Românii sunt mândri doar de reuşitele altora

Foto via Wikipedia

Sunt puţin scârbit zilele astea de avalanşa de oameni care se laudă continuu pe Facebook cu succesele tenismenei Simona Halep. Cum au făcut-o acum o lună cu lotul de gimnastică de care deja au uitat. Cum au făcut-o înainte de asta cu olimpicii la Chimie, de care din nou au uitat. Nu că performanţele lor nu ar fi notabile, dar ele sunt doar atât, ale lor. Nu ale mele, nu ale tale, nu ale lui Decebal, Burebista, Vlad Ţepeş, Gâdea, Ponta sau Băsescu. Naţionalismul tâmp (a nu se confunda cu patriotismul, care e altceva) mi se pare cel mai mare flagel care a căzut asupra poporului ăstuia, pentru că prin el ne minţim singuri că totul merge bine şi că toate lucrurile rele sunt din vina altora. Şi din păcate, acest naţionalism se hrăneşte cu meritele puţinelor persoane care fac performanţă în afara ţării. Uite de ce accesele astea de naţionalism sunt nocive în ochii mei.

Cu toţii am învăţat mai mult sau mai puţin aceeaşi istorie a românilor în şcoală. Una plină de lupte brave şi biserici construite după fiecare victorie. O istorie în care nu prea se spune că Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş s-au războit continuu, pentru că noi românii eram popor iubitor de pace, asuprit de alţii. Nu ne place nici ideea că cea mai mare victorie a noastră a fost o ambuscadă, de-asta vorbim mereu de lupta de la Posada şi nu de faptul că i-am bătut pe maghiari acolo doar prin înşelăciune. La noi totul trebuie să fie în retorica de război sfânt.

De-asta e cam dubios când te faci mare şi vezi că ţara merge prost, că n-ai bani, că sistemele politice, medicale şi educaţionale sunt corupte, că străinii îşi bat joc de poporul tău. Nu înţelegi cum ai ajuns de la istoria aia misticizată la cleptocraţia din lumea a doua în care te lăfăi în prezent, aşa că presupui c-au fost alţii de vină, pentru că se ştie că noi am fost popor sfânt. E clar că de vină sunt: ruşii, ungurii, romii, homosexualii, americanii, europenii, turcii, masonii. E imposibil ca tu şi ai tăi să fiţi de vină. Toată lumea e coruptă în afară de mami, tati, bunicul, bunica, verii, verişoarele, finii şi nurorile tale. Şi niciunii n-au votat cu Iliescu. Oricum ţi se pare normal să comită şi ei nişte mici acte de ilegalitate, pentru că alţii oricum fură mai rău şi ei în sinea lor sunt oameni buni. Şi aşa ajungi să urli „Hoţii!“, când de fapt, de la o generaţie la alta ne-am furat-o toți singuri. Şi o să ne-o furăm în continuare.

În România sunt doar trei sporturi care prind la public: fotbalul, tenisul şi gimnastica. Unii ar spune pentru că doar acolo avem performanţă, ceea ce e o idioţenie. Nişte români au avut de-a lungul timpului victorii glorioase în hochei, rugby, handbal, adventure running, alergare, snowboard, chiar şi şah. Dar nimănui nu-i pasă. De fapt, ca să fim sinceri, nici la tenis şi gimnastică nu prea se uită nimeni, decât când ajunge un român în optimile de finală. Dacă ne luăm după audienţe, noi suntem un popor care se uită doar la fotbal intern.

Explicaţia pentru care fotbalul, gimnastica şi tenisul sunt singurele sporturi care suscită fiorul naţional în poporul nostru este că aşa am fost educaţi încă de pe vremea lui Ceauşescu. El voia să copieze modelul nord-coreean de a menţine loialitatea poporului printr-un naţionalism extrem, aşa că se folosea de victoriile atleţilor Comaneci şi Năstase, dar şi de renumele câtorva fotbalişti români, care jucau destul de bine la echipe străine, ca să dea poporului circ, când n-aveau pâine. Şi uite că la zeci de ani de atunci, imaginea ţării noastre rămâne aceeaşi, lucru care se vede şi-n reclamele de brand de ţară cu cei doi sportivi plus Hagi. Şi nouă ne curg balele de fiecare dată când auzim de performanţe sportive în aceste domenii, ca nişte câini ai lui Pavlov, în timp ce alte sporturi precum hocheiul sau înotul mor cu zile din cauza subfinanţării. Pentru că în unele sensuri noi am rămas blocaţi în anii '70-'80.

De-a lungul şcolii am fost olimpic la vreo două materii, engleză şi română, deci ştiu cât de cât ce înseamnă. Mă enerva mereu modul în care profesorii deveneau rapid obsedaţi de olimpici, aşa cum ar deveni un peşte de curva lui cea mai profitabilă. De obicei îşi băgau picioarele în programă şi-n ceilalţi elevi şi se ocupau doar de ei, pentru că le aduceau respectul din partea directorului şi a inspectoratului şi posibilitatea de avansare.

Şi uite aşa, din generaţii peste generaţii de iubitori de olimpici, noi am ajuns ca nivelul mediu de educaţie să fie între cele mai joase din Europa. Cu te încălzeşte pe tine că au fost cinci copii medaliaţi cu aur la Olimpiada Internaţională de Chimie, când 40% din elevii români nu erau în stare să citească şi să înţeleagă un text în 2012 şi doar jumătate au fost în stare să ia BAC-ul anul trecut?

Foto via

Cred că poza asta şi faptul că are trei mii de share-uri spune mai multe despre noi ca popor decât orice altceva. În plină campanie electorală pentru europarlamentare, Ponta călărea o poză cu lotul de gimnastică, alături de Mihai Gâdea. Nu e prima dată când premierul a fost în vizită la Antene ca să atragă voturi naţionaliste. Aceeaşi televiziune l-a invitat şi când s-a făcut cel mai mare steag din lume. Atât timp cât o să bocim cuprinşi de evlavie de fiecare dată când ni se spune „uite ce mişto e România, pentru că avem câţiva care fac performanţă, când restul sunt de căcat“, politicienii o să poată mereu sa manipuleze voturile prin tertipuri ieftine precum cel din poză. Sunt curios câte like-uri va face poza pe care şi-o vor face cu Simona Halep, când va fi inevitabil invitată după finală.

Ai mai văzut vreun post despre gimnaste sau despre olimpici de la jumatea lunii trecute? Nici eu. Şi dacă o să câştige Simona-n finală, probabil se va întâmpla la fel. Iar dacă pierde, are şanse mari să dispară la fel de repede din memoria colectivă, cum a dispărut şi boxerul Bute, pentru că majoritatea celor care o laudă în prezent nu sunt interesaţi cu adevărat de ea sau de tenis. Ei sunt interesaţi doar în măsura în care li se pare că meritele ei spală ruşinea pe care o simt că sunt români. Asta pentru că iubirea lor de ţară este una facilă, cum e şi a suporterilor care-şi huiduie propria echipă când pierde. Pentru că sunt fix genul de oameni care spun că ţara e de căcat 364 de zile pe an şi se trezesc de 1 Decembrie să pună steagul la avatar. Ei iubesc o ţară fictivă, unde Burebista a ars viile ca să bea dacii bere şi să spargă seminţe în timp ce joacă inorogii tenis. Eu zic că, dacă în general am vorbi mai puţin despre mândrie şi ruşine şi am fi preocupaţi mai mult de ce facem concret în prezent, decât de ce se întâmpla acum 50 sau cinci sute de ani, am fi un popor mult mai funcţional şi mai greu de prostit.