Este Jamie Oliver cel mai nasol om din lume?

Jamie Oliver are multe motive să fie încântat acum că guvernul a creat taxa pe zahăr pentru care a luptat atât de mult. Poate că te-a enervant entuziasmul lui, dar ai voie să fii nervos pe Jamie Oliver, după câte lucruri bune a făcut pentru copii? Sau e în regulă, pentru că e o persoană groaznică? Ca să ajungem la o concluzie finală, Sam Wolfson și Joel Golby au dezbătut pe acest subiect: Chiar e Jamie Oliver atât de nesuferit?

Sam Wolfson: Pe o scară a lucrurilor cool, Jamie Oliver e la pământ. A devenit cel mai de succes bucătar din Marea Britanie nu prin experimente și inovație, ci prin faptul că e accesibil pentru toți.

La sfârșitul anilor '90, n-a făcut decât să meargă în diverse locuri cu scuterul, să asculte radio Feeder și să folosească aparatul de măsurare care te ajută, de obicei, să gătești bine. Îmi pare rău, n-am nimic de spus în apărarea ta pe partea asta, Jamie Oliver.

Dar inofensivitatea lui i-a permis să devină un activist incredibil de eficient, care amintește de Iisus. Tot timpul și-a ars-o foarte relaxat, n-a fost ofensiv în niciun fel.

S-a străduit mult să-i convingă pe copiii britanici să mănânce mai sănătos, să le furnizeze mâncare proaspătă persoanelor cu venituri mici, să eradicheze junk food-ul din Marea Britanie și să le crească șansele la educație tinerilor excluși. Și nu face asta cu aroganță, așa cum presupune multă lume. Lucrează mereu cu răbdare cu oamenii, le înțelege teama de schimbare și a reușit să schimbe puncte de vedere încăpățânate, atât ale indivizilor, cât și ale guvernului. Mâncarea e mai sănătoasă în școli, acum există o taxă pe zahăr și atât guvernul britanic, cât și cel australian, l-au ajutat să finanțeze centrele Ministerului Alimentației, care îi folosesc tehnicile ca să convingă oamenii să gătească mai sănătos. Copiii ăia exmatriculați care au participat la programul lui dubios în care Cherie Blair preda Dreptul s-au întors aproape toți înapoi la școală sau și-au găsit un job după încheierea programului .

Nu era nevoie să facă asta; ar fi putut deveni un Gordon Ramsay și-ar fi putut deschide 27 restaurante specializate în fripturi în toată America. Dar Oliver și-a folosit poziția ca să facă lucruri altruiste și chiar cred că ar merita criticat mai puțin din acest motiv.

Joel: Ai argumente bune, dar permite-mi să nu cad în plasa lor. Simt că și tu vrei să-l urăști pe Oliver. Uite care-i chestia: mulți oameni sunt confuzi când vor să-l urască pe Jamie Oliver – pornesc motorul, se încălzesc, dar se împotmolesc la aterizare. Urăsc de fapt personajul, dar nu persoana; urăsc bucătarul, dar nu omul. E greșit. Ca hater cu experiență al lui Jamie Oliver, pot observa și corecta aceste greșeli de începător cu ușurință.

Trebuie să înțelegi că Jamie Oliver e doi bărbați într-unul. O jumătate din Jamie Oliver e un bărbat care are impresia că e încă ok să porți coliere de mărgele hipioate și cămăși cadrilate; cealaltă jumătate e un bucătar celebru căruia chiar îi pasă de sănătatea familiei tale. Trebuie să eliminăm bucătarul, să-l zvârlim la gunoi. Trebuie să curățăm de nisipul ăsta pepita de aur pe care vrem s-o lustruim cu furia noastră.

Aici au greșit oamenii când Jamie a apărut săptămâna trecută, pe un scuter, în fața Parlamentului, cu brațele în aer în semn de sărbătoare, țopăind de pe un picior pe altul ca un copil cretin: acesta e bărbatul care a identificat o sursă de zahăr adițional, nesănătos, în dietele copiilor; bărbatul care a luptat pentru impunerea unei taxe pe zahăr care să oblige corporațiile producătoare de sucuri să-și revizuiască rețetele; bărbatul care vrea ca tu și copiii tăi să aveți o viață mai lungă cu dinți puternici. Nu-l poți urî pe omul ăsta și nu poți urî faptele lui bune. Jamie Oliver cel interesat de tine e un înger, un martir dispus să moară în bătălie ca tu să ai o viață mai bună. Vrea să trăiești mai mult de 45 de ani.

