O fotografie pe bancheta din spate

Scot Sothern e un fotograf din Los Angeles și e un mare fan al prostituatelor. În ultimele două decenii, Scot a fotografiat/s-a culcat cu o grămadă de prostituate din Los Angeles. Fotografiile lui au fost expuse în galerii de artă din Canada, America și Europa. Imaginile lui Scot trezesc privitorului o reacție viscerală și ridică atâtea întrebări, încât am hotărât să-i dăm lui Scot o rubrică regulată în care să ne spună povestea din spatele fotografiilor. Ideea e simplă: Luăm o imagine din arhiva lui Scot și-l rugăm să ne povestească exact ce s-a întâmplat atunci când a făcut-o. Bine ați venit la rubrica „Păsări de noapte.”

Suntem în 1986, e întuneric, sunt singur și mă simt foarte șmecher. O ard prin Long Beach, la sud de Los Angeles, sunt luat binișor de iarbă și ascult punk în surdină. Tocmai am fost plătit pentru două săptămâni ca operator de filmare și acum portofelul meu e plin de bancnote de 20. O iau pe Pine Avenue până la autostrada Pacific Coast și fac stânga spre drumul principal; conduc încet, caut material de fotografiat. La stânga, în umbra unui stâlp de lumină, un înger întinat îmi face semn cu o căutătură lascivă, se apleacă pe geamul mașinii și mă întreabă dacă-mi caut o gagică.

„Da, îmi caut. Urcă-te.”

E nesigură și temătoare; aura ei e impregnată cu mirosul unui bolnav. Cobor fereastra, îmi înfig o țigară în mutră și o scanez în detaliu. A fost bătută și agresată, nimic nou. „Te rog fii bun cu mine”, spune. „Nu mă răni, OK? Voi fi bună dacă ești și tu bun.”

Aveam erecție când am oprit în curbă, dar s-a dus dracului.N-o să fie o partidă bună, ci o altă poveste tristă. „N-am să te rănesc, nu fac așa ceva. Avem unde să mergem? Vreau doar să-ți fac o poză.”

„Nu am casă. Am nevoie de bani pentru o cameră.”

Trag în parcarea întunecată a unui magazin falimentar de tobe de eșapament și scot o hârtie de 20. „Douăzeci de dolari”, zic. „O putem face aici.”

Ia hârtia într-o mână; pe cealaltă o așează provocator în poala mea. „Cu30 de dolari putem să luăm o cameră și ți-o sug.”

„Nu știu. Hai numai să facem niște fotografii.”

Se uită la mine de la o oarecare distanță. ”Te masturbezi? Faci poze și pe urmă te duci acasă și-ți faci laba privindu-le?”

„Uneorida, dar de obicei nurecunosc chestia asta. Strecoară-te pe bancheta din spate. O să fac câteva poze aici în mașină. Cum te cheamă?”

„Cheri. Hai să ne luăm o cameră. N-am unde sta. Poți să faci poze obscene și să fii tăticu' meu nou și poți să-mi faci ce vrei tu. Hai să ne luăm o cameră, OK?”

E fumată, dar nu pare să-i priască, iar obrajii îi tremură. Parcă simt și eu că mi se întunecă rațiunea. „Mai întâi o să facem niște poze și pentru asta am nevoie de tine pe bancheta din spate.”

Se cațără printre scaune în spatele mașinii. Aprind lumina din capotă și îmi iau aparatul. Ea își scoate tricoul și îmi pornesc blițul.

Duc Nikonul la ochi. Dintr-o smucitură, se împinge în banchetă și începe să dea cu picioarele în mine. „Ăla e un pistol!”, urlă. „Nu mă împușca. Uită-te-aici! Uită-te la țâțele mele. Vrei să le simți? Uite, pune mâna pe țâțele mele.” Are respirația întretăiată.

„E doar un aparat foto. Uite, e doar un aparat.”

Se acoperă cu mâinile și mă roagă să nu o rănesc. Încadrez, focalizez, dau drumul la bliț și declanșez. „Asta a fost”, zic, „Am poza. E OK, nimeni n-o să-ți facă rău. Am terminat treaba.”

Se ivește încet din spatele mâinilor. „Mi-ai făcut poză?”

„Da, ți-am făcut poză și acum o să te duc la un motel.”

„Hai să luăm o cameră și poți să-ți faci laba și eu să fiu ca în pozele sexy.”

Degetele îmi tremură și gâtul îmi e încordat. „Mulțumesc, dar am terminat pe seara asta. Îți iau o cameră și achit nota de plată.”

„De ce faci asta?”

„N-o să mai am oricum bani în câteva zile. Mai bine scap de ei cât încă mai pot.”

Conduc spre un motel (DUMPY MOTOR COURT) de la marginea drumului și apăs pe sonerie până când o femeie se deranjează să vină la fereastră. Poartă un hanorac larg cu Snoopy și pasărea Woodstock. Spune că face 25 dolaripână la prânz și îi sugerez 15, apoi ne punem de acord la 20 de dolari. Îmi spune că trebuie să completez un formular, iar eu îi răspund că nu trebuie. Ridică din umeri, ia cei 20 de dolariși îmi dă o cheie, apoi stinge lumina și se întoarce de unde a venit.

Revin laCamaro și îi dau lui Cheri cheia de la cameră. „Checkout-ul e la prânz. Să nu te prindă în exercițiul funcțiunii că o să te dea afară ăștia.”

Mă privește o vreme, apoi iese din mașină. Înainte să închidă ușa, se mai uită un pic spre mine. Aștept să-mi spună mulțumesc, dar nu asta face. Mă face muist și trântește portiera.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Pericolele pândesc la orice pas