Studenți români mi-au spus cum e să agăți sau să fii agățat când pleci cu Erasmus

Mai toți tinerii care au stat de vorbă cu mine mi-au spus că străinii sunt mai direcți și deschiși când vine vorba de agățat.

|
14 ianuarie 2019, 5:00am

Andreea. Imagini din arhivele personale ale subiecților

Ca student, probabil ți-ai zis măcar o dată-n viață „bă, ce nașpa este facultatea la noi!” și ți-ai dorit să pleci în afară, să vezi cum se distrează tineretul prin alte țări. Mulți studenți din România merg cu Erasmus prin Europa, măcar pentru un semestru. Așa că am vorbit cu mai mulți dintre ei despre cum stă treaba pe acolo cu agățatul și despre cum se resimt diferențele culturale în privința asta.

Deci, dacă vrei să pleci cu Erasmus, uite aici câteva experiențe de care să ții cont pentru a avea succes la domnișoare internaționale sau la italieni adevărați, precum Mariano Divaio, dar și-n cazul în care cauți o relație de lungă durată cu cineva care nu vorbește limba română la fel de bine ca Donald Tusk.

Roxana, 24 de ani

roxana

Am fost cu Erasmus în Germania, în Jena (Thüringen), unde am stat patru luni. Am locuit la cămin, adică un apartament pe care-l împărțeam cu alte trei persoane, fiecare avea camera proprie. La cum am eu norocul, am fost repartizată într-un apartament de băieți (doi indieni și un neamț). Indienii au fost de treabă, iar pe neamț l-am văzut doar de trei ori, în rest stătea în camera lui și cânta la chitară.

Oamenii sunt super deschiși, dacă-i întrebi ceva pe stradă, te ajută. Poți să nici nu întrebi, că dacă ai o față confuză, te abordează ei direct. La facultate la fel, puteai să întrebi orice, indiferent de cât de stupidă era. Treaba cu întrebatul e super încurajată.

În club nu am fost niciodată prima care a făcut primul pas, mereu am fost abordată. Cea mai dubioasă experiență a fost în drum spre un date. Eram aproape în pădure, seara, evident singură. M-am intersectat cu un tip care m-a întrebat „nu te supăra, ai văzut niște bani pe jos?”. Am zis „nu”. El: „aa, ok, că mi-am pierdut banii, dar nu vrei să ieșim la o cafea?”. L-am refuzat și am plecat.

Sunt mult mai deschiși la agățat în general. La noi ai fi super mirat dacă ai vedea aceeași deschidere. Acum locuiesc tot în Germania și, în mod paradoxal, am fost abordată de patru ori în supermarket, adică fix când eram mai nearanjată. Dar și pe stradă e ok: dacă le placi, intră-n vorba cu tine. La noi nu prea mi s-a întâmplat. Așa că, overall, thumbs up!

Lucian, 21 de ani

lille
Personajele din imagine n-au legătură cu conținutul articolului. Fotografie de André P. Meyer-Vitali via Flickr

Încă sunt plecat cu Erasmus în Lille, Franța. Să agăți sau să fii agățat ca student Erasmus e foarte ușor. Cel puțin așa este-n Franța. Mai ales dacă ai norocul ca facultatea să aibă o asociație care se ocupă de problemele studenților internaționali: petreceri fără număr. La petreceri, mai ales după câteva pahare de bere, ori abordezi tu pe cineva, ori ești abordat. Garantat. Nimeni nu are nimic de pierdut, pentru că, în câteva luni, toți plecăm înapoi de unde am venit.

Ca student Erasmus, am căutat să vizitez cât mai multe locuri și nu m-au interesat câtuși de puțin relațiile. Totuși, am fost agățat de două ori la petreceri. La fel s-a întâmplat cu toți pe care îi cunoșteam acolo. Toți oamenii cu care am interacționat au fost deschiși la minte și, totodată, deschiși la tot felul de propuneri. Nu-i nevoie de un plan sau replici de agățat, ca în România, ca să vezi ce dă bine și ce nu. Trebuie doar să ai tupeu și să vorbești cât mai direct și apoi vezi ce iese. Exact așa au procedat și tipele care m-au abordat, cu care m-am mai văzut de câteva ori. Față de România, toată lumea vrea să se distreze și se simte liberă. Iar cu puțin cap reușești să faci sex mult mai repede decât acasă.

Andreea, 22 de ani

andreea

Aventura mea în Erasmus a început în al doilea semestru din anul doi. L-am petrecut la Alberts-Ludwig Universitaet din Freiburg, Germania. Când aveam timp să ies, dădeam și acolo peste nelipsitele încercări de agățat. Ușor diferite de cele din România, dar îndeajuns de familiare încât să-mi aducă aminte de casă, pentru că băieții germani nu ezitau să-și etaleze masculinitatea. Ce-i drept, erau mai stângaci decât cei de acasă, mai ales când venea vorba de dans. Deseori simțeam de parcă aș fi dansat cu ceva rigid, care se mișca invers decât mă mișcam eu. Poate am avut eu ghinionul să dau peste băieți care nu știau să danseze. Faptul că noi suntem mai calzi decât ei se simțea destul de des și în viața de zi cu zi, iar majoritatea băieților care încercau să agațe fete nu erau nemți, ci străini.

