Iarba și bunele maniere - M-a țepuit tipul pe care-l credeam ofițer antidrog

Foto via Wiki Commons.

Nu mai vorbesc cu nimeni din liceu. La scurt timp după ce am absolvit și m-am mutat în Philly, mama a plecat din nordul New Jersey-ului, unde am stat din clasa a X-a până într-a XII-a. Nu am mai trecut vreodată pe acolo, cu excepția câtorva opriri nostalgice alături de prietenii mei. După mult timp, perioada liceului s-a evaporat din memoria mea și odată cu ea ceva povești pe care n-aş fi vrut să le uit. Ieri, un coleg care a văzut episodul HBO din Eticheta ierbii, mi-a amintit de niște prostii din excursii, de care uitasem complet. M-am dus la vechiul meu prieten Tal, care a fost tovarăș cu mine, să punem cap la cap câteva lucruri.

Iată ce s-a întâmplat. (Apropo, este prima oară când folosesc un nume real în Weediquette. Tal a insistat.)

Când eram boboci, eu și Tal eram la o oră de marketing, unde preda un tip Pena, care emana o duhoare de eșec în afaceri și se holba la elevi prin ochelarii specifici avocaților din filme. Retrogradat să îi învețe pe cretinii de liceu cei cinci „P” ai marketing-ului, una dintre razele de soare în existanța lui era competiția/conferința de marketing numită DECA. La summiturile astea, hoarde de băieţi și fete se adunau să se întreacă în discipline legate de marketing, să participe la workshop-uri conduse de clonele respinse ale lui Tony Robbins și, dacă îmi amintesc bine, să vadă un show de magie. În anul ăla, DECA s-a ținut în Cherry Hill, New Jesey. Am mers toată noaptea și nu am avut voie să ne alegem colegii de cameră.

Am oftat ușurat când Pena m-a pus să stau cu Tal. Știam că el este dealer și așa o să ne bucurăm de luxul hotelului în starea noastră preferată de intoxicare. Mi-era teamă de excursie pentru că toți ceilalți de acolo erau nașpa. O mână de ratați  populari care-și trăiau viața la maximum, încrezuți nefolositori și majorete bune, care au fost acceptați de Pena, deși erau niște idioți și un cap pătrat pe care îl vom numi P.J. Nu părea a fi un tip nașpa, dar îl trăgea în jos faptul că era genul de animal de companie al profilor. Era studios, dornic să participe la activitățile școlare și purta mereu o cămașă cu guler. Toate îl făceau să pară fix un ofițer antidrog. Am evitat să vorbesc cu el și nu i-am dat niciun pic de atenție, până când Pena și-a deschis gura de maimuțoi și a spus: „Nu prea avem spațiu, așa că P.J. o să stea în cameră cu voi”. Eu și Tal am fost dezamăgiți profund, la fel cum, sunt sigur că era și P.J. Am putea spune liniștiți că reputația și comportamentul nostru erau diametral opuse, comparativ cu ale lui și sub nicio formă nu ar fi vrut să aibă de-a face cu o pereche de netrebnici. P.J. ne-ar fi turnat într-o clipă. Tal și cu mine stăteam pe hol, afara din clasă și analizam situația. „Nu-i panică, man”, zise el încurajându-mă. „O să aduc niște iarbă, o să fumăm și ne liniștim. O să fie OK.” L-am crezut.

A venit și ziua excursiei și sala de clasă dădea pe afară de copii și bagaje. Tal a intrat și a dat din cap gen „Da, am iarba”. Eu am făcut o față gen „Fantastic, hai să fumăm”. Ne-am îndreptat spre autobuze.  Tal a spus că va trebui să așteptăm până ajungem, ca să vedem cum e treaba cu fumatul în cameră. Așa că am petrecut drumul lamentându-ne de ghinionul nostru. Am ajuns la destinație, am mers pe hol și ne-am întâlnit cu P.J., care deja își purta ecusonul în jurul gâtului. De îndată de am ajuns la cameră, Tal a început să inspecteze. „Tre’ să mă piș”, a spus mecanic, apoi s-a dus în baie. Câteva minute mai târziu, am fumat o țigară în fața clădirii, când Tal o trânti: „Am lăsat un bong încărcat în colțul băii. Du-te acolo, încuie ușa, fumează jumate, apoi fă un duş ca să se ducă mirosul. Lasă-l exact unde era și vino înapoi. După aia mă duc eu, fumez restul și fac și eu un duș”. Părea rezonabil. Ne-am întors în cameră, un P.J. stătea pe pat și se uita la niște bilețele bine organizate. La fel de mecanic ca Tal, am spus „Mă duc să fac duș”, punând prima parte a planului în acțiune. Înăuntru am găsit bong-ul, am scos o brichetă și am fumat ce am estimat a fi jumate, în fumuri mari și groase pe care le-am suflat apoi înspre ventilator cât de bine am putut. (Vă reamintesc că asta se întâmplă în liceu, așa că încă mă făceam praf din cantități mici). În prăjeala mea, am decis că nu vreau să fac duș, așa că am așteptat câteva minute și am ieșit din baie. Fiind la fel de uscat ca un os și îmbrăcat cu aceleași haine, a devent evident pentru Tal că nu mi-am făcut partea în ceea ce privea eliminatul mirosului. S-a uitat la mine cu ochi mari, ceea ce m-a făcut să mă întorc imediat la plan și să spun „Asta da duș”. Tal a închis ochii și a lăsat capul în jos, iar P.J., care încă umbla prin foi, s-a uitat uitat în sus și a zis „Okaaay”.