Din păcate, acest bărbat locuiește în același corp cu bărbatul care crede că Toploader sunt o trupă bună.

Și aici e dilema: ce parte din Oliver urăști? Într-un fel, trebuie să-l urăști cu totul – miezul bucătarului bun la inimă e înfășurat în bărbatul care a făcut un videoclip îngrozitor cu Ed Sheeran, Alesha Dixon, Paul McCartney și toate cămășile cadrilate pe care le-a adunat tâmpitul de-a lungul timpului.

Nu poți respecta o jumătate a lui Jamie Oliver fără să recunoști dobitocenia celeilalte jumătăți. Nu poate să-ți placă un om care a făcut un videoclip de rap cu Ed Sheeran.

Sam: Dar asta e problema: abilitatea lui de a crește nivelul nutriției națiunii nu e o latură secundară a personalității lui. Tocmai datorită calităților lui de tătic uncool și bleg e capabil să ne aline maladiile culinare. Suntem lacomi. Nu poți fi un rockstar cool și bețiv și cu durere-n pulă care gătește mâncăruri sofisticate cu unt, vin și pătrunjel.

Suntem o țară în care copiii mănâncă la prânz niște smiley-uri din pastă de carbohidrați și ton la conservă și porumb cu pâine albă. Mâncarea noastră națională e friptura ținută trei ore la cuptor și înconjurată de câteva legume.

Oliver e bărbatul potrivit pentru generația de supermarket, pentru oamenii care nu au în frigider decât ce le trebuie pentru o singură masă. Serialul lui cu rețete între 15 și treizeci de minute le-a introdus oamenilor în cap ideea de salate și fripturi mai sănătoase, care nu se prăjesc în cuptor ore în șir.

Gândește-te la el ca la un restaurant fără fițe. Nu e elegant, nu e fermecător, dar e un loc unde te poți duce să mănânci un sandviș decent, e mai ok decât McDonalds.

Joel: Ești foarte aproape să mă convingi. Foarte aproape. Dar ai făcut o greșeală fatală: ai uitat de cântecul pe care l-a făcut despre rețeta pentru curry de miel:

Uită-te și tu la mizeria asta. Sunt cele mai penibile și slabe aplauze din istoria omenirii. Și accentul caraibian e îhhhhhh. Cuvintele „prietenul meu, ghimbirul", cântate fără ironie. Soloul de tobe intens și epuizant al lui Oliver. Ținuta lui de tip din primul an de facultate care tocmai și-a cumpărat o tăbliță pe care s-o atârne deasupra patului și să scrie pe ea numele fetelor pe care le-a futut, dar pe care a fost nevoit s-o dea jos după patru luni pentru că singurul lucru care a apărut vreodată pe ea a fost un penis desenat cu markerul permanent. În trupul bucătarului Jamie Oliver trăiește un adevărat demon. Un vid de personalitate care consideră caperele „obraznice".

Trebuie să recunosc că versul „prietenul meu, ghimbirul" e unul foarte pertinent pentru că Jamie Oliver nu are prieteni. Îmi amintesc că am citit în Men's Health , prin 2009, un interviu cu el, în care recunoștea că nu știe cum e să meargă la bere cu băieții pentru că singurii lui prieteni sunt soția și copiii lui. Nimeni n-a zis vreodată în public că e prietenul lui Jamie Oliver. Omul n-are cui să-i trimită invitații de Candy Crush pe Facebook. Oare e atât de nesuferit încât numai familia îl poate suporta pentru că e obligată?

Aproape te apucă mila, nu? Jamie Oliver, un leu bătrân care rage singur în savană. Îi sună pe membrii trupei Toploader și până și ei îi închid telefonul, rând pe rând. Simți puțină simpatie pentru el, nu? Asta pentru că uiți de căcatul ăla de cântec despre cum se face curry-ul de miel.

@samwolfsonși @joelgolby

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Sunt bărbat și singurii mei prieteni sunt femeile