Am avut și întâmplări ciudate. Într-o seară ieșisem cu niște prieteni lângă lacul din spatele blocului în care stăteam. Era un complex studențesc și de la lac făceam câteva minute până la apartament. Se făcuse deja târziu și voiam să plec. Pe drum observasem că ieșise un băiat de pe o alee laterală și mergea aproape paralel cu mine. Era mai mic de statură, brunețel și se vedea că trăgea de fiare, genul care te face să te simți nasol fiindcă e mai pensat decât tine. N-a durat mult până a trecut direct la subiect: „Poți să-mi spui pe unde trebuie să merg ca să ajung la camera ta?”. I-am spus că stau la opt (stăteam la unu, dar liftul era stricat și am sperat că o să urce degeaba) și m-am întors la lac ca să scap de el. În zilele următoare l-am văzut de pe balcon cum intra de mai multe ori în bloc și ieșea după câteva minute.

Mihnea, 21 de ani

mihnea

Experiența mea Erasmus a avut loc în Varșovia, capitala Poloniei, patria mumă a lichidului dătător de viață pentru studenții bețivi: votca. Polonezii sunt relativ reci în viața de zi cu zi, urmare a faptului că mulți sunt și foarte conservatori. Nici încrederea în străini nu-i foarte mare, deci nu te aștepta să agăți vreodată pe stradă dacă nu ești vreun Jason Momoa sau Kit Harington. La facultate e ceva mai dezghețată treaba, dar nimeni nu pare interesat de mai mult decât socializarea la țigară. Sau poate-s eu prea neinteresant când nu e implicat alcoolul, dar nici din partea celorlalți colegi Erasmus n-am auzit să aibă succes.

Situația se schimbă în club. Doamne ajută și sfințește țara asta și votca ei cu gust de Nutella! Pe scurt, tot ce trebuie să faci e să te respecți (să fii îngrijit și îmbrăcat decent, recomandat chiloții de duminică), să fii puțin carismatic și să nu pici pe jos după două pahare. A, și să nu fii prost. Polonezii tind să fie măricei sau să aibă prieteni măricei și nu e bine să creadă ca te iei de fetele lor. Dacă tipa pare neinteresată, fii de bun simț și las-o-n pace.

Și da, am agățat. Am încercat și să fiu ultimul cocalar și cel mai englez gentleman. Mi s-a confirmat că, atâta vreme cât folosești bunul simț și nu ești ultimul ghiolban, șanse sunt. Cea mai mișto poveste e când m-am dat francez și tipa mi-a răspuns în franceză. Mi s-au înmuiat puțin genunchii, până mi-a zis că e tot ce mai reține din generală.

Letiția, 22 de ani

letitia

Am petrecut un semestru Erasmus în Padova, Italia, un oraș mic din nordul Italiei. Am fost uimită de modul în care oamenii relaționau cu ceilalți. Dacă, din greșeală, se călcau pe picioare unul pe celălalt, începeau să facă haz de necaz din asta, un lucru pe care în România nu l-am văzut niciodată. În general, oamenii erau foarte simpatici. Atât de simpatici încât în prima lună de facultate aveam deja un iubit. Până să îl cunosc, au mai fost ocazii în care tipii italieni s-au dat la mine și toți îmi făceau complimente despre ochi, cred că erau fani L.A. După ce le complimentează pentru ochi, italienii obișnuiesc să le scoată pe fete la o cafea. Sunt super deschiși și li se pare oarecum normal să se bage în seamă cu lume necunoscută, să facă glume pe baza accentului fiecăruia, în funcție din ce zonă a Italiei provin.

Iubitul pe care mi l-am făcut acolo m-a cucerit destul de repede prin șarmul lui de italiano vero. Și el îmi complimenta ochii mereu, dar și felu-n care vorbeam italiana. Ne-am cunoscut la facultate, apoi am început să ieșim. Date-urile au continuat, iar după o lună în Erasmus, aveam deja relație. La început se glumea pe baza diferențelor culturale, care deși erau multe, „Dragostea din tei” ne-a adus în final la un numitor comun. Momentan studiem și locuim împreună.

Lăcrămioara, 21 de ani

-Lacramioara

Patru luni în Italia, la Universitatea din Bologna, mi-au permis să observ cât de îndrăgostiți sunt italienii şi în ce măsură apreciază ei româncele şi de ce. Sunt destul de impresionați de fetele din Balcani, probabil pentru că le place mult să se aranjeze. Italienii se fac plăcuţi şi le este foarte uşor să inițieze discuții, motiv pentru care am avut conversații mișto cu mai mulți dintre ei. Nu am fost agățată la modul serios sau băgată-n seamă de bădărani, foarte multe dintre abordări au fost la facultate.

Dintre toți cei cu care am interacționat, cea mai interesantă a fost împărțirea sălii de lectură din facultate cu un tip timp de o lună de zile. Chiar şi când nu era nimeni altcineva acolo, ocupam aceleaşi scaune, ne dădeam „bună dimineața” şi „pa”, ne zâmbeam des şi ieşeam în pauze, deşi nu ştiam cum ne cheamă. A fost un flirt destul de drăguț, ca-n liceu.

Într-o seară-n care plecam pe jos acasă, după vreo 15 minute de mers, m-am oprit brusc pe stradă, să-mi aștept o colegă care mergea în aceeași direcție. La câteva secunde, trece el pe lângă mine. M-a salutat și a trecut mai departe. Cred că era doar o coincidență și avea treabă în partea asta a orașului, nicidecum să stea în spatele meu să-mi admire mersul. În ultima zi de Erasmus, ne-am întâlnit din nou şi ne-am luat la revedere din priviri.

Editor: Răzvan Filip

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE