Publicitate
cluburi

Am petrecut o noapte în Club A și-am înțeles cum stă timpul în loc

Toaleta din Club A mi-a adus aminte de condițiile de cazare mizere ale vietnemezilor care îți izolează blocul.

de Ionuț Axinescu
24 Mai 2019, 9:45am

După zece ani de pauză, mi-am luat inima în dinți și-am revizitat Club A

Pentru bucureștenii născuți între ‘80 și ‘90, Club A e un simbol al distracției și-al bețivănelii. Pe la începutul anilor 2000, numărai pe degete locurile de ieșit la bere. Erau Fire, Backstage, Lăptăria, eternul Argentin, Club A-ul și cam atât. Așa că toți ăștia mai suri un pic, care ne uitam la Dallas și-am trăit pe viu primele telenovele sud-americane difuzate în România, avem măcar o poveste deșănțată de prin Club A, pe Blănari 14.

Anul ăsta, Club A împlinește 50 de ani, vârstă respectabilă, dar care sună cumva înfiorător. Mai ales când știi că se află într-o clădire cu bulină roșie. Pentru că asta înseamnă că locul există taman din 1969, când părinții tăi începeau să-și exploreze sexualitatea și-și imaginau că-n 2019 vor exista mașini zburătoare.

Amintirile mele cu Club A se leagă de perioada în care eram puștan și tot ce-mi doream era să beau cât mai ieftin și să mă zbengui bizar, ca și cum aș dansa. Odată ce-am început să câștig ceva bani și să-mi permit să dau mai mult de trei lei pe bere, m-am detașat total de locul ăsta. Că na, am descoperit că-i mișto să mergi la budă și să nu miroasă a urină sau să-ți iei o vodcă cu suc în care să ai și vodcă.

club a
La fel de întunecat ca pe vremuri

Dar când am auzit de aniversarea de juma’ de secol, m-a luat nostalgia și m-am întrebat dacă mi-ar plăcea la fel de mult ca acum zece ani. Așa că m-am hotărât să dau o tură, ca-n studenție. Am ales sâmbăta chiar de Noaptea Muzeelor, în ideea c-o să fie mai multă lume decât de obicei. Recunosc, chiar mă temeam să nu găsesc locul pustiu și să beau cot la cot cu barmanii.

Curentul vine printr-un generator așezat în fața clubului

Am ajuns devreme, pe la 10 jumate seara. La intrare nu mai sunt bodyguarzii ăia fioroși și ușor irascibili, care așteptau să greșești ca să aibă motiv să te scoată afară sau să te-ncingă puțin. În fața clubului era chiar patronul, nea Mihai, un tip de 50+, scund și cu niște plete neuniforme, în genul fanilor Compact. Stătea acolo ca să aibă grijă de generatorul parcat chiar în fața clubului, pentru că, de câteva săptămâni, s-a stricat rețeaua de curent electric în toată clădirea.

club a
Intrarea. Pe aici se ieșea de multe ori în șuturile bodyguarzilor

Mi-a spus că lumea vine, de regulă, între 12 și trei și-n majoritate sunt tot ăia din generația anilor ‘90. Dar mai ajung și puștani, de ăștia mai rebeli, care în 2019 poartă tricouri negre, cu trupe rock, și refuză să se regăsească în muzica lui Abi. Omul era trist că i-a închis Firea terasa pe care o amenajase acum câțiva ani în fața clubului, pe motiv că trotuarul n-are trei metri lățime, așa cum spune legea. Vrea să deschidă acolo o farmacie, că nu e niciuna non-stop în Centru Vechi. „Măcar pentru ăștia care lucrează în zonă ar merge una”, mi-a spus.

Înăuntru bătea vântul. Doar un grup de vreo șase-șapte tineri neinițiați în ale clubărelii, care nu știau că-n A se vine după 11 jumate. Dacă treci peste faptul că au scos pozele alea cu trupe de pe pereți și-au pus în loc niște desene făcute la aniversarea a 46 de ani de istorie, atunci o să zici că timpul a stat în loc. Clubul arată la fel ca-n anii 2000, cu aceeași lumină confuză și mult condens în podea, doar că acum garderoba e închisă, iar faimosul tonomat de prezervative de la baie a dispărut.

