Iarba și bunele maniere - Shoob, hoțul de iarbă

Foto via utilizatorul Flickr Jeniffer Peyton.

Sunt puține lucruri pe lumea asta pe care le împarți cu entuziasm atât cu prietenii, cât și cu străinii – de fapt, s-ar putea ca iarba să fie singurul. E inexplicabil cum, atunci când îi ceri cuiva o țigară, aproape întotdeauna îi provoci o grimasă, dar atunci când îi ceri unui străin un fum din cui, de obicei ajungi să te spargi cu el, să povestiți și chiar să vă împrieteniți. Sunt genul care împarte iarba cu alții fără să clipească și la fel sunt majoritatea prietenilor mei, ceea ce dă naștere unui sistem democratic care funcționează pe bază de energie pozitivă. De asta e foarte tulburător când un prieten îl acuză pe un altul că e profitor.

Acum mai multe veri, stăteam în New York, în apartamentul prietenului meu Prik, când m-a sunat Shoob, un prieten și mai vechi decât Prik. Mama mea era prietenă cu mama lui Shoob. Au fost însărcinate cu noi în aceeași perioadă – iar tații lor, bunicii noștri, fuseseră și ei prieteni din copilărie. Am fost apropiați și în copilărie, și mai târziu, ca adolescenți. Shoob cânta la chitară și eu la tobe. După liceu, ne-am mai îndepărtat, dar avem genul de relație care se întreține cu puțin efort – e o plăcere să ne vedem din nou, chiar și după mult timp. În vara asta de care vorbesc, Prik era în turneu cu trupa lui. Cum mi-a zis că e în oraș, l-am invitat la Prik acasă.

Când a ajuns, Shoob a întrebat dacă îl poate chema și pe colegul lui de trupă, Bas. I-am auzit vorbind la telefon; Bas a întrebat dacă avem lapte. Mie și lui Prik ni s-a părut ciudat, așa că i-am spus lui Shoob că nu voiam să mai vină. Apoi ne-am pus pe treabă.

Prik a fost drăguț și a furnizat iarba, pentru că, întâmplător, nu aveam deloc la mine. Ne-am relaxat o vreme, am povestit, am râs, apoi Shoob a plecat să se întâlnească cu colegul lui de trupă. Cam o oră mai târziu, când Prik a vrut să mai ruleze un cui, n-a mai găsit iarba. A căutat-o disperat peste tot, în spatele canapelei, sub canapea, în bucătărie, cum facem toți când pierdem iarba. Exasperat, a izbucnit: „Mi-a luat-o căcatul ăla de prieten al tău!” Am fost foarte jignit. „Prik, e un prieten vechi, din copilărie. Îl știu dinainte să te cunosc pe tine. N-ar fura de la mine. Nu da vina pe el pentru că ești tu zăpăcit.” Dar Prik n-a vrut să renunțe, insista să-l sun pe Shoob. Ca să-i fac pe plac, l-am sunat pe Shoob. Râzând, i-am spus că prietenul meu nu-și mai găsea iarba și mă întrebam dacă o luase din greșeală sau dacă colegul lui de trupă cumva întrebase de iarbă mai devreme. Shoob a părut șocat de insinuarea mea, așa că mi-am cerut scuze imediat. Am închis telefonul și m-am luat imediat de Prik – mă făcuse să par un bou în fața prietenului meu. Ne-am certat o vreme, am căutat prin tot apartamentul, după care eu am cedat și am comandat niște iarbă. Încă eram nervos că Prik îndrăznise să sugereze că prietenul meu era hoț și că nu-și schimbase părerea nici în urma telefonului. Până la urmă ne-am împăcat noi cumva și ne-am jucat împreună jocuri video.

Nu l-am mai văzut pe Shoob timp de un an și am și uitat de toată chestia. După vreo șapte ani, printr-un șir de evenimente dubioase și pur întâmplătoare, am ajuns să cânt în aceeași trupă cu Bas, tipul care îl întrebase pe Shoob dacă avem lapte în casă. Între timp, mă convinsesem că era un dement total, dar nici eu nu eram tocmai pe treaba mea, așa că ne înțelegeam binișor. Eram în Philly împreună la un moment dat și mi-a zis că avea chef de niște lapte. Imediat mi s-a aprins un beculeț în creier și am început să râd. I-am spus lui Bas despre ziua în care îl rugasem pe Shoob să nu-l cheme pe la noi. I-am povestit cum m-am certat cu prietenul meu Prik pentru că îl acuzase pe Shoob că e hoț. Bas s-a oprit din râs și s-a uitat la mine foarte serios. Mi-a spus: „Cretinul ăla sigur i-a furat iarba prietenului tău.” Pe vremea aceea, Shoob trecea printr-o perioadă nasoală de dependență care îl declanșase un comportament compulsiv. Bas mi-a spus că, în timpul turneului, Shoob lua droguri de la toți străinii prietenoși, fără să se întrebe măcar ce sunt. Ajunsese să-i placă să fure droguri de pe unde apuca. Bas mi-a spus că nu ține minte prea bine noaptea aceea din New York, dar e sigur că Shoob a furat iarba aia. Încă nu-mi venea să cred că Shoob mi-ar face așa ceva, dar dovezile erau destul de convingătoare. Mi-am promis că voi aștepta să mă întâlnesc cu Shoob față în față și o să-l întreb din nou despre chestia aia.

La scurt timp după asta, eu și Bas ne-am întâlnit cu Shoob, care era în trecere prin Philly și stătea la un prieten. Când a deschis ușa clădirii ca să intrăm, nu m-am mai putut abține. Nici măcar n-am apucat să-l salut, am început să-i torn: „În vara lui 2004, era într-o marți…” I-am spus povestea și pe fața lui s-a citit imediat vinovăția. M-a oprit și mi-a spus că el o luase. Era într-o perioadă proastă a vieții lui și fusese de căcat. Și-a cerut iertare sincer, din toată inima. M-am uitat în ochii lui, i-am pus o mână pe umăr și i-am zis: „E ok, idiotule. Îi datorezi prietenului meu Prik un gram de iarbă.”

Au trecut ani de zile de la conversația aia. Astăzi, suntem foarte ok, eu și Shoob. El nu mai fumează iarbă, dar când vine pe la mine, încă nu mă pot abține să nu verific dacă iarba e la locul ei. Nu suport să fac chestia asta, dar așa se întîmplă când cineva îți trădează încrederea. Nu-mi pasă cât m-a costat iarba când o împart cu alții, nici nu mă interesează dacă ei fumează mai mult decât mine – tocmai de asta mi se pare de căcat când cineva profită de generozitatea mea și de energia pozitivă. L-am sunat pe Prik, care era în momentul ăla în Thailanda, ca să-mi cer scuze pentru mitocănia petrecută cu ani în urmă. Dar Shoob încă nu i-a dat iarba aia înapoi.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Marfa infinită a lui Jummy