Tal a intrat degrabă în baie să termine fapta și să curate după amândoi. Acum am rămas doar eu și „ofițerul”. Mi-am aruncat prosopul uscat pe pat și am luat un loc la birou. „Care-i treaba?”, l-am întrebat într-un mod retard. Mi-a explicat în mare regulile unei competiții pentru care se presupunea că ne pregăteam și și-a dat seama că nu îl mai ascultam. A făcut o pauză și m-am uitat iar la el. P.J. a pus deoparte foile și a spus: „Nu sunt prost omule, știu că voi fumați iarba în baie”. Am râs puțin înainte să devin palid. „Îți pasă?”, l-am întrebat. „Nu, nu îmi pasă. Vreau doar să nu intru în belele. Dar serios, e OK. Nu mă deranjează dacă voi o faceți. Am mai fumat iarbă în trecut. Nu o să fumez acum, dar pe bune, e OK.”

Încremenisem. În euforia mea prăjită i-am recunoscut lui P.J. cum Tal și cu mine eram siguri că el ar fi un bulangiu cu privire la asta și că nu aș fi bănuit nici într-un milion de ani că un asemenea om ar fi deschis cu privire la iarbă. A râs și mi-a spus cum nici el nu s-ar fi așteptat ca lumea să ghicească, având în vedere aspectul lui general. Deși era la polul opus, comparativ cu noi, P.J. era un tip normal.  În momentul ăla am învățat să nu judec o carte după copertă. Probabil că mai învățasem lecția asta la un momemt dat în viață, dar în clipa aia îmi scăpa. Atunci, P.J. mi-a distrus un stereotip, iar ce a spus în continuare, l-a făcut să crească în ochii mei.

Când am auzit, în sfârșit, sunetul dușului pornind, P.J. a spus. „Deci, Tal nu știe că eu știu că voi fumați acolo. Poate ar trebui să facem puțin mișto de el.” Am fost de acord instant. „Doar ia-te după mine”, spuse P.J.

Tal a ieșit din baie, spălat și cu ochii roșii. Evitând să dea ochii cu P.J., a luat un loc pe pat și a dat drumul la TV. După câteva minute avea o mutră de om mulțumit. Din câte știa el, comisesem nelegiuirea perfectă. După câteva minute în care ne-am uitat la TV, P.J. a simțit ceva. „Am mirosit iarba odată și cam așa mirosea”. Continuând să miroasă, nasul îl purta jos de pe scaun, apoi înspre ușa încuiată dintre camera noastră și cea de lângă. A inspirat adânc lângă ușă și s-a întors cu fața la noi. „Cred că se fumează în camera de lângă. Credeți că ar trebui să îi spunem lui Pena?”

Tal se ridică. „Nu omule, n-are nicio treabă asta cu noi, nu? Hai să nu facem mare lucru din chestia asta. Trebuie să ne culcăm, ca să fim gata pentu mâine”. P.J. nu era de acord. „Nu. Asta e greșit. Trebuie să îi spunem cuiva. Adică e ilegal! O să mă duc să îi spun lui Pena”, spuse el în timp ce se îndrepta spre ușă. Tal întinse mâna și lasă să iasă un „OK” îndurerat. S-a îndreptat într-un mod patetic spre P.J. și aprope implorându-l, a zis: „ Noi am fumat în baie, omule. De acolo vine mirosul. Nu îl aduce pe Pena aici, o să își dea sigur seama. Lasă-ne și pe noi în pace!”

Atunci nu m-am mai putut abține. Am tăcut în tot timpul ăsta, lasâdu-l pe P.J. să creeze scenariul. P.J. a început să râdă și el și Tal, care fusese cu totul fraierit, s-a alăturat. „Nu-mi pasă”, spuse P.J. „Îl doare fix în cur omule” se auzi și vocea mea ca un ecou. Lui Tal îi tremurau picioarele de parcă ar fi fost din jeleu. „Doamne tipule, eram sigur că ești total împotrivă! Să mor!”

După aia ne-am alăturat cu toții. Tal și cu mine probabil că am fumat în baie în continuare, de data asta fără să mai jucăm teatrul cu dușul după fiecare hit. Nu am devenit tovarăși cu P.J. sau nimic de genu ăsta, dar nu îl mai priveam cu aceeași ochi. De atunci, am fumat cu mulți tipi care păreau tocilari, dar P.J. a fost primul și pentru asta îi mulțumesc.

Tal și-a luat câteva notițe despre incident și cred că asta i-a oferit o perspectivă puțin mai bună. Nu cred că își amintește că eu am fost complice la glumă pe toată durata ei:

Cred că cea mai importantă parte a poveștii este să explic ce fel de perosană era P.J:  lipsit de vicii și stereotipul sefului de clasă. Să nu mai menționez că niciunul dintre noi nu eram prieteni cu el. Credeam că suntem așa subtili când fumam cu dușu' pornit, ca și cum nu ar fi mirosit a sconcs acolo. Ne-a păcălit în cel mai mare hal. Părea a nu fi deloc parte din personalitatea lui. A făcut o treabă excelentă în a lua doi tipi, de care probabil că era cât de cât intimidat, și a-i juca pe degete. Asta a fost șansa lui de a pune la perete acei doi copii „cool” și de a transforma totul într-o scenetă în care să-și exercite puterea. Ne-ar fi putut distruge viețile în acel moment. A făcut într-adevar o păcăleală fără cusur și ușurarea pe care am simțit-o când ne-a explicat că de fapt nu îi pasă și că doar făcea mișto de noi, va rămâne memorabilă pentru tot restul vieților noastre.

Traducere: Mihaela Budescu

Anterior: Iarba și bunele maniere - Panicoșii