Apa la baie nu curge

club a
Serios acum, de ce nevoie ai de apă, doar te-ai spălat acasa

Baie funcționează într-un veritabil regim de criză, adică există, dar nu curge apa. În caz că vrei să-ți ascunzi urmele, trebuie să vii cu ligheanul de acasă. Iar dacă vrei să te speli pe mâini, tre’ să mergi într-un pub din apropiere.

Altfel, prețul berii e în continuare convenabil, adică de la șase lui în sus pentru o sticlă de juma’ de litru. Cred că doar direct la magazin sau în vreo bodegă uitată de lume de la periferie găsești ceva mai ieftin. Ah, și la Argentin, vizavi de Club A, unde m-am și dus să beau o bere rapidă, până să se populeze clubul.

Muzica este aceeași de la începutul secolului

La 12 noaptea se strânsese deja ceva lume. Vreo 40-50 de inși, în majoritate hăndrălăi trecuți de 25 de ani, veniți în speranța c-or să agațe vreo puștoaică în căutarea personalității. Mai toți consumau berea cea mai ieftină, foarte puțini se-ncumetau la cocktailuri.

În caz că avei dubii, muzica e aceeași de când lumea. Nu cred c-a existat în playlist vreo piesă lansată după 2010. Da, aceleași chestii nemuritoare care rupeau la începutul secolului, adică puțin Paraziții, ceva OCS, mult Zdob și Zdub (cred că pentru potențialul de horă) și hituri nemuritoare ca „Freestyler” sau „Can’t Stop The Rock”.

Până la unu și jumătate clubul era plin ca odinioară. Aveai loc să arunci un ac sau două, însă nu mai mult. Oameni de toate vârstele (literalmente, am văzut pe cineva de 60+, descheiat la cămașă, mai dinamic și mai pe ritm decât mine), destinși la maximum, se distrau în duhoarea de țigară. Nu păreau deloc deranjați că n-au cum să se spele pe mâini sau că-n caz de urgență trebuie să se îmbulzească pe scările alea strâmte ca să ajungă la ieșire.

Lumea continuă să vină și după două noaptea

Pe la două am ieșit să iau o gură de aer proaspăt și l-am găsit rezemat de generator, scrutând terenul, pe unul dintre băieții care pe vremuri lucra ca bodyguard. Anii au trecut, iar acum are grijă de generatorul tras până jos, în club, și mai aruncă o privire la cine intră și iese. Mi-a zis că are 42 de ani, c-a făcut lupte la Rapid și că ia 150 de lei pe seară ca să stea acolo.

Când doi tipi mai închiși la culoare au intrat în club, omul meu ager a zbughit-o spre ei. S-a întors destul de repede, nedumerit. „Păreau ciori, de asta m-am dus după ei. Să nu facă scandal pe aici. Dar văd că au tricouri cu Pink Floyd, nu știu”, mi-a zis.

Mi-a povestit că patronul trebuie să plătească vreo trei sute de mii de euro (sau patru, fără număr) ca să repare rețeaua electrică bulită acum câteva săptămâni, „că e veche rău și costă”. După care m-a atenționat să nu care cumva să lipsesc de la aniversarea de 50 de ani, din față de la CEC Bank, c-o să fie tare. Ah, și înainte să ne despărțim amical, m-a îndemnat să ies la vot pe 26 mai, ca să schimbăm ceva în țara asta.

Aproape de ora trei noaptea, oamenii continuau să vină. Majoritatea ajungeau deja buimăciți de prin alte locuri, probabil să-și spargă ultimii bani din buzunar. Atmosfera era tot mai încinsă, cu „Arde” de la Paraziții. Fix ca acum 10-15 ani, când beam fără regrete toți banii și apoi o luam la pas spre casă, până-n cartierul Tei.

Diferența e că acum am obosit mai repede. Pe la trei și jumate deja căscam și visam la patul de acasă. Așa c-am luat-o din loc, ca un om matur. Tot pe jos, ca-n studenție, însă asta pentru că acum stau în centru.

Editor: Ioana Moldoveanu