexic în timp ce aceștia filmau videoclipul pentru piesa care dă numele albumului. Ne-au zis cum a luat naștere Do It Again (pe care îl puteți vedea mai sus), ne-au povestit despre cutremurul care le-a întrerupt filmările și despre fiecare piesă în parte.

Publicitate

Artiștii s-au întâlnit în Bergen, Norvegia, unde Robyn ne-a explicat că nu se gândea la un album solo, ci voia doar să experimenteze. Astfel, când cei trei muzicieni au început să lucreze împreună și să se joace cu ideile, toți fanii au fost încântați.

„Îmi place să lucrez cu  Röyksopp pentru că totul e deschis și foarte fluid”, a spus Robyn. „Sunt atenți la detalii foarte delicate și transmit emoții puternice. Am funcționat perfect ca un grup și am descoperit lucruri noi împreună.”

A fost un proces fără cusur, întrerupt doar de cutremurul de 6,5 grade care a zguduit coasta Pacificului în Mexic. Cutremurul a oprit producția videoclipului „Do It Again”, dar Robyn ne-a spus că totuși a contribuit la energia piesei și a videoclipului. „A fost un fragment de haos care ne-a inspirat”, a spus ea. Berge a fost de acord și a adăugat că „în Mexic e o energie foarte potrivită pentru muzica noastră”.

După care Robyn a încheiat nonșalantă: „Eu nici n-am simțit cutremurul, dansam.” Imaginea cu ea dansând în timp ce tot restul echipei fuge pe dealuri în timpul dezastrului natural i se potrivește perfect și ne duce cu gândul în mod inconștient la „Dancing On My Own”.

Echipa a funcționat perfect și datorită punctului lor comun: dragostea pentru tehnologia muzicală – synthuri, drum machine, manipulatoare vocale etc. „Suntem fascinați de tehnologie”, a spus Brundtland. „Am observat schimbările în muzică și tehnologie de-a lungul anilor. Pentru noi, tehnologia e ca un creion bun. Nu exprimăm tehnologia prin muzică, doar că e cel mai bun creion pe care l-am putut găsi.”

Publicitate

„Vocile care nu sunt făcute de oameni au ceva foarte fragil”, au adăugat artiștii. „Când ne jucăm cu silabe din cuvinte pre-programate sau pre-înregistrate, putem face un robot să spună lucruri pe care n-ar trebui să le spună.”

Muzicienii au spus că piesa principală de pe album, Do It Again, a fost un cântec pop accidental, iar Inside The Idle Hour Club vorbește despre o stare și un loc. Albumul are și balade melancolice, și bubuieli numai bune pentru club. Do It Again are consistență, dar traversează o varietate de emoții și energii care se potrivesc și la petrecere, și pe drum acasă la 5 dimineața. „Întotdeauna dansăm când terminăm o piesă”, a spus Robyn. „Ne mișcăm mereu.”

Uitați-vă la documentar ca să aflați cum s-a dezvoltat acest album minunat de la stadiul de experiment la cel de diamant pop. Noi suntem foarte bucuroși că materialul a ieșit la fix, odată cu începutul verii.

Pentru mai multe informații despre album și despre datele turneului de vară, intrați pe site-ul proiectului.

Traducere: Oana Maria Zaharia