Fă cunoștință cu femeia care vrea să creeze friptură într-un laborator

Mă holbez la o tavă plină cu eprubete cu un lichid rozaliu și mă întreb dacă mă uit la viitorul producției de carne. Aparent, aceste tăvi ar putea conține baza unei fripturi suculente.

Da, chiar așa.

Am venit să mă întâlnesc cu Abi Glencross, un agriculturalist celular din Londra, de la institutul de cercetare New Harvest, și unul dintre fondatorii colectivului agricultural Future Farm Lab . La un croissant și o cafea în laboratorul ei din Guy's Hospital din sud-estul Londrei, am întrebat-o cum are de gând să producă friptură într-un mod etic, fără să mai rănim animalele.

„Agricultura celulară înseamnă crearea produselor animaliere din culturi celulare, în loc să le creăm direct din animale", a explicat Glencross. „Eu lucrez cu carne de vită: creez mușchi scheletal cu ajutorul unor metode de inginerie a țesutului. Și anume, creez un sistem prin care furnizez țesutului nutrienți și oxigen și mijloace de eliminare a deșeurilor."

Poate că oamenii de știință au obținut deja hamburgerul în laborator, dar Glencross a ridicat ștacheta.

„Din punctul meu de vedere, industria cărnii nu se bazează pe cărnurile procesate, ci pe carnea macră, iar industria creșterii vitelor are unul dintre cele mai puterncie impacte în agricultură", a zis ea.

Și aici intră în joc fripturile.

Proiectul lui Glencross încearcă să creeze o friptură perfectă, cu fibrele intacte, fără să fie nevoie de creșterea și uciderea unei vaci pentru asta. Evident, procesul de producție a ridicat mai multe probleme decât crearea obișnuită a unei chiftele din carne de vită.

Am terminat cornurile, așa că ne punem halatele și intrăm în laborator.

Când crești carne procesată, asta nu prea are structură, așa că poți crește niște fibre musculare, le pui laolaltă, adaugi ce mai ai chef și gata, explică Glencross în timp ce mișună prin cameră și deschide un frigider.

Înăuntru sunt pachete acoperite cu staniol pe care sunt lipite diverse etichete. Evident, nu e un frigider obișnuit de birou.

Glencross a continuat: „În cazul fripturii, carnea are o structură. Dar când crești un țesut mai mare de două sute de microni – adică 0,2 milimetri – celulele interne încep să moară. În general, oxigenul e problema. Nu se poate difuza mai departe de o sută sau două sute de microni fără să fie consumat, așa că nu mai ajunge la celulele din interior, care mor. Și așa te trezești cu țesut mort în mijloc."

Cercetătoarea deschide un pachet din staniol și îmi explică: „De asta lucrez la un sistem pe canale ca să văd dacă putem hrăni celulele și reușim să le ținem în viață pe parcurs."

Nu îmi dau seama exact ce văd. Arată ca o altă tavă plină cu lichid rozaliu (despre care aflu mai târziu că e tot începutul unei culturi de celule musculare numite miocite).

„E o mostră pe care trebuie s-o contractez (termen folosit pentru mișcarea făcută de fibrele musculare când se contractă spontan). Nu vrea să mai crească, dar fibrele se contractă! Nu mă lasă inima s-o arunc."

În timp ce Glencross pune celulele înapoi în frigider, îmi aduc aminte de ceva ce mi-a zis în timp ce ne mâncam croissantele despre copilăria ei din Cornwall. Părinții celei mai bune prietene erau fermieri care se ocupau de lapte și alți prieteni de familie erau crescători de vite. Nu-și face griji că îi va lăsa fără joburi dacă are succes cu creșterea fripturii în laborator?

„Cei de acasă nu vor să vorbească cu mine despre asta, recunoaște ea. Dar motivul pentru care fac asta provine dintr-o abordare agroecologică a fermelor: privesc ferma ca pe un ecosistem. E o abordare holistică, care reduce efectele nocive și dorește creșterea practicilor agriculturale corecte."

Un astfel de exemplu e utilizarea colagenului în ingineria țesuturilor.

„În prezent, nu poți forma fibre musculare care să se contracte fără colagen, dar nu mi s-a părut ok nici să folosesc colagen pentru că toată ideea acestui proiect e reducerea industriei animaliere. N-am vrut să folosesc colagen din industria animalieră și s-o promovez", a zis Glencross.

„În orice caz, în cadrul sistemului agricultural, atât în practicile industriale cât și în cele agroecologice, e abundență de țesut conector și colagen, care se află sub pielea de vacă folosită în industria pielăriei."

A continuat: „În Marea Britanie există cinci fabrici de procesare a colagenului, deci nu sunt la fel de multe ca fermele. Așa că m-am simțit mai bine când mi-am dat seama că e doar un produs secundar, care nu alimentează creșterea industriei cărnii."

Glencross vrea ca această carne de cultură să devină și o nouă sursă de venit pentru fermieri.

„De exemplu, ferma unui prieten a trecut printr-o epidemie de tuberculoză (vacile au contractat boala) și era cât pe ce s-o piardă", a zis ea. „Ca fermieri, dacă ai și niște culturi de celule puse deoparte sau o porție de celule înghețate, sistemul tău e mai stabil și reziști competiției cu marile ferme de animale."

Dar nu-și face griji că tot marile corporații vor fi cele care o să pună primele mâna și pe aceste noi metode de producție a cărnii?

„Tocmai asta e chestia, că marile ferme sunt cele mai interesate de eficiență și creșterea profitului, așa că vor fi primele care vor dori să încerce tehnologiile noi", a zis Glencross. „Tocmai de asta simt că e de datoria mea să-i implic și pe fermierii ecologici."

Ridic o sprânceană și o întreb care a fost reacția comunității fermierilor până acum. A recunoscut că nu e neapărat ușor: „În primă fază sunt dezgustați, apoi se întreabă ce motive ar avea să colaboreze cu mine. Am stat de vorbă cu foarte mulți fermieri."

Glencross aranjează cu grijă celulele („Devin cumva ca niște copii ai tăi. Le cânt constant piese de la Duran Duran") și adaugă: „Ca să scăpăm de industria actuală a cărnii, avem nevoie de o abordare cu două tăișuri. Trebuie să înlăturăm factorii care o încurajează cu ajutorul agriculturii celulalre – o opțiune atrăgătoare – și la asta lucrez în laborator. Și trebuie să reconstruim un sistem alimentar cu ajutorul agroecologiei și la asta lucrez cu echipa Future Farm Lab."

„La urma urmei, toți ne dorim același lucru: mai multă grijă față de animale, față de mediu și față de propria sănătate."

În timp ce ne îndreptăm spre ieșire, Glencross îmi face un rezumat.

„Nu vreau să nu mai existe ferme", a zis ea cu hotărâre. „Vreau să lucrez împreună cu fermele și să creăm ceva mai bun decât fermele industriale care au devenit norma. "

Recunosc că atunci când am auzit prima oară de proiectul lui Glencross, am avut o reacție tipică de dezgust. Dar în timp ce cobor scările laboratorului și ies pe ușile rotative, realizez că încep să diger mai ușor ideea de friptură născută și crescută într-o eprubetă.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre industria cărnii pe VICE:
Clipul ăsta arată cruzimea cu care un abator „organic" din Franța omoară animale
Abatorul virtual care te poate face să devii vegetarian
Am urmărit drumul cărnii de cal de la abator la măcelărie