De ce mi-o trag doar cu barmani

Atunci când lucrezi în baruri și restaurante, ești înconjurat în permanență de băutură. Alcoolul este pretutindeni, la orice oră. Când am început să lucrez în spatele tejghelei, beam cu colegii de muncă până la șase dimineața în fiecare zi a săptămânii.

Termini munca la miezul nopții, ești puțin hiperactiv, nu vrei să mergi imediat la culcare, chiar și atunci când ai chestii importante de făcut în dimineața următoare, așa că îți zici ceva de genul, „Oh, o să mă duc să mă distrez și să beau un pahar.”

Și nu este niciodată un singur pahar. Nimeni, niciodată, n-a băut un singur pahar, mai ales în industria asta. Ne place să bem împreună pentru că mulți clienți se poartă cu noi de parcă este prima lor zi pe Pământ și nu înțeleg că barmanul nu îi servește doar pe ei sau că unele formule de adresare sunt necioplite. Există un anumit nivel de înțelegere între noi. Așa că intri într-un bar și spui: „Oh, abia am ieșit de la muncă, lucrez la barul din capătul străzii.” Barmanul îți va spune de obicei ceva de genul: „Oh, ia un loc. Uite un shot.”

Rezultatul? Oamenii care lucrează în servicii nu părăsesc bula asta, atunci când vine vorba despre întâlniri – sau se văd cu oameni pe care i-au întâlnit într-un bar sau restaurant. Am avut recent o conversație cu terapeuta mea căreia îi spuneam ceva de genul, „Toți tipii cu care mi-am tras-o în ultimii patru ani sunt niște narcisiști care au probleme cu băutura”. Și ea m-a întrebat, „Ei bine, de ce crezi că se întâmplă asta?” „Pentru că mi-o trag doar cu barmani”, i-am răspuns.

Au probleme diferite, se află în etape diferite ale depresiei și fiecare înțelege diferit boala asta, dar sunt cu toții duși cu capul.

Nu vreau să vorbesc în numele altora – știu persoane combinate cu alți barmani cărora le merge bine – dar este cu siguranță un tipar pe care l-am observat. Pur și simplu nu cred că poți avea o relație bună cu sănătatea ta mintală și cu corpul tău, pe termen lung, dacă bei la fel de mult ca toată lumea pe care o cunosc. Cred că toată lumea își zice ceva de genul, „Asta e viața mea acum, dar se va schimba în curând”. Dar nu prea văd pe nimeni care să ia măsuri.

În cartierul în care obișnuiam să lucrez, mi-am tras-o cu bucătarul-șef adjunct, apoi m-am futut cu cineva care lucra într-un restaurant din capătul străzii, deținut de aceeași companie, și am ieșit cu un barman care lucra într-un restaurant din cartier. Câteodată nu știe nimeni că te-ai futut cu toată lumea, dar apoi vorbesc între ei și tu vrei să dispari de pe fața pământului. D-asta a trebuit să plec din cartier.

În industria asta, există o mulțime de limite în relațiile profesionale și personale.

Domeniul ospitalității este unul în care întâlnești tot timpul o mulțime de oameni singuri și este foarte greu să stabilești limite în așa fel încât să nu-i faci pe oameni să se simtă prost. Câteodată vii aici singur pentru că n-ai cu cine să mănânci și ai nevoie să vorbești cu cineva. Și nu știu cum să-ți spun să mă lași în pace în așa fel încât să nu te superi și să mă asigur că o să primesc banii de care am nevoie ca să-mi plătesc asigurarea medicală.

Câteodată, când mă împrietenesc cu clienții, fac asta pentru că știu că o să scot bani de pe urma lor. Din când în când, chiar sunt atrasă de anumiți clienți. Un profesor a venit multă vreme în fiecare miercuri – gen un an. Se așeza la bar cu un sandvici, eu îl serveam cu bere și pierdeam vremea împreună. Într-o zi, a venit la bar, a mâncat un sandvici și m-a întrebat dacă vreau să ies cu el în oraș. Am mers la un bar din capătul străzii, am băut vreo două pahare și apoi ne-am tras-o.

În următoarea săptămână mi-a trimis toate mesajele astea lungi despre cum el se zbate într-o relație care durează de șase ani. Și eu eram ceva de genul, „Nu-ți cer să avem prosoape asortate. Vreau doar să-mi plătești masa în oraș". Dar era prea egoist. Înainte ca lucrurile s-o ia razna, i-am spus unei prietene, „Cred că am întâlnit în final un tip care ar putea fi bun pentru mine. Am vorbit despre literatură și filme și ne-am distrat”. Dar prietena mea a spus, „Tipul ăla se fute cu ospătărița. Tu ești o fantezie și el poate proiecta orice vrea.” Eu credeam că știe că sunt cea mai isteață, frumoasă și fermecătoare ospătăriță din lume, dar se pare că el se futea doar cu ospătărița – pentru că trebuia să-și ocupe cu ceva ziua de miercuri.

D-asta trebuie să fii conștient atunci când oamenii îți zic ceva de genul, „Oh, mergem la barul ăsta după ce terminăm aici. Ar trebui să vii cu noi, o să dansăm.” Sună foarte distractiv, dar trebuie să închid aici. Trebuie s-o joc pe ospătărița în continuare.

Câteodată ies la un pahar după muncă cu prietenii mei adevărați și nu pot să vorbesc timp de o oră pentru că trebuie să renunț la rolul de ospătărița ta preferată. Am nevoie de timp ca să scap din starea aia și să fiu autentică cu prietenii mei.

Mai e o altă chestie atunci când te întâlnești doar cu barmani – există un anumit nivel de „A ieșit vreunul dintre noi din rol sau suntem mereu așa?”. Înțelegem ce facem și de ce suntem buni la asta, dar mai e și chestia asta: „N-ai ascultat nici măcar un singur cuvânt pe care l-am spus în ultimele trei luni pentru că ești prea concentrat pe identitatea ta de barman”. Este greu să încerci să cunoști pe cineva cu adevărat atunci când jucați amândoi un rol tot timpul.

Simt că am obosit și încerc să-mi dau seama cum aș putea să avansez în industria asta, cum aș putea s-o explorez, ca să nu mai beau tot timpul și poate să am un program normal de lucru, ca să-mi pot vedea prietenii care nu lucrează în industria asta și, știi tu, să merg la plajă în weekenduri